Sfânta Treime este prăznuită a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor. De Sfânta Treime, Biserica Creștin-Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Duh, a treia Ființă a Sfintei Treimi.
Luni, 5 iunie, la Biserica “Sf. Treime” de la Mănăstirea Neamț, zeci de credincioși din comuna Vânători-Neamț, cât și din împrejurimi, au luat parte la Slujba Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de preoți și diaconi. La hramul bisericii în stil maramureșean au participat și viceprimarul comunei Vânători-Neamț, Vasile Coșofreț, primarul comunei Petricani, Vasiliu Ticușor, cât și viceprimarul de Petricani, Cristian Apostol, care au venit la invitația preotului paroh Cristian Andron.
Numeroșii credincioși au avut parte de minunata prestație a corului “Vânătorii lui Ștefan cel Mare”, din comuna Vânători, coordonat de prof. Cristina Petrariu. Din acest cor face parte și soția viceprimarului de Vânători-Neamț, doamna Maria Coșofreț.
“Astăzi, a doua zi după pogorârea Duhului Sfânt, biserica cinstește Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt. Iubiți credincioși, la fiecare rugăciune noi ne mărturisim credința. În timpul Sfintei Liturghii îngerii coboară din ceruri și se roagă cu noi. Așadar, rămâneți tare în credință, mărturisiți-vă dragostea față de Hristos, de Biserică și față de Dumnezeu. Astăzi, Dumnezeu ne-a arătat cât de mult ne iubește”, a transmis preotul paroh Cristian Andron. (C.T. STURZU)
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții




