Terapia de supermarket

”Să trăiască FSN-ul, c-a făcut mia cât leul” – din folclorul contemporan

Să vezi și să nu crezi!

Cu ceva timp în urmă, în urbea de sub Cozla au apărut, ca mânătărcile după ploaie, niște coloși comerciali, care au stârnit admirație, uimire și discuții aprinse, pro și contra. Mai ales printre pietrenii ”ninși”, care au prins cele trei regimuri: monarhic, comunist și democratic. Arătoșii giganți, unde prosperitatea se lăfăie ca în statele dezvoltate, se numesc: Carrefour, Kaufland, Lidl, Dedeman, Praktiker… și tot așa. Curios, majoritatea au aterizat în spațiile privatizate după hărțuiala numită Revoluție din Decembrie ’89. Nu am căderea să vorbesc despre privatizare, pentru că tot țâncul știe cum s-a făcut. Așa s-a culcușit Carrefour-ul în curtea făbricuței de cherestea Foresta, Lidl în bătătura Morii ”Beral”, iar Kaufland în Oborul târgului, unde, de Duminica Mare, bețivii mahalalelor se dădeau în iuj. Proaspăta ”înnoire” nu trebuie să vă panicheze, toată lumea se schimbă.

Un lucru e clar: mușteriii, cu cărucioarele pline cu mărfuri cumpărate de la supermarket, pronunță papagalicește așezarea comercială și nu-i interesează nici proveniența. Nu tot cumpărătorul român cunoaște graiurile internaționale. Puțini pietreni știu că vocabula ”Carrefour” se traduce ”Răscruce”. În Franța lui Macron, înseamnă supermarketul de la ”Răscrucea” de autostrăzi, cu parcări multe și uriașe. Că, la Piatra Neamț, lucrurile stau altfel, se știe.

Ce spun cârcotașii de serviciu despre modernismul cu iz occidental ce a pătruns în cetatea noastră? Multe, că la teorie nu ne întrece nimeni. Unii susțin că noi, românii, am devenit ”chiriași în propria noastră țară”: ”România nu mai produce nimic”, în consecință importăm centrale de încălzit – germane, parchet – polonez, acoperișuri – suedeze, mere – ungurești. Banii pe care îi dau românii pe produsele enumerate merg în pușculița străinilor.

Cei mai ”răi” cârcotași susțin sus și tare că ”România a ajuns o colonie!”, iar vinovat de asta ar fi fostul prim-ministru Petre Roman, care a numit industria românească ”un morman de fiare vechi”. El ne-a aruncat economia la coș. Până și cânepa se importă. Ce a urmat după buluceala din ’89? Cum am ajuns la situația actuală?

În știința economică actuală, există două sisteme de dezvoltare. Primul model economic se numește strategia dezvoltării prin consum sau strategia anglo-saxonă. Acest sistem se aplică și la noi. Este un model pentru o populație săracă, fără acumulare de capital, care trăiește prin credite. Ați auzit de prosperitate prin datorie? Când nea Costică din Ciritei își ridică o casă cu ciment Lafarge sau Heidelberg, cu termopane Gealan și țiglă… sprijină, fără să știe, capitalismul mondial, deși a fost activist de partid unic. Dacă profiturile care îmbogățesc capitalismul contemporan ar rămâne în România și ar face pui aici, ar crea mijloace investiționale, dar ele se duc și ”bagă seu în carne groasă”, zice un analist fin și bășcălios. Și mai spune ceva: ”așa cum erau americanii în 1800, așa suntem și noi astăzi” (v. Dumitru D. Ursachi, ”Casă în cer”, ed. Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2009, pag. 171).

Al doilea model economic de dezvoltare, numit germano-nipon, se adresează celor cu cheag, care au de unde investi, fără să strângă prea mult cureaua. A dat rezultate remarcabile pentru că a fost aplicat de ”guvernări oneste, responsabile și pricepute în care nu aveau loc bicicliștii finanțelor și scamatorii afacerilor”. Partea cea mai dură a acuzelor sună cam așa: ”Situația actuală este, deci, un efect inițial al politicii de privatizare, care, de fapt, ne-a privat de resurse și mijloace. Privatizarea ar fi fost bună, chiar necesară, dacă nu ar fi fost o înstrăinare sau, cum spun oamenii cu greutate, o hoție la drumul mare. Așa am ajuns dați afară din propria țară, un popor de boschetari”.

Aceste acuze nu se potrivesc cu ce spun aleșii noștri, harnici, cinstiți și fotogenici: ”Am realizat cea mai mare creștere economică”, ”Am dublat salariile și pensiile”, ”Am creat bunăstare, locuri de muncă, instituții sanitare și de învățământ, moderne”. Așa-i! Așa-i!

În locul platformei chimice de la Săvinești, unde munceau 14.000 de angajați, am ridicat la Dămuc o brutărie, care face lipii gustoase, ce se vând cu 2 lei bucata. Țăranii de Agârcia care munceau la Crescătoria de nutrii din satul lor vând acuma ceapă și lobodă, pe bordura din fața Pieții Centrale din Piatra Neamț. Vă rog să nu vă supărați, dar astea sunt recorduri nedorite, care ne scurtează viața și ne amputează speranțele.

Supermarketurile din cetatea noastră au croială îndrăzneață, modernă și încântă ochiul cumpărătorilor din mileniul III. Poate de aceea se încaieră clienții la inaugurare pentru o tigaie cu coadă. Un lucru e clar: vremea dughenelor cu clopoțel s-a dus, chiar și a obositoarelor Alimentare socialiste din colț, unde se aduceau găini albe de la Avicola lui Dobrin. Vă mai amintiți cum vă înhățau obraznicii porumbaca din mână fără să vă ceară voie? Ei, vremurile s-au schimbat! Ambientul e plăcut, personalul modernului edificiu e binevoitor și drăguț, numai prețurile sunt năucitoare. Ați auzit de cireșe de 50 de lei kilogramul?

Și, totuși, în fiecare dimineață, pensionarul, disponibilizatul, amărășteanul fără nicio speranță e prezent la supermarket. Adăugați la această listă și elevii chiulangii, care umblă danga-langa prin tot târgul. Pensionarul din fruntea vizitatorilor e cel mai hotărât. Părăsește banca din fața blocului, achită facturile la întreținere, gaze, electricitate, telefon, televizor și apoi o taie spre supermarketul cel mai apropiat. Trăiește tot timpul cu spaima prețurilor la medicamente, lapte, pâine, cartofi… Carnea nu-l mai interesează, că face rău la colesterol. Ajuns la raftul cu produse, își pune ochelarii ”de aproape” și studiază cu atenție produsele expuse. Cercetând zi de zi rafturile și prețurile, pensionarul nostru este cel mai informat necumpărător. De ce i-am zis așa? Cercetează cu atenție etichete dar pleacă acasă cu sacoșa goală. De unde bani? Iarna, pensionarul stă în supermarket mai mult. Mai ales când vâjgălăul de afară e mare. Atunci, închide căldura de acasă, stinge lumina și pleacă la supermarket, unde e cald, e bine și mai află de la cunoștințele întâlnite cine a mai murit și cu cât s-a mai mărit gigacaloria. Nu consumă nici gaz metan, nici lumină. Și, uite așa, prin mersul pe jos, pe la magazinele din târg, zilnic, nea Ilie, pensionarul, are o sănătate de fier, de invidiat. Să mai zică cineva că partidul nostru nu are grijă de sănătatea vârstnicilor!

De ce pensionarul ocolește piețele cu produse agro-alimentare din municipiu? De ce evită produsele românești, tradiționale? Păi, să clarificăm problema. În Piața Bistrița (Precista) o tarabă se închiriază cu 8 milioane pe lună. Dacă tarabistul care a închiriat nu scoate chiria, plus ceva profit, abandonează ”afacerea”. Urmarea? Dacă, până acum, tot felul de samsari se băteau pentru o tarabă, acum rămân neocupate. Adăugați la asta specula, prezentă peste tot. Se cumpără ieftin din piețele nepretențioase, se vinde scump în piețele cu ștaif. Care sunt alea? Căutați-le!

În piața Dărmănești, sforile sunt trase de câțiva bronzați de pe Cuiejdi și niscaiva babe din Ciritei, care aduc marfă ”proaspătă”, zilnic, cu cărucioarele peste deal: ceapă verde, lobodă, ridichi, răsaduri de roșii și ardei. Anul trecut, un fir de răsad de roșie costa 0,80 lei, anul acesta e un leu. Explică vânzătorul: e adus de la Matca (Galați), e super.

Dacă treceți prin Piața Centrală a municipiului capitală de județ, puteți constata că lucrurile nu s-au schimbat cu nimic. Comersanții fac negoț ”de bordură și de parcare”. Cașul, brânza și laptele se vând în parcare la soare, restul pe unde prinde omul un loc liber.

În popor, există o zicală înțeleaptă: ”Când doi se ceartă, al treilea câștigă”. Cu aprobarea dumneavoastră, aș schimba puțin dictonul. Aș zice: ”Când politicienii se ceartă, cei mulți și pricăjiți pierd!”.

Prof. Dumitru RUSU

FOTO: Pixabay