Doru Botez: ”Nu pot să mă întorc la Cetatea, să fac parte din clică!”

A fost unul din jucătorii emblematici ai fotbalului nemțean. Jucător la Cetatea Târgu Neamț și Ceahlăul Piatra Neamț, Doru Botez s-a remarcat prin muncă, profesionalism și dăruire, cu toate că, nu de puține ori, temperamentul i-a adus neplăceri. Născut în anul 1973, de loc din satul Lunca, Vânători Neamț, Doru Botez este căsătorit, din 1994, și are două fete. De aproximativ trei ani, se află la muncă în Germania, unde livrează colete. Despre perioadele petrecute la Cetatea și Ceahlăul, despre regrete, despre dorul de casă și familie, despre posibila sa revenire ca antrenor la Cetatea, în cele de mai jos.

* ”La clubul Cetatea era o șerpărie!”

– Ai dispărut din peisajul fotbalistic al județului de foarte mult timp. Pe unde ești și cu ce te ocupi?

Lucrez de mai mulți ani în Germania, în domeniul coletăriei. Sunt un fel de poștaș, cum s-ar spune. Am plecat în Germania în iarna lui 2014, dată cu plecarea de la echipa Cetatea.

– Cum ai caracteriza perioada de la clubul Cetatea?

A fost o perioadă frumoasă. Țin minte că am câștigat un meci acasă, cu 1 la 0, și d.l Gârbea ne-a oferit prime de joc foarte mari. A fost foarte multă lume la meci. Nici nu puteam ieși din vestiar de atâta lume! Până să ajung la Ceahlăul, acea perioadă a fost cea mai bună pentru fotbalul de la Târgu Neamț. Atunci se juca fotbal. A fost un colectiv minunat. Majoritatea jucătorilor erau localnici sau din comunele din jurul orașului.

– Cum îți explici desființarea echipei Cetatea, care crezi că au fost cauzele care au dus la acest deznodământ?

Ai învârtit cuțitul în rană cu întrebarea asta. Am avut și o discuție cu dl. primar, pe care, de altfel, îl consider un prieten. A postat pe pagina sa de Facebook că e bucuros că a avut loc un meci de rugby pe terenul de fotbal de la Cetatea. Am luat foc! M-a deranjat foarte mult. Pe terenul central de fotbal de la Cetatea nu are ce căuta o echipă de rugby! Nu am nimic cu antrenorul echipei de rugby, dar nu e posibil să se joace rugby pe terenul central! Eu am jucat desculț pe acel teren prima dată. I-am spus și dlui primar, va rămâne în istoria fotbalului din oraș ca fiind primarul care a desființat echipa Cetatea, însă, îl înțeleg și pe el. A avut încredere în și acum trage ponoasele. Era o șerpărie la Cetatea, când am preluat echipa, alături de Ovidiu Marc. Cei de la club aveau o singură problemă: ce se va întâmpla cu Cosmin Bocăneț. Dar nu le păsa de jucători și de situația echipei. Terenul era o toloacă, iarba arsă. Chiar și așa, la primul meci, am bătut Romanul. Încă nu semnasem contractul. Am ajuns pe primul loc și ne-am dus la barajul de promovare la Iași. În 2013, am promovat în Divizia C și am terminat pe primul loc, în acel tur al campionatului.

* ”După ce s-a văzut că echipa merge bine, s-au găsit oameni de… bine care să bage strâmbe”.

Prima greșeală a fost numirea lui Trapiel ca președinte al clubului. Un anonim total în fotbal! O să-ți spun și o întâmplare, ca să-ți dai seama ce fel de președinte era Trapiel.

Am avut un meci la Vânători și antrenorul de la echipa din comună ne-a zis că ne dă mici și bere, dar numai să nu le dăm multe goluri. Am câștigat, iar micii i-a mâncat câinele lui Trapiel, că a venit cu el la meci. Ăsta era președintele Trapiel!

Pentru mine, cel mai bun președinte al clubului a fost inginerul Roman. A fost cel mai bun om de fotbal din Târgu Neamț, pe partea administrativă. Cu dl. Roman președinte, echipa Cetatea nu a dus lipsă de nimic!

A doua greșeală a fost renunțarea la inginerul Roman și aducerea lui Emil Creangă pe funcția de președinte. O fi el bun ca profesor, dar ca președinte a fost sub 0. Nu poți să vii și să spui antrenorilor că vrei să-ți aducem planul pe săptămâna asta! Suntem la fotbal, nu la școală, să-i spun orarul… Un antrenor își face programul în funcție de starea jucătorilor.

Apoi, am simțit că unii vor să scape de Ovidiu Marc, nu știu dacă și de mine. După ce au renunțat la Marc am plecat și eu. Primarul, ca să scape de răspundere, a dat echipa pe mâna unora și altora. Așa a ajuns Alexandru Koller la echipă. Nu faci treabă cu mercenari! De fapt, de aici a și pornit decăderea echipei, s-au acumulat datorii și nimeni nu a încercat să salveze echipa. Până când primarul nu va bate cu pumnul în masă, nu se va schimba nimic la Cetatea! E dureros unde a ajuns Cetatea.

Echipa din Roman ia bani de la Consiliul Județean, cam 200 de milioane lei vechi pe lună, bani pentru salariile jucătorilor și antrenorilor. De aceea, nu înțeleg, cum de, acum, când avem un președinte de consiliu județean din Târgu Neamț, nu se face nimic pentru Cetatea. Un oraș ca Târgu Neamț ar susține lejer o echipă de fotbal în Divizia C. Eu, la echipă, nu mă mai întorc, pentru că nu mai am încredere. Nici copiii nu mai vin la stadion să joace fotbal. De ce nu vin? Pentru că nu mai sunt antrenori adevărați și la club este o șerpărie. Dl. Agafiței, Dumnezeu să-l ierte!, a fost singurul antrenor adevărat de fotbal din Târgu Neamț. Am asistat la o întâmplare care m-a revoltat: erau adunați mai mulți copii la stadion, pentru antrenamente la fotbal, și au fost anunțați de cineva că nu se mai face antrenament, pentru că antrenorul lor, Cosmin Bocăneț, a zis că plouă. Ploua. Așa, și? Este incredibil! Antrenamentele se fac pe orice vreme, că plouă sau ninge…

* ”Toți neaveniții își dau cu părerea despre fotbal”

– Ce anume te-ar convinge să revii la echipa orașului și să o antrenezi?

Până nu stau de vorbă cu primarul, nu pot spune nimic. Dânsul este bun la suflet și vrea să nu supere pe nimeni și să-i împace pe toți. Însă trebuie să rupă pisica în două.

* ”Eu am văzut cum proceda Gheorghe Ștefan, la Ceahlăul, când venea la ședințe și ne spunea: «Mie omul să-mi spună în față că sunt bou și urât! Nu-mi plac cei care mă pupă-n c*r!»”

Am învățat multe de la Ștefan. Strict din punctul de vedere al fotbalului, Ștefan a fost un om adevărat. Ștefan, dacă-ți promitea 50 de bani, păi atâta îți dădea. Mai puțin, nu! De la Ștefan am învățat să nu fur și să nu mint omul. Nimeni nu m-a ajutat în viață, cu nimic. Apartamentul și mașina sunt din munca mea. Cât o să pot să muncesc, o să muncesc, dar nu o să mă milogesc la nimeni. Și nici nu pot să mă întorc la Cetatea, ca să fac parte din clica Mihai Onu, Chișcă, Vasile Mărculeț… Eu mă pot lăuda că, pe când eram antrenor, am vândut doi jucători de la Cetatea, printre care și Radu Miron. Era copil când îl antrenam. În ziua când a împlinit 18 ani, a dat două goluri. L-a pus președinte la Ceahlăul pentru două zile pe Mircea Pintilie, care a semnat contractul de vânzare a lui Radu Miron și l-au vândut ca pe un sclav. Pe atunci, Pintilie era cu Ștefan, iar la Cetatea președinte era Mărculeț, care era, la acea vreme, din partidul lui Ștefan. L-am mai văzut o dată pe Pintilie la un meci, când i-a dat arbitrului peste gură, iar clubul nostru a primit și amendă, din cauza lui. Ăștia-s oamenii. Toți neaveniții își dau cu părerea despre fotbal.

Eu, dacă revin la Cetatea, nu vreau să mă fac de rușine. Și nici nu-mi plac jumătățile de măsură. Nu-mi place să pierd. Această mentalitate o am din perioada de la Ceahlăul. La Târgu Neamț, parcă este o frică să se facă o schimbare.

Oricum, doi ani de zile Cetatea nu poate promova. Eu am în cap cam cu ce oameni să lucrez la club, unul din oamenii care aș vrea să facă parte din echipa mea este Radu Miron. Am văzut că are rezultate cu echipa sa de fotbal de la Clubul Sportiv Școlar. Nu o să mă întorc dacă la conducerea echipei sau a clubului or să fie dinozaurii care au mai fost. L-aș aduce doar pe ing. Roman.

Îl rog public pe primarul Harpa să refacă echipa Cetatea! Trebuie seriozitate și profesionalism la club. Toate satele au echipe de fotbal, iar un oraș ca Târgu Neamț nu are echipă! Cum este posibil? Observ că se aruncă o grămadă de bani pe ansambluri folclorice și festivaluri de muzică populară, mai urmează ca aceste ansambluri să-și facă repetițiile pe stadionul Cetatea. Nu se poate așa ceva! Avem o bază sportivă de invidiat, avem trei terenuri și există potențial. De ce nu se face nimic?

Cum să revin la echipă și să am lângă mine unul ca Mihai Onu, care-și promova finul să joace, chiar dacă nu merita să intre pe teren?! Nu mi-au plăcut niciodată nepotismele și cumătriile în fotbal. Când antrenam Cetatea, făceam lotul fără a ține cont că ăla e rudă cu cineva de la club. Nici pe nepotul meu nu l-am băgat în meciuri, pentru că am considerat că nu era în formă maximă!

* ”Vino încoașe, uăi Costică! Dă-i lui Doru 10.000 de dolari, să-și cumpere apartament!”

– Cum a fost perioada de la Ceahlăul?

Am muncit mult la echipa Ceahlăul. Nu am fost un jucător excepțional și am mai spus asta.

doru botez 8 - Doru Botez: ”Nu pot să mă întorc la Cetatea, să fac parte din clică!”

doru botez 6 - Doru Botez: ”Nu pot să mă întorc la Cetatea, să fac parte din clică!”

doru botez 2 - Doru Botez: ”Nu pot să mă întorc la Cetatea, să fac parte din clică!”

La acea vreme, chiar am spus, într-un interviu, că la Ceahlăul sunt trei fotbaliști: Marc, Enache și Axinia. Perioada de la Ceahlăul m-a marcat pozitiv. Am jucat din 1996 până în 2004. Am avut doi antrenori mari, Florin Marin și Hizo. Primul punea accent pe pregătirea fizică și știa totul despre fiecare echipă și jucător din țară, iar al doilea punea accent pe partea psihologică a jucătorilor. După ce-ți vorbea la vestiar Hizo, îți venea să intri pe teren atunci și să-ți mănânci de vii adversarii!

* ”Înainte să intre în politică, Gheorghe Ștefan venea zilnic la stadion. Memorabile au fost ședințele la care participa și dânsul! Îți dădea niște lecții de viață pe care nu le înveți la școală… Era un om drept. Nu mă interesa ce făcea dincolo de stadion. L-am cunoscut doar ca om de fotbal”.

Țin minte când mi-a zis Ștefan, înainte să renegociez un contract cu Ceahlăul, că-mi va da în plus 10.000 de dolari, să-mi cumpăr un apartament. Am rămas fără cuvinte. Între timp, am căutat apartament, să-l cumpăr. Am fost la Ștefan și i-am zis că am găsit unul. Nu i-am spus că e la vânzare cu 5.000 de dolari, i-am spus 8.000. L-a chemat pe Constantin Gheorghe, la acea vreme președinte la club: ”Vino încoașe, uăi Costică! Dă-i lui Doru bani să-și cumpere apartament. Dă-i 10.000 de dolari”.

Constantin Gheorghe mi-a dat doar 8.000 de dolari – restul nu știu ce-o fi făcut cu ei -, dar eu eram bucuros că îmi rămâneau și mie 3.000 de dolari. Și nici nu am mai fost la Ștefan, să mă plâng că nu am primit 10.000, cum îi ceruse lui Constantin Gheorghe să-mi dea. Ștefan era un om parolist.

Apoi, tot colegii mei m-au învățat și cum să fac rost de mobilă, tot de la Ștefan. El avea, atunci, o fabrică de mobilă la Fălticeni, unde director îl avea pe Ioan Munteanu, actualul deputat. Și, uite așa, m-a trimis Ștefan la fabrica lui de mobilă din Fălticeni, să-mi dea și mobilă pentru apartament. Am dat pe ea 7.800 de mărci, atunci, în 1998. Și acum o am!

Mai țin minte o întâmplare hazlie cu Ștefan. Eram cu echipa prin Mallorca și, într-o zi, eram la plajă. Într-un final, intru în apă. La un moment dat, apare Ștefan și cu soția: ”Ce fași, uă? Ti scalzi?” Era moldovean get-beget.

Într-o iarnă, a fost un banchet la echipă și, în acea perioadă, apăruse firma Altex. Ștefan a decis să premieze cei mai buni trei fotbaliști de la echipă, Leo Grozavu, Costel Ilie și eu. Leo a primit o centrală termică, Costel Ilie un televizor mic și eu un boiler, pe care soacră-mea îl are și în ziua de astăzi!

* ”Florin Marin ne sancționa cu 100 de dolari dacă ne îngrășam cu 100 de grame. De câte ori veneam acasă, la părinți, și mai făceam și eu un pic de exces la mâncare, mă dădeam jos din mașina condusă de soție, la Agapia, și alergam până în satul Lunca, din Vânători, la mine acasă. Apoi, după ce mâncam acasă la ai mei, alergam până acasă la cumnatul meu, sub Cetate. Ajungeam înaintea soției, care venea cu mașina”.

Au fost multe sacrificii. Puteam să ajung și la Rapid, dacă nu m-aș fi accidentat. Am avut ruptură de menisc. Și, așa, a plecat Perjă în locul meu la Rapid.

– Cum ați alini dorul de familie, acolo, la tine, în Germania?

Iar răsucești cuțitul în rană. În fiecare zi, la ora 5 mă trezesc și, la ora 6, plec la serviciu. Pe la ora 20, mă întorc, acasă. Duc colete, iar faptul că am jucat fotbal mă ajută la condiția fizică. Însă am obosit și eu. Nu mai pot. E foarte greu. Acum o lună de zile a venit soția la mine, în Germania. A ajuns microbuzul în fața casei unde stau. O ajut pe soție cu bagajele, mulțumesc șoferului și dau să plec. ”Dar fetele nu vi le luați?”, mă întreabă șoferul. Mi-a căzut fața și am scăpat bagajele pe jos. E greu. Fără familie e foarte greu!

M-a sunat într-o zi Francesco Capuano, care este ginerele cumnatului meu, și m-a întrebat: ”Ce faci, Doru?” ”Ce să fac. În cantonament. Toată viața am fost în cantonament”, i-am răspuns.

Vreau să stau și eu cu familia, dar încă nu se poate. Dacă nu ar fi existat problemele de la Cetatea, din iarnă, nu aș fi plecat niciodată din țară. Dar am fost nevoit. Aveam un salariu de 20 milioane lei vechi, mai aveam prime, mai aveam o mică afacere cu distribuția de cafea și mă descurcam. Cu 40 milioane lei vechi, o familie cu doi copii trăiește lejer în România.

Ciprian Traian STURZU