Inca din anul 1949, cand compania daneza de jucarii pentru copii a lansat prima colectie LEGO, micile piese pentru construit…
Lună: iulie 2017
Petrică Șchiopu, unul dintre talibanii din PSD, primar cu vechi ștate de serviciu, și-a dat demisia din funcția de primar,…
Theodora Pătrăuceanu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Roman Vodă” Roman, s-a distins și la etapa națională a…
Județul Neamț se va afla de luni (24 iulie) seară (ora 20:00) sub COD GALBEN de “instabilitate atmosferică accentuată, ploi…
Pe rolul Tribunalului Neamț, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ, a fost înregistrat dosarul 2943/103/2017, prin care cunoscuta societate…
Duminică, 6 august 2017, de la ora 17:00, Cetatea Neamțului va găzdui recitalul final al Turneului Național “Muzica în Palatele…
Alexandra-Elena Olteanu, șefa de promoție a Școlii ”I.I. Mironescu” Tazlău, ”adolescenta cu zâmbet luminos și ochi inteligenți, este absolventa cu…
Situația ruinelor Palatului Cnejilor din comuna Ceahlău este unul dintre exemplele relevante în privința drumului, lung și anevoios, dintre vorbă…
Viața îi dă fiecăruia ceea ce merită. Sau, cel puțin, așa se zice… Pe vremea socialismului luminos, la toate instruirile…
Sâmbătă, 22 iulie, a fost o zi specială pentru absolvenții de la ”Petru Rareș” din promoția 1997. Aceștia au trecut…