Theodora Pătrăuceanu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Roman Vodă” Roman, s-a distins și la etapa națională a Concursului Școlar – Sesiunea de comunicări pentru disciplina geografie. Eleva profesorului Doru Butelcă a obținut premiul al doilea cu studiul ”Riscuri geomorfologice în bazinul superior al Bârladului (arealul comunei Bozieni)”, la categoria geografia mediului. Concursul a avut loc, între 17 și 20 iulie, la Liceul Tehnologic ”Gabor Aron”, din Târgu Secuiesc (Covasna).
„A fost o experiență minunată și un prilej de a-mi exersa și perfecționa abilitatea de a vorbi în public. Mi-a făcut foarte mare plăcere să realizez acest studiu. Consider că este o temă de actualitate care are ca scop informarea comunităților rurale din această zonă asupra pericolelor la care pot fi supuse și care poate produce modificări majore mediului ambiant, o consecință foarte gravă fiind chiar distrugerea locuințelor. Participarea la etapa națională a acestui concurs va rămâne, fără doar și poate, o experiență de neuitat, iar tot timpul liber rezervat studiului și realizării acestei lucrări nu mi-a oferit decât satisfacție și plăcerea de a afla foarte multe lucruri noi despre comuna Bozieni, aceasta fiind, de asemenea, comuna natală a bunicilor. Cu acest prilej aș vrea să felicit toți participanții la acest concurs pentru munca și interesul depus. Consider că toți suntem câștigători”, a declarat Theodora Pătrăuceanu.
La sesiunea de comunicări s-a mai remarcat și Nicoleta Botezatu (prof. Irina Pătrăuceanu), elevă în clasa a IX-a la LPS Roman. Ea a obținut locul al III-lea cu lucrarea ”Influența variațiilor de temperatură asupra sănătății populației municipiului Roman (1961-2015)”, la secțiunea geografia fizică. (Ana MOISE)

Parteneri
Mesagerul Bacău Permisul de conducere și talonul auto se scumpesc din 15 septembrie
ZCH Ploi în toată țara! ANM anunță averse, descărcări electrice, izolat grindină!
NewsEdge Nu ideile ne lipsesc, ci curajul. Ce poate învăța România din reforma neozeelandeză din 1984
BusinessEdge Deficitul bugetar a coborât la 2,34% din PIB. Investițiile publice au continuat să crească


