COD GALBEN de furtună în Neamț

Județul Neamț se va afla de luni (24 iulie) seară (ora 20:00) sub COD GALBEN de “instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ”. Avertizarea este valabilă până miercuri, 26 iulie, la ora 3:00.

“În intervalul menționat, în toate zonele de munte, precum și în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Moldovei și vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20-25 l/mp și punctiform 50-60 l/mp”, avertizează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile estice și sud-estice, dar pe spații mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a zilei de marți (25 iulie) și în prima parte a nopții de marți spre miercuri (25/26 iulie). În cursul zilei de marți, 25 iulie, în sudul și estul Munteniei, vestul Dobrogei, sudul și centrul Moldovei, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 35 de grade. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj. (Mesagerul de Neamț; FOTO: ANM)

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.