Tradiții de Pricop

Sfântul Mare Mucenic Procopie a trăit la sfârșitul secolului III – începutul secolului IV d.H., în cetatea Schitopolis, din provincia romană Asia Minor, dar s-a născut la Ierusalim și avea numele Neania. A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții împotriva creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian, fiind executat în Cezareea Palestinei, la 7 iulie 303 d.H. Împăratul Dioclețian l-a remarcat pe acest tânăr, frumos la chip și la stat, dotat cu multă înțelepciune, bine educat și l-a avansat în rang, făcându-l căpetenie. L-a trimis cu oastea în Alexandria Egiptului, dându-i ca misiune, printre altele, ”să prigonească, să muncească și să ucidă pe toți creștinii”. Pe drumul spre Alexandria, într-o noapte, s-a cutremurat pământul, făcându-se multe fulgere strălucitoare și tunete înfricoșătoare. Toți soldații, de frică, s-au făcut ca niște morți. Astfel Neania, ca și Sf. Apostol Pavel mai demult, prin arătarea Domnului în cale, din prigonitor s-a făcut slujitor ales al Mântuitorului Iisus Hristos.

Înțelepciunea populară a transformat viața și minunile Sfântului Pricopie după cum a știut. Bătrânii își speriau nepoții, povestindu-le că Pricopul ”este sărbătorit pe 8 iulie. Iar de-l superi provoacă incendii năpraznice și îți pârjolește toată recolta”. Apoi, povestea era ”îndulcită” cu o învățătură.

E ziua în care se crede că ”s-a înecat Luna”, pe când trecea o punte de ceară, încercând să ajungă la Soare spre a-i fi mireasă. Aflând că vor să se cunune soră cu frate, Dumnezeu s-a mâniat și l-a pus pe Pricopie să le topească puntea.

* Superstiții de Pricop

Se spune, din oameni bătrâni, că, de la această zi înainte, nu mai cântă cucul. ”De Precupu, tace cucu”, spunea o vorbă din bătrâni.

În această zi înflorește grâul, după spusele străbunicilor noștri.

Multe dintre superstițiile lunii iulie sunt legate de grindină, căreia i se mai spunea piatră. Aceasta făcea prăpăd pe ogoarele țăranilor. Astfel, oamenii de altădată încercau să stopeze această stihie a naturii, inventând tot felul de credințe. Sărbătorii Pricopului îi mai spuneau ”topește piatra în apă”. ”Arde piatra-n apă” sau ”arde piatra-n foc”, dacă nu se ține această sărbătoare, avertizau babele.

Pricopul era considerat purtătorul fulgerelor și al trăsnetelor. Iar poveștile moralizatoare circulau mai ceva decât like-ul pe facebook. Se spunea că niște oameni s-au apucat să treiere grâu în ziua de Pricopie. Până seara, s-au aprins paiele și apoi au ars tot.

Iar femeile, ca să mai șadă nițel, își spuneau una alteia: o femeie lucrând în această zi la săpat, a venit lupul și i-a luat copilul. Strigând femeia că i-a luat lupul copilul, i-a răspuns un glas că nu e lupul, ci e Precupul. După multă rugăciune, i l-a dat înapoi, însă ea a fost cu fața acoperită, să nu-l vadă pe Precup.

Se spunea că Dumnezeu bătea cu grindină un sat, dacă, acolo, vreo fată a făcut un copil și l-a pierdut, avortat și l-a îngropat în ascuns. Piatra trimisă de sus avea rolul ”să sfarme pământul” ca să scoată la iveală, să dezgroape ce are ascuns. Etnologi precum Th. Speranția au cules aceste superstiții pentru ca fantezia populară să nu piară.

”E rău de jale pentru cine aude în această zi cucul pe nemâncate”, spuneau femeile.

* Pentru bunul mers al vieții și al treburilor

Un alt capitol din viața țăranilor de altădată îl reprezenta ”bunul mers al vieții și al lucrurilor”. În afara restricțiilor impuse de superstiții sau de vreun preot mai zelos, care dorea să-și atragă enoriașii la biserică în zilele de sărbătoare, în loc ca aceștia să meargă la câmp, exista un anume ritm plin de învățături, de reguli de urmat pentru bunul mers al vieții.

Astfel, ziua lui Pricopie se ținea ca să nimerească bine femeile la coptul pâinii, al mălaiului și al altor aluaturi și pentru ca acesta să nu se pripească.

În această zi, se recomanda să se muncească numai până la amiază în câmp. Se purta o grijă deosebită lucrătorilor la câmp. Se spune că Pricopul pricopește, adică face să dea în copt semănăturile de primăvară. Dacă acest sfânt blajin este supărat, atunci când nu este serbat cum se cuvine, el ”prichește grânele”, adică le grăbește uscarea înainte de maturitate.

El îi păzește pe oameni de foc și de opărire cu apă fiartă, scria etnologul T. Pamfile. Oamenii spuneau că, dacă vor lucra în acea zi, Dumnezeu le va trimite secetă mare. ”De Pricopie nu se toarce!”, țipau babele una la alta.

Sărbătoarea se mai ținea și ca să nu li se pripească mâinile la seceră sau să nu li se umfle mâinile.

Ziua este respectată și de teama dezlănțuirii unor vijelii.

Pricopul mai era ținut de femei pentru a fi ferite boale. Se ținea pentru lovituri de boli la copii. Prin alte părți, Sf. Pricopie era văzut ca dușmanul copiilor. Se spunea că se îmbolnăvesc copiii celui ce îndrăznește a lucra în acea zi. Se ținea spre a nu fi bolnavi de ochi.