”Sănătatea este foarte scumpă, iar fondurile sunt limitate”

interviu cu dr. Cristina Atănăsoaie-Iacob, cea care, de la sfârșitul lunii iulie 2017, este managerul interimar al Spitalului Județean Neamț, unitate care, nu doar că are probleme, ci s-a dovedit o ”nucă” tare pentru mulți dintre cei care au ”râvnit-o”, de-a lungul timpului, fără să o ”prețuiască”.

– Se poate spune că ați avut curaj să acceptați funcția de manager interimar al spitalului?

Da, fără discuție c-am avut curaj! Cineva trebuie să aibă curaj. La momentul când am acceptat funcția, era un pic în impas la Consiliul Județean Neamț: dl avocat (Liviu Negelschi – n.red.) își dăduse demisia și, mă rog, s-au gândit la mine, pentru că mai fusesem pe funcții asemănătoare, că nu pic chiar așa, din nori, pe funcția asta. Am fost manager la Spitalul Roznov din 2002 până în 2008, când am venit aici, și am mai fost director medical al Spitalului Județean, din 2011 până în 2012.

– Acum, la aproape zece ani de când sunteți medic internist aici, ați făcut acest pas și, probabil, v-ați gândit să vă înscrieți la concurs.

Nu m-am hotărât încă. Dar îmi place să pun umărul. Când am acceptat funcția de manager la Spitalul Roznov, unitatea era aproape de desființare. Primisem, deja în anul 2003, de la Ministerul Sănătății, hârtia de desființare a spitalului din Roznov, pe motiv că e prea aproape de Spitalul Județean, așa s-a considerat la acea vreme. Mi-a plăcut provocarea de a face ceva ca să-l mențin și am reușit. Am găsit o soluție de compromis, prin transformarea a jumătate din paturi în paturi pentru cronici. Soluția a fost agreată și s-a mers până în anul 2011, când a fost transformat în cămin pentru persoane vârstnice. Pe de altă parte, sunt medic în spitalul ăsta și vreau să ies la pensie de aici. Vreau să meargă lucrurile, să putem avea grijă de pacienți, să putem angaja personal. Întotdeauna am considerat că, dacă crezi că poți face ceva, trebuie să pui umărul, nu să întorci capul!

– Experiența de la Roznov a fost importantă în decizia de a prelua conducerea Spitalului Județean, cu toate greutățile de aici?

Problemele nu s-au schimbat. Ele sunt aceleași: sănătatea este foarte scumpă, iar fondurile sunt limitate. Nu pot să afirm că nu primim bani destui, dar afirm că sănătatea este foarte-foarte scumpă! Cazurile sunt foarte grave, medicamentele se scumpesc, materialele se scumpesc permanent. Și, atunci, problema financiară este problema principală a sistemului sanitar. A doua problemă, poate chiar la fel de mare, este cea a personalului. Nu sunt fonduri suficiente pentru a angaja destui oameni, astfel încât lucrurile să meargă ”unse”, și atunci te descurci cu ce ai. Nici personalul nu este mulțumit. Cred că aceleași probleme sunt în toate sistemele sanitare din lume.

* ”La un asigurat, tratezi 20 de neasigurați”

– La noi, parcă mai mult. Cu toate facilitățile fiscale existente, nu există suficientă susținere pentru asigurările private de sănătate, oamenii nu prea au cultura necesară în domeniu și nu toți angajatorii înțeleg utilitatea acestui instrument.

Da. Și, atunci, mergem în principal pe asigurările sociale de sănătate, care sunt cum sunt: la un asigurat, tratezi 20 de neasigurați! Sunt mulți neasigurați, pentru că, în primul rând, trebuie să ai un loc de muncă, inclusiv dintre cei care au muncit în afară și aici nu s-au angajat. Legea îi obligă pe toți oamenii să se asigure în sistemul public de sănătate, dar, până ce omul nu se vede cu o boală gravă, nu se gândește să se asigure. Sunt și persoane care au bani, dar nu se gândesc să se asigure decât când au o problemă de sănătate. Și majoritatea vin când sunt în stare deja foarte gravă. Poate ar fi bine să se pună mai mult accentul pe prevenție, cum am văzut că deja se practică în alte țări. Am urmărit de curând un reportaj, despre sistemul sanitar din Irlanda, unde au implementat un mod de a monitoriza persoanele vârstnice, pentru a interveni, mai ușor, de la primele semne de boală. Mi se pare extrem de utilă prevenția aplicată, pentru că, astfel, limităm perioada de spitalizare – un aspect foarte important. Oamenii trebuie să fie mai responsabili când vine vorba de starea lor de sănătate și să ia mai în serios noțiunea de ”prevenire a îmbolnăvirii”, folosind drepturile pe care le au ca asigurați.

* ”La medicamente, banii acoperă doar o treime din strictul necesar”

– Cu banii, cum stă spitalul anul acesta? Aparent, bine, a fost ajutată și Unitatea de Primire a Urgențelor, în vara asta, cu medicamente și materiale sanitare…

La fel ca în alți ani: contractul ajunge, teoretic, până în luna noiembrie, iar restul sumei alocate se asigură prin rectificarea de buget, pe care o face guvernul, în toamnă, de obicei. A trebuit să ajutăm UPU, pentru că e o secție extraordinar de sensibilă a spitalului. Facem solicitări săptămânal la Ministerul Sănătății, facem calcule peste calcule, ni se promit bani din rectificare, așteptăm să primim. La nivelul Urgențelor, de pildă, am trimis solicitare la minister, urmând ca banii pe care-i vom primi să acopere necesarul de medicamente. Este mare nevoie la medicamente – în jur de 20.000 lei lunar ne-ar mai trebui, față de 48.000 lei cât am cheltuit lunar până acum. Poate, dacă ar fi 58-60.000 lei asigurați lunar, am fi pe linia de plutire. Nu sunt mulțumită cu aprovizionarea pe medicamente, numai că trebuie să găsim soluții, să luăm din altă parte. Avem salariile asigurate, avem bonurile de masă asigurate și, cât de cât, asigurate medicamente și materiale sanitare la fiecare secție. Utilitățile sunt plătite de Consiliul Județean. Nu ne-am descurca altfel, n-am putea supraviețui.

– Cum s-au descurcat cadrele medicale pe secții, ce fac pacienții în aceste condiții?

Eu, ca medic, le explic pacienților și aparținătorilor care este situația: dacă ne lipsește un medicament, căutăm un înlocuitor în farmacie (farmacia cu circuit închis a spitalului – n.red.), dacă nu – ei au dreptul, dacă vor altceva, să-și procure. Oricum, noi ne străduim ca, împreună cu conducerea farmaciei, să găsim întotdeauna formule să ieșim din impas. Probleme foarte mari nu au fost, decât la medicamentele achiziționate de minister prin licitație. Procedura întârzie foarte mult aprovizionarea cu medicamente, unii medici nu înțeleg. Eu, care am lucrat în sistem, știu ce presupune achiziția prin licitație… Dar, împreună cu directorul medical, dr. Silviu Dan Verzea, comunicăm, spun eu, eficient cu toți colegii noștri.

* Angajări cu țârâita

– Implicit, sunteți și interfața autorităților, de la București și nu numai, în relația cu medicii.

Așa este și sper să nu stric această relație, cu corpul medical. Mă străduiesc.

– Unde sunt cele mai mari probleme cu lipsa de personal?

Chiar de curând am vorbit la Obstetrică-Ginecologie, unde sunt colegi tineri, care lucrează prin contract de gărzi și așteaptă scoaterea la concurs a posturilor. Le scoatem la concurs cu țârâita, pentru că trebuie să ne limităm la fondul de salarii existent. Anul acesta, chiar s-au făcut multe angajări în spital, până am venit eu la conducere. Cam 50 de angajări, în toate secțiile spitalului – medici și asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri și foarte puțin la TESA. Scoatem posturi la concurs acolo unde se vacantează, pentru a nu împovăra bugetul de salarii. Avem secții unde nu se poate face graficul, cu asistente și infirmiere – chiar am o solicitare de la Dermatologie și știu că doamna doctor Țicală nu exagerează. Aici, au fost puține posturi, dintotdeauna, au mai și plecat, în loc de 5 sunt 3. Cu trei asistente și patru infirmiere, nu se poate face graficul pe 24 de ore…! Am ridicat problema în Comitetul director și vom scoate la concurs posturi de asistenți medicali și infirmieri sau îngrijitori în perioada următoare. Mai sunt probleme cu lipsa asistenților medicali la compartimentul de sterilizare. Dar și la lifturi, în spitalul nou, este nevoie de măcar un muncitor.

* Puțini medici și în policlinică

– Se reflectă problemele din spital asupra policlinicii?

Oarecum, pentru că, din 2007, când a devenit ambulatoriu integrat al spitalului, problema cu medicii puțini din spital s-a transferat și acolo. Fiecare secție își face programul în ambulatoriu în funcție de medicii pe care îi are. Sunt și specialități cu jumătate de normă. O mare problemă avem la Diabet, pentru că majoritatea medicilor au mers în privat, unde câștigă foarte bine și au contract cu Casa de Sănătate, numărul bolnavilor de diabet a explodat în ultimii ani, mai ceva ca bolile oncologice și cele cardio-vasculare, pe seama alimentației și a stresului! Iar noi avem doar doi medici pe diabet. Probleme avem și la Cardiologie, unde, la fel, sunt mulți bolnavi și puțini medici.

* Investiții și datorii

– Care a fost prima măsură luată ca manager interimar?

Urgentarea lucrărilor de reabilitare la Pediatrie. În fiecare dimineață, îmi încep ziua cu Pediatria! Între 20 și 30 septembrie, cred că se va da drumul la un prim corp, cel pentru Urgențe și triaj. Au fost ceva probleme cu finanțarea lucrărilor, banii s-au dat în sfârșit și lucrările se finalizează, sper, până cel târziu la finele acestei luni, pentru corpul C. Vreau, din tot sufletul, să dăm în folosință această parte a clădirii și apoi să continuăm lucrările la corpurile A și B.

– Ce probleme mai are spitalul?

Am rezolvat cu prioritate solicitările venite de pe secții, sper ca medicii să fie mulțumiți. Acum, vrem să facem igienizare la bucătăria spitalului, pe porțiuni, cum se poate, pentru că nu o putem închide. Legat de externalizarea unor servicii, eu nu cred în externalizare, deși astea sunt discuții vechi, foarte vechi. Toate calculele pe care le-am făcut arată că, orice firmă din afară ar veni să presteze vreun serviciu administrativ, ne costă de trei ori, dacă nu mai mult. În plus, angajații spitalului sunt instruiți exact pe ceea ce au de făcut, indiferent dacă e la patul bolnavului, la curățenie sau la bucătărie.

– Cu datoriile, care mai e situația?

La finele lunii iulie, când am fost numită manager, erau aproximativ 7 milioane de lei și numai o mică sumă era ieșită din scadență. O parte importantă din aceste datorii era suma alocată pe Programe Naționale de Sănătate, care vine de la Ministerul Sănătății și câteodată întârzie. Acum, ultima raportare, la 31 august, arată datorii de 6,4 milioane lei, din care 1,4 milioane lei sunt restante, iar 580.000 lei sunt sub termenul de 30 de zile.

Ca o concluzie, pot spune că, din perspectiva mea, ca manager, fiecare zi e o luptă continuă, cu problemele din interior și din exterior. Deocamdată, nu mi-am făcut planuri de viitor, pe termen lung. În fiecare zi, îmi propun să rezolv problemele, așa cum apar. Am experiența spitalului Roznov, unde a fost o luptă ”drăguță”, pentru că era un permanent du-te-vino la București, cu memorii peste memorii, așa că lupta nu mă sperie. Și eu știu că pentru orice există soluții, întotdeauna. Îți trebuie răbdare și diplomație.

Cristina IORDACHE

GALERIE FOTO: