Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    luni, septembrie 14
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Video-Foto. Piatra-Neamț. O universitate din Iași ține o clădire abandonată în centrul orașului
    • Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat
    • Criza apei din zona aduce o schimbare la conducerea ApaServ Târgu-Neamț, Bogdan Ciocoiu ia locul lui Iulian Roman
    • Comună din Neamț, survolată de drone. La Girov se fac cartografieri pentru rețeaua de gaze naturale
    • RTP și volatilitate: două cifre care spun lucruri foarte diferite despre un joc
    • Denari romani și monede moldovenești, descoperite de detectoriști din Neamț
    • Publiserv SA, program săptamanal: Lucrări de reparații și asfaltare în mai multe zone din Piatra-Neamț
    • MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare, a început în Neamț, Suceava și Botoșani
    • Neamț: pregătirea salvatorilor montani aero-operaționali, reluată după cinci ani
    • Dispută juridică pe banii pensionarilor din educație! Care lege e mai tare, a Educației sau cea dată de Bolojan?
    Stiri Neamt
    Prima pagină - Actual - Ultimul zbor
    Ultimul zbor
    Actual octombrie 14, 2017

    Ultimul zbor

    By MesagerulUn comentariu6 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    ”Bă, în aviație cele mai grele lucruri sunt scularea de dimineață și aterizarea” – glumă cazonă

    Piatra Neamț, toamna anului de grație 1925. Tânărului pietrean Eugen (Jan) Dumitrescu i-a venit sorocul să plece la oaste. N-a fost prins cu arcanul, ca bădița Vasile, învățătorul lui Ion Creangă din Humulești, ci a plecat voluntar, nesilit de nimeni. La… aviație. Pentru că era la vârsta aspirațiilor spre înălțimi. Căci, la urma-urmei, viața înseamnă înălțime.

    Numai că, pe atunci, ca și astăzi, la aviație nu se ajungea de loc ușor. Trebuia să ai liceul făcut, să fii sănătos tun și acceptul părinților, care, de regulă, nu sunt prea încântați când aud de aviație. Când viitorul nostru erou s-a dus la tatăl său, să-i ceară aprobarea, acesta, întunecat la față, a întrebat: ”Te-ai săturat de trăit?”, iar mama a început să bocească, ca la înmormântare. Și, totuși, părinții i-au dat undă verde cu avertizarea: ”Băiete, cum îți așterni, așa dormi!”. Și băiatul a plecat la București, cu alți patru pietreni, să cucerească zările albastre.

    A reușit la concursul organizat, a trecut ”glorios” de proba numită matematică și a fost elogiat de președintele comisiei: ”Vă felicit pe toți cei admiși! Și țin să-i transmit felicitări în mod special profesorului de matematică din Piatra Neamț, care i-a pregătit excepțional pe cei patru elevi ai Liceului «Petru Rareș»” (v. cartea – ”Fragmente de cânt și viață”, semnaată de Elena Botez, Colecția de azi, Portret, 2016, pag. 209).

    Și a început ”nunta”: ore de teorie, ore de practică, șmotru în cazarmă și disciplină de fier. După ce a obținut brevetul de pilot, s-a desprins tot mai des de sol.

    Prima cursă de succes a realizat-o în ’37, când a transportat cu avionul său un ministru polonez la Varșovia. Ajuns aviator experimentat, tânărul Dumitrescu – Jan, cum îi ziceau amicii – survola din când în când spațiul aerian al târgului Piatra, cu un avion de vânătoare. Se înțelege, cu aprobarea șefilor săi direcți. Ajuns deasupra târgului natal, depista casa părintească, de pe str. Roznovanu, apoi arunca o parașută cu cadouri pentru mama și bunica lui, la care ținea cel mai mult. Mahalagiii din Precista asistau la spectacol ca la circ. Dacă parașuta greșea ținta, era dusă la adresant urgent. Cine nu-l cunoștea pe Ștefan Dumitrescu, negustorul urbei?

    Când regele României, Carol al II-lea, a organizat un concurs de aviație destul de pretențios, a participat și aviatorul pietrean. Concurenții trebuiau să zboare pe traseul pe care l-a străbătut suveranul, tot cu avionul, la revenirea în România. Zburând cu pricepere, consumând cantitatea cea mai mică de benzină, făcând aterizarea la firul ierbii, la… milimetru, Jan Dumitrescu a câștigat concursul. A fost pozat în presă, având Cupa ”Carol al II-lea” în brațe, alături de soție, Alexandrina, și unicul său fiu, Dănuț. Evenimentele s-au petrecut în vara lui ’37, la 3 iunie. Câștigătorul a primit drept premiu o medalie de aur, bani, bricheta de aur a monarhului și a fost invitat la un dineu oferit în cinstea învingătorului. Amețit de bogățiile pe care le vedea, de tacâmurile și paharele sclipicioase, tânărul căpitan de aviație s-a adresat suveranului: ”Maiestate, rog pe Înălțimea Voastră să fiu lăsat că mănânc și să beau ca în Moldova mea și, pentru asta, vă mulțumesc” (op. citată, pag. 210). Dorința lui, de a se servi dintr-un pahar și un simplu tacâm, ca la Piatra Neamț, s-a aprobat, spre amuzamentul regelui și-a anturajului său, parfumat, de curte.

    Ajuns aviator ”meseriaș”, ofițer de elită, căpitanul Eugen Dumitrescu primește misiuni militate din ce în ce mai dificile. În ’38, când, la orizont, se profila deja cel mai mare carnagiu mondial, e trimis în Italia, să aducă bombardiere de noapte Savoia- Marchetti. Cu acest prilej, vizitează localități remarcabile – Verona, Milano, Roma… Bucuros că a ajuns atât de departe, trimitea vederi la toate neamurile și la toate cunoștințele. Scria pe frumoasele ilustrate: ”Sunt primul din familie ajuns pe acestea meleaguri și doresc din inimă să-mi urmeze și alții” (v. op. citată, pag. 211).

    Și a urmat catastrofa aviatică a anului.

    În bombardierul ce trebuia adus în România, s-au îmbarcat pilotul Dumitrescu, maiorul italian Adriano Bacula și un mecanic… În satul Poklek, de lângă Dubrovnic-Iugoslavia, cei trei sunt surprinși de o furtună de dimensiuni neobișnuite. N-au reușit să treacă prin ”uragan”. Ce a urmat pare rupt din filmele SF. Fulgerele au rupt și incendiat avionul!

    La ordinul maiorului Bacula, pilotul Dumitrescu sare cu parașuta. E lovit de o aripă aprinsă a avionului și moare înainte de a atinge pământul. Parașuta nu te salvează întotdeauna. Dovadă umorul negru al instructorilor de aviație, la lecțiile teoretice: ”Domnilor elevi, dacă nu se deschide parașuta când săriți din avion, nu e cazul să intrați în panică. Când ajungeți jos, mergeți la magazie și luați alta!”.

    Rezultatul catastrofal, avionul distrus, echipajul ”căzut la datorie”, iar vinovatul… Natura dezlănțuită.

    Ultimul zborRămășițele pământești ale aviatorului erou Dumitrescu și-au găsit liniștea sub cripta unui mormânt din cimitirul ”Eternitatea”, Piatra Neamț. În sâmbăta Paștelui, ’38.

    I s-au făcut onoruri militate naționale, fiind însoțit pe ultimul drum de mii de oameni: generali iluștri, precum Șoimaru, colegi din aviație, notabilitățile orașului, rudele cernite, amicii sinceri. Toți erau panicați. Moartea a lovit și a fugit. În ”Revista Aviatorilor” din acele zile tragice, a apărut un articol elogios, adresat eroului dispărut. Se intitula ”A mai căzut o stea”. A primit coroane și flori din toate comandamentele de aviație din țară, plus Italia și Iugoslavia. Sârbii din orașul Pooklek, care i-au adunat rămășițele pământești, i-au trimis, din respect, o cruce, cu inscripții și date în limba lor. Și astăzi, după aproape 80 de ani, cine trece prin cimitirul de pe Valea Viei, poate vedea elicea avionului prăbușit drept cruce.

    Cum noi, românii, avem prostul obicei de a nu ne cinsti înaintașii meritoși, eroii, l-am dat uitării rapid și pe aviatorul din mahalaua Precista, ajuns locotenent comandor – post mortem. După catastrofa aviatică din Iugoslavia, strada eroului a fost numită Aviator Dumitrescu. Bravos! Aplauze, emoții, lacrimi, flori. Numai că a venit sovietizarea, comunizarea. Tovarășii politici nu au mai fost de acord cu denumirea veche și i-a zis Țesătoarei. Că, vorba aia, noua denumire era mai proletară, mai sănătoasă, mai partinică.

    Să nu uităm că aviatorul erou Dumitrescu făcea parte din Armata Română, condusă de rege. Ca ofițer al Armate Regale, era ”un burjui”, un exploatator reacționar. În ”anii luminii”, adevărații eroi se găseau în fabrici și uzine, pe șantierele Bumbești-Livizeni, Salva-Vișeu și Bicaz. Eroi erau brigadierii care mărșăluiau cu lopata în spate, cântând: ”Hei-rup, hei-rup”…

    Să nu exagerăm, nu toți pietrenii au plecat pe drumul spre uitare. Majoritatea dintre ei, când trec pe lângă mormântul eroului se descoperă și fac cruce, șoptind: ”Odihnească-se în pace!”. Mama aviatorului, cât a trăit, în fiecare zi de 2 martie, dată importantă pentru ea, ieșea în bătătura casei din Precista și scruta cerul albastru. Îl aștepta pe Jan al ei, să apară cu avionul de vânătoare, să-i aducă flori. Când a înțeles de ce întârzie fiul cel cuminte, ascultător și patriot, s-a înălțat ea la cer.

    V-am povestit asta pentru că, așa cum spunea Sanda Stolojan, ”Trecutul, dacă nu e povestit, se uită. În familie zac multe informații care vor dispărea, odată cu moartea celor care tac”.

    Prof. Dumitru RUSU

    FOTO: Marcel CONSTANTINESCU

    COMES – Angajăm
    Parteneri

    Mesagerul Bacău
    Mesagerul Bacău VIDEO/Primarul Bacăului cere demisia directorului CRAB. Municipalitatea încearcă să găsească o sursă alternativă de apă
    Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat ZCH Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat Un pact care poate schimba Regatul Unit. Liderii naționaliști ai Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord cer dreptul la autodeterminare NewsEdge Un pact care poate schimba Regatul Unit. Liderii naționaliști ai Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord cer dreptul la autodeterminare Biletele de avion resimt tot mai puternic presiunea combustibilului scump. Prețurile ar putea crește cu încă 10-15% în 2027 BusinessEdge Biletele de avion resimt tot mai puternic presiunea combustibilului scump. Prețurile ar putea crește cu încă 10-15% în 2027
    1938 Al Doilea Război Mondial. aviatia romana aviatori romani Dubrovnic-Iugoslavia eugen jan dumitrescu piloti romani
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleCivitas Com SRL Târgu Neamț – 20 de ani de activitate
    Next Article Locuri de muncă disponibile pentru bugetari în județul Neamț
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    Video-Foto. Piatra-Neamț. O universitate din Iași ține o clădire abandonată în centrul orașului

    Video-Foto. Piatra-Neamț. O universitate din Iași ține o clădire abandonată în centrul orașului

    septembrie 14, 20262 Mins Read
    DUMBRAVA ROSIE. Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

    Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

    septembrie 14, 20265 Mins Read
    Criza apei din zona aduce o schimbare la conducerea ApaServ Târgu-Neamț, Bogdan Ciocoiu ia locul lui Iulian Roman

    Criza apei din zona aduce o schimbare la conducerea ApaServ Târgu-Neamț, Bogdan Ciocoiu ia locul lui Iulian Roman

    septembrie 14, 20262 Mins Read
    View 1 Comment

    Un comentariu

    1. Maria on octombrie 15, 2017 11:18 am

      Frumos si curat povestit, asemenea personajului. Iar acum stim si cine doarme sub elice.

      Reply
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Anunturi intrerupere EON
    Reclama Liceu Parhon
    Program transport public
    Renault
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.