Cu prilejul deschiderii ediției din acest an a Festivalului de teatru, pietrenii au luat vineri, 10 noiembrie, cu asalt Cinematograful “Dacia”, pentru a urmări comedia “All inclusive”, de Alexandru Popa, dramaturg și scenarist important din noul val.
Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprișor, Diana Roman și Vlad Zamfirescu (el fiind și regizorul spectacolului) au încântat, în afara festivalului, pe cei 500 de spectatori cu o montare vie, admirabil strunită regizoral, în care binecunoscutele vedete ale filmului și teatrului românesc dau un exemplu de corectitudine și respect față de public. Nu s-a dat glas regretului de a nu-i vedea la Teatrul Tineretului, fiindcă lumea s-a simțit perfect.
În seara următoare, a fost de ales între concertul susținut de trupa Direcția 5, tot la cinematograf, și așteptata reprezentație cu “Fluturii sunt liberi”, de Leonard Gershe, în regia pietreanului Erwin Șimșensohn, la TT.
Povestea, devenită celebră grație versiunii cinematografice din 1972, cu Goldie Hawn și Edward Albert, aproape garantează succesul, dar nu a fost cazul. Spectacolul e lălăit rău de tot, iar premiul de interpretare stors pe undeva de Alex Călin te face să te întrebi obligatoriu cât de slabi erau ceilalți actori în roluri principale. Pe modelul pomului lăudat, spectacolul suferă cumplit tocmai la îndrumare scenică, iar eroarea distribuirii altfel admiratei Catrinel Dumitrescu în rolul doamnei Baker e aproape inexplicabilă. Rolul e generos, lui Eileen Heckart, de exemplu, i-a adus un Oscar. De câștigat au câștigat cei care au optat pentru cinematograf, Direcția 5 și ultimul lor album. Până joi, inclusiv, Victor Purice nu are în program alte “tulburări”. (V.B.)