Miercuri, 27 decembrie, la Centrul cultural-social „Mihail Sadoveanu” din comuna Vânători-Neamţ, s-a desfăşurat a XVIII-a ediţie a festivalului „Datini şi obiceiuri”. Programul a inclus mai multe momente cultural-artistice oferite de Corul „Vânătorii lui Ştefan cel Mare”, condus de dirijor Cristina Petrariu, dar şi de elevi ai şcolilor din comună, care au încântat publicul. Părinţi şi bunici veniţi să vadă spectacolul organizat de Primăria Vânători-Neamţ au aplaudat la scenă deschisă prestaţiile micilor artişti. Festivalul a început cu un concert de colinde oferit de corul comunei („Vânătorii lui Ştefan cel Mare”), după care, rând pe rând, elevi ai şcolilor comunei au impresionat prin joc şi cântec asistenţa.
Primarul Maria Petrariu a transmis celor prezenţi la festival şi un scurt mesaj: „Celor care poartă numele de Ştefan le doresc multă sănătate, iar anul care vine să aducă tuturor vânătorenilor speranţă, bucurii, realizări şi putere de muncă. Să dea bunul Dumnezeu să ne vedem sănătoşi şi anul viitor, tot aici, alături de noua generaţie a comunei noastre”.
Formaţii participante
Ansamblul folcloric “Dor Vânătorean” din Vânători a fost înfiinţat cu sprijinul Primăriei Vânători în anul 2009. Ansamblul este coordonat de profesorul Vasile Urzică. A participat la sărbători şi zile ale comunelor Pipirig, Vânători-Neamţ, Stăniţa, Albac (Alba), Cumpăna (Constanţa). De asemenea, a reprezentat zona etnofolclorică în festivale ale obiceiului de iarnă din multe judeţe ale ţării, iar peste hotare a obţinut Trofeul Festivalulului Internaţional “Iskenderun” din Turcia.
Ansamblul folcloric „Şezătoarea” (Vânători-Neamţ) a fost înfiinţat în urmă cu 20 de ani şi are un repertoriu de cântece şi jocuri populare autentice, transmise din generaţie în generaţie şi culese chiar de elevii din componenţă. (C.T. STURZU)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA









