
Marele lanţ de magazine Kaufland este în negocieri cu un om de afaceri din Târgu-Neamţ pentru cumpărarea unui teren de la marginea oraşului. Terenul, pe care se află şi clădiri în suprafaţă de 2500 mp şi este racordat la apă, canalizare, curent şi gaz, are o suprafaţă de 12000 mp. El aparţine omului de afaceri Mihai Ioniţă, proprietarul unei fabrici de pâine din oraş şi este situat pe drumul care duce în cartierul Blebea, pe partea dreaptă.
Mihai Ioniță ne-a precizat: “Deocamdată, sunt doar în negocieri cu cei de la Kaufland, nu este nimic concret. Sunt doar discuţii. Eu am anumite pretenţii şi vom vedea dacă cei de la Kaufland le vor accepta”.
Primarul Daniel Harpa s-a arătat încântat de interesul pentru un nou centru comercial: “Dacă cei de la Kaufland vor să-şi deschidă magazin la noi, le vom da toate avizele şi aprobările necesare. Este un lucru bun, se vor crea noi locuri de muncă”.
În oraşul Târgu-Neamţ sunt prezente în acest moment două lanţuri de magazine: LIDL şi PROFI.
C.T. STURZU

Mesagerul Bacău Două mesaje RO-ALERT în doar o oră la Comănești, după ce cinci urși au fost localizați pe o stradă din oraș
ZCH Bacău. Cinci urși s-au plimbat pe o stradă din Comănești – au fost emise două mesaje REO-ALERT
NewsEdge Exporturile de ovine și caprine din România, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA a fost aprobat de Comisia Europeană
BusinessEdge Criza accesibilității ajunge în parcurile auto. Prețul mediu al unei mașini rulate depășește 30.000 de dolari






2 comentarii
Bravo lor .Numai la noi au blocat proiectul pentru Kaufland 2 la 1 Mai . Bleah .
Bucurati-va acum ca nu o sa va mai bucurati dupa ce o sa va suga banii din economie cum suge vampirul sangele. Locurile de munca sunt egal cu 0 atata timp cat scopul este distrugerea economiei locale. Primarul se bucura ca se intampla in mandatul lui toate si sincer, prea pare suspect cum s-a impanzit orasul de internationali in doar cativa ani. Nota 0 pentru atitudine si patriotism!