CENTENAR Expulzarea românilor din Transilvania (I)

Celebrarea Centenarului Marii Uniri nu înseamnă doar spectacole omagiale și comunicări științifice pe bani publici. Sau nu ar trebui să însemne doar atât. Anul 2018 ar trebui să fie un moment în care statul român, oamenii cu adevărat de meserie dintre istorici, diplomații, presa, câtă mai există ea, să promoveze tot ce a fost mai bun în viața acestui popor, eforturile pentru apărarea Unirii în perioada interbelică, după 1945, pe timpul comunismului, dar și atentatele care se derulează acum împotriva statului român. Mesagerul de Neamț își propune să scrie săptămânal câte o pagină de ziar în acest sens. Pentru cei care mai citesc și cei care mai sunt interesați de aceste lucruri.

Cu o clasă politică neinstruită, incapabilă să sesizeze provocările din partea dușmanilor din rândul prietenilor, care pică din prima în orice capcană, România pare condamnată să spere iarăși doar în conjucturi favorabile.

Momentul cedării Basarabiei în iunie 1940 a însemnat primul atac la statul român unitar realizat în 1918. Rusia lui Stalin se înțelesese cu Germania lui Hitler pentru sfârtecarea României. Drama armatei și populației românești din Basarabia seamănă cu ceea ce se avea să se întâmple în Ardeal, sub asaltul honvezilor.

* Fără milă și scrupule: românii afară din țară!

După Dictatul de la Viena, instalarea autorităților maghiare în Transilvania a fost urmată de planuri, clare și transparente, de eliminare a românilor din funcțiile publice și de alungare a tuturor celor pe care ocupanții îi considerau periculoși pentru ordinea nou instaurată.

Intelectualii în primul rând, dar și oricine era considerat suspect sau deținea bunuri care foloseau cumva ocupanților era îndepărtați fără milă. Comandamentele militare de ocupație au primit ordin că ”trebuie îndepărtați din funcțiile publice toți funcționarii cu limba maternă română (nu se referă și la preoți) care au ajuns, fie prin numire, fie prin transfer, în funcțiuni publice pe teritoriul eliberat de la 1 ianuarie 1940”. Ordinul era completat cu recomandarea ca ei să fie expulzați. Ordinele de expulzare aveau motivații profund democratice, de genul ”are sentimente românești” sau ”persoana fiind română și neprezentând încredere pentru statul maghiar”, era considerată ”indezirabilă”.

Exemplele sunt numeroase și trebuie cunoscute, pentru a înțelege clar modalitatea prin care populația majoritară a fost terorizată de statul maghiar. E drept că acum, în zilele noastre, urmașii celor de atunci au fost reîmproprietăriți de statul român, un stat care se supune tuturor regulilor democratice, inclusiv celei de a aproba și finanța omagierea criminalilor propriului popor.

Ziua de 4 octombrie 1940 poate marca începutul acestei acțiuni antiromânești. Concomitent, pe baza unui plan atent pus la punct, în Cluj, Oradea, Baia Mare, Dej, Sighet, Zalău, Satu Mare etc., autoritățile maghiare au început operațiunea de epurare în rândul profesorilor, învățătorilor, avocaților, medicilor, artiștilor și funcționarilor români, cu tot cu familiile lor. Vorbim aici de peste 11.500 de oameni, obligați să-și lase în urmă casele și tot avutul, urcați în vagoane de marfă, totul sub supravegherea jandarmilor cu pene de cocoș.

* Mărturia unui martir: episcopul dr. Nicolae Popovici

episcopul nicolae popovici - CENTENAR Expulzarea românilor din Transilvania (I) — Episcopul Nicolae Popovici

Viitor episcop martir al luptei anticomuniste din România, Nicolae Popovici, episcopul de Oradea, a fost unul dintre principalii vizați de unguri. El a consemnat coșmarul:

”Zilele trecute (5 octombrie 1940) agenții civili, însoțiți de subofițeri, de honvezi, au început să colinde străzile și locuințele românilor, ridicându-i așa cum se găseau și ducându-i la parchet. Aici li s-a luat câte o declarație cu datele personale și apoi au fost băgați la închisoare, alături de borfași. Vânătoarea a continuat până seara, aducându-se oamenii de la masă, femeile din bucătărie, toți în costume sumare. Vineri seara, au fost scoși cu toți din celule și împărțiți, femeile și copiii într-o curte, bărbații într-o altă curte.

Bărbații au fost așezați câte patru lângă un zid, în fața lor fiind așezate patru plutoane cu baioneta la armă. La un moment dat, ofițerul comandant a dat ordin «Stânga-mprejur!». Românii s-au întors cu fața la perete, făcându-și ultimele socoteli cu viața. Un minut pauză, după care a răsunat un nou ordin: «Încărcați!». Apoi altă pauză scurtă, alt ordin: «Controlați încărcătura». Ordinul de încărcare răsună din nou. În acel moment, le-am spus preoților de lângă mine: «Măcar să se fi spovedit lumea»… Nu s-a putut. Eram decis să ies din rânduri și să dau tuturor o dezlegare sumară și să rog pe Bunul Dumnezeu să ne primească și acestă jertfă…

Dar n-a fost nevoie, căci un nou ordin ne-a întors din nou cu spatele spre perete. (…)

A urmat un nou avertisment: la cea mai mică mișcare, soldații vor trage. După aceea, porțile închisorii s-au deschis și românii, având femeile și copiii în frunte, au fost încolonați, flancați de armata care avea ordin să tragă. Și am plecat. (…) Tristul convoi a fost întâmpinat de trei tancuri, cu țevile mitralierelor îndreptate spre mijlocul străzii, iar mai încolo, câteva automitraliere și câteva camioane cu soldați. Convoiul se îndrepta încet spre gară. (…)

czinka 1 - CENTENAR Expulzarea românilor din Transilvania (I)

- CENTENAR Expulzarea românilor din Transilvania (I) — Facsimil din ziarul Universul, privind expulzările de intelectuali din Transilvania

Urcați în vagoane, ușile au fost închise pe dinafară. Poate chiar plumbuite. Expulzații n-au putut verifica faptul, dar e cert că nu le-au putut deschide. Nici n-am avut voie. (…)

Întreaga noapte am călătorit în întuneric, în picioare, căci n-aveam loc să ne așezăm cu toții. Copiii și femeile au fost culcați, pe jos, pe scânduri pline de murdării. Și n-a fost permis să se iasă afară din vagoane nici pentru satisfacerea nevoilor trupești, astfel că au trebuit să-și facă necesitățile în colțul vagoanelor în care călătoreau.

La lokoshaza, femeilor și copiilor li s-a dat voie să coboare din vagoane și să bea apă. De hrană, nici vorbă. Bărbaților nu li s-a permis nici atât”.

* Furtună deasupra Ardealului

aurel socol - CENTENAR Expulzarea românilor din Transilvania (I) — Aurel Socol

Este titlul unei lucrări memorialistice a avocatului Aurel Socol, un alt martir din Ardeal, implicat în salvarea mai multor evrei din holocaustul venit dinspre Budapesta. Iată cum povestește exact aceleași evenimente, de data aceasta la Cluj:

”În data de 4 octombrie 1040, la ora 13.15, am primit ordinul de expulzare care ne obliga ca, până la ora 14, să fim în gară pentru îmbarcare, cu mâncare rece pentru 24 de ore și o pătură.

La gară am fost îmbarcați în vagoane de vite 300 de familii românești din Cluj, toți intelectuali și oameni de elită cu situațiile materiale cele mai bune. În vagoane de vite erau câte 35-38 de oameni, îngrămădiți, cu 10-15 copii mici, de la vârsta de 9 luni până la 10 ani.

Deși granița era la trei km, au îndreptat trenul pe ruta Oradea, Bekescsaba, Lokoshaza, Curtici, trecuți prin gări, huiduiți. Am fost ținuți închiși în vagoane câte 10-15 ore, fără să ni se admită să ieșim nici pentru necesitățile fiziologice. Copiii bolnavi erau ținuți în vagoane aproape asfixiați, fără mâncare. La vama ungurească, ni s-au ridicat banii avuți asupra noastră, permițându-ni-se să ne reținem de persoană câte 1.000 de lei. Noaptea, la 10, am fost trecuți peste graniță la Curtici”.

Ironia supremă a unui regim horthyst care îi face pe mulți exaltați să se gândească la reînvierea acelor vremuri: cei cărora le-au fost luați banii au primit câte o adeverință, care atesta că ei ”de bună voie, au depus sumele la Banca Națională a Ungariei”. Un adevărat model de eficiență și democrație, demn de reținut, mai ales că exemplele sunt mult mai numeroase. (Valentin BĂLĂNESCU)

P.S.: Articole pe aceeași temă și mărturii ale celor care au trăit acele vremuri găsiți aici, aici și aici.

GALERIE FOTO