Din tradițiile poporului român - Întâmpinarea Domnului

”Întâmpinarea Domnului, numită în unele părți cu un cuvânt slavon și Stretenie, cade întotdeauna într-a 2 faur.

În această zi, după credința și spusa românilor din Moldova, se întâmpină iarna cu vara. Deci, dacă în ziua de Întâmpinarea Domnului este cald și moloșag, atunci va fi vara călduroasă și îmbelșugată; iar dacă în această zi e frig, ger sau viscol, atunci vara viitoare desigur că va fi friguroasă și neroditoare.

Prin urmare, dacă-i senin și frumos în ziua aceasta, apoi va rodi grâul în vara următoare; iar dacă-i posomorât, pâclă, apoi românii nu seamănă mult grâu, crezând că nu se va face.

Tot așa se întâmplă și cu hrișca. Dacă va fi în ziua de Întâmpinarea Domnului cald și soare, atunci e bine să semeni hrișcă, că se va face; iar de nu va fi cald și soare, atunci să nu semeni, că nu se va face.

Dacă picură în ziua aceasta din streașină, nu le merge bine albinelor peste an, căci mierea li se înăcrește și ele se îngălbăgesc ca oile, capătă treapăd și pier. Iar dacă e senin, cald și uscat, vara va fi mănoasă și atunci le va merge stupilor bine.

Unii români însă sunt de părere că tocmai atunci când e în această zi moloșag, când curge din streașină, anul va fi mănos și le va merge bine albinelor.

Mai departe, cred și spun unii că, dacă trece Stretenia peste apă și apa e dezghețată, atunci se mânie și-și face pod peste dânsa, ca să treacă, adecă dă un viscol și ger așa de mare că îngheață apele. Iar dacă trece Stretenia și pe apă se află gheață, atunci e semn că are să fie cald.

Vrea să zică că, dacă e iarnă mare și grea, apoi nu va mai fi mult; iar de nu-i mare și grea, apoi va fi după aceea.

Tot cam așa cred și alții. Aceștia zic că, dacă ține înghețat până la Stretenie, apoi Stretenia ia gheața; iar dacă se topește gheața până atunci, Stretenia o pune.

În fine, cred românii din unele părți ale Bucovinei ”că, dacă își strică ursul bârlogul său, în ziua de Întâmpinarea Domnului, cu toate că afară e frig, primăvara este aproape; dacă iese el în această zi afară, însă întră din nou în bârlogu, cu toate că afară e frumos, va fi încă iarnă”.

Iar românii din Banat cred și spun că ursul în această zi iese din peștera sa afară și joacă ca în arie de jur-împrejur și dacă este soare și-și vede umbra, atunci iarăși se bagă în peșteră și nu iese, ci mai doarme încă șase săptămâni, căci chiar atâta mai ține iarna; iar dacă nu-și vede umbra, atunci rămâne afară și iarna (frigul) se întrerupe.

Afară de cele înșirate până aci, mai e de însemnat încă și aceea că în ziua de Întâmpinarea Domnului se serbează și Ziua ursului, iar în ajunul, în ziua și a doua zi de Întâmpinarea Domnului, Martinii de iarnă și Filipii de iarnă în contra lupilor, ca aceștia să nu atace pe oameni și mai cu seamă să nu le atace și sfârtice oile, precum și celelalte animale domestice.

La armâni, adecă la românii din Turcia europeană, sărbătoarea Întâmpinării Domnului e foarte prețuită, mai cu seamă pe femei, din care cauză se și numește Sărbătoarea mulierlor. În ziua aceasta toate femeile ”trimit la biserică câte o litie și o colivă, dar mai ales cele însărcinate și cele lehuze nu lipsesc a face aceasta; însărcinatele spre a cere Maicii Domnului naștere ușoară, iar lehuzele spre a-i mulțămi de ajutorul ce le-a dat la naștere”. (SURSA: Simion Florea Marian, ”Sărbătorile la români – studiu etnografic”)

Ce făceau țăranii de Stretenie să aibă spor în toate

2 februarie – Întâmpinarea Domnului sau Stretenia – și 3 februarie – Dreptul Simeon – erau zile interzise pentru orice fel de muncă și trebuiau sărbătorite, în conformitate cu decretul dat, la 1166, de Mihail Comnenul, decret ale cărui prevederi trebuiau respectate în Transilvania.

Întâmpinarea Domnului, numită în popor și Stretenia, după numele vechi slavon, este sărbătoarea care amintește că Sfânta Fecioara Maria a mers la templul din Ierusalim, după 40 de zile de la Nașterea Domnului, pentru curățirea trupului și a sufletului. Dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat și ținut în brațe de bătrânul și Dreptul Simeon. Atunci, fiind sub Har Dumnezeiesc, Sfântul Simeon l-a luat în brațe pe Prunc și a rostit: ”Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta”.

Tradiția consemnează că Sfântul Simeon ar fi trăit 360 de ani.

După unele izvoare, împăratul Iustinian (n. 482 d.H. – d.565 d.H.) ar fi decretat pentru prima oară sărbătorirea Întâmpinării Domnului, cu solemnitate, pe 2 februarie, pentru a proteja Constantinopolul și împrejurimile de calamitatea unei epidemii, dar și de cutremurele care zguduiau pământurile de mai mulți ani.

În satul tradițional, 2 februarie era un fel de sărbătoare a dobitoacelor, cunoscută şi sub numele de Sărbătoarea boilor. Gospodarilor nu le era îngăduit să dea fân cu furca, ci cu braţul, pentru ca ”animalele să fie supuse şi spornice la muncă”.

Această zi mai purta numele de Paştele viţeilor, pentru că aceştia erau lăsaţi să sugă pe săturate, spre a fi feriţi de molime şi pentru a creşte cum se cuvine.

Această mare sărbătoare, capricioasă şi blajină deopotrivă, răzbunătoare şi iertătoare, marca un început abia întrezărit: cel al anotimpului cald. Vara şi iarna ”se luau la trântă” şi, dacă afară era senin şi frumos, vremea avea să rămână aşa până la Sângiorz, pe 23 aprilie, iar grâul avea să dea roade bogate.