TRADIȚII Joia iepelor și Sâmbăta Sântoaderului

În prima săptămână din postul Mare, ziua de joi era serbată ca Joia Iepelor, Joi-Mărica sau Joia furnicilor. În Calendarul popular, existau niște interdicții care trebuiau respectate cu strictețe în această zi.

Nu se cosea, că era rău de înțepătură. Se povestea că ”o femeie a lucrat în Joia Iepelor și o oaie i-a fătat un miel fără partea posterioară”. Spuneau sătenii că ”un om care locuia într-un bordei a fost omorât de furnici cu mușcăturile lor”.

În această zi era o regulă: câlții să fie torși, dacă doreai să ai cămașă de Paști. ”Cine nu i-a tors vine, Joi-Mărica și-i scoate ochii cu fusul”.

”Joia Iepelor se ține ca să se mânzească iepele”.

Se peria cânepa și începeau a o toarce, ca să aibă spor la țesut, la tors, la călepe, peste an. Nu era bine ca femeile cu iepe să toarcă în curte, ci numai în casă.

Această zi, dacă e ținută, ”ferește pe om de durerile de stomac și înlesnește femeilor nașterile”.

* Obiceiuri în Sâmbăta Sântoaderului

În prima sâmbătă din Postul Paștelui se prăznuiește Sâmbăta Sfântului Teodor sau Sâmbăta colivelor.

Sântoader este unul din sfinții cei mai bine reprezentați ai Calendarului popular. Nu e numai un model exemplar de comportament, ci este și un paznic al Soarelui, pe drumul pe care acesta îl face pe bolta cerească.

Sfântul Teodor se serbează ca cel dintâi comandant al oștirilor, pe steagul cărora era chipul său. Sâmbăta Sântoaderilor se serbează pentru minunile Sfântului Teodor. Tradiția amintește că el a omorât un șarpe monstru care îngrozise lumea.

Se spune că Sfântul Toader ține pe dracul de păr.

Postul se face întru amintirea unei minuni, de pe timpul împăratului Domițian. Acesta a dat ordin să se taie vite și să se arunce prin fântâni, fiindcă creștinii posteau și voia să-i silească să bea. Atunci Sfântul Toader a făcut o minune, a început să plouă. El a spus creștinilor să fiarbă grâu, iar aceștia au mâncat vineri și sâmbătă grâu fiert.

”Caii lui Sântoader se ține, ca să nu tragă dracul de coada cailor”.

Romanii, de ciudă, l-au ars pe Sân Toader, iar întru amintirea aceea se duce la biserică în ziua de Sfântului Toader colivă din grâu.

Unele credințe spun că, tot de atunci, nici peștele în post nu se mănâncă, pentru că are sânge. Că, până atunci, se zicea că peștele n-avea sânge și se mânca. Icre se pot mânca, dar pește nu: ”Peștele, demult, se mânca în Post, ca bureții. Dar de un Post Mare au făcut jidanii pâine cu sânge de vită, să cumpere oamenii, și Sfântul Toader le-a poruncit să nu mănânce. Ei au tăiat-o felii și au dat-o în iazuri, în ape, s-o mănânce peștii, și de atunci are peștele sânge, și nu se mănâncă”.

Din această zi se începe purtatul colivei și al prescurilor pentru morți, și a apei la case, pentru ispășirea păcatelor celor morți, ”căci morților ce nu li se face acest obicei stau cu țărâna în gură pe lumea cealaltă”, spuneau babele cunoscătoare.

De la această sâmbătă înainte, unele femei începeau ”a purta sâmbetele”, până la Paști, făcând în fiecare sâmbătă colivă, o duceau la biserică și făceau pomenire pentru morții din familie.

În Sâmbăta cea dintâi din postul Paștelui nu e iertat a juca și a petrece ori a merge la șezătoare, căci vin caii lui Sântoader.

Nu lucrează mai ales vineri seară spre sâmbătă, mai ales nu se toarce și nu se coase, nu se face leșie pentru spălatul cămășilor. Cine se încumetă și lucrează în ziua acestui sfânt, va fi pedepsit cu amorțirea mâinilor, poate fi lovit sau omorât de Caii lui Sân-Toader, care sunt foarte răi la lovituri. Bărbații se feresc să lucreze cu securea sau cuțitul, pentru a nu fi legați de Sântoaderi cu lanțurile de fier. Legarea se manifestă prin dureri reumatice în mâini, picioare și la încheieturi.

O altă credință era ca, în această săptămână, oamenii să nu umble noaptea, că-i întâmpină Sân-Toader cu cal alb și-i calcă, mai ales dacă nu se spală pe cap cu oman, smântânică, iarbă neagră. Aceasta se mai făcea și pentru ca părul să crească repede, lung și frumos.