TRADIȚII Trif Nebunul și Sfânta Fecioară Maria

Ziua Sfântului Trifon este prima mare sărbătoare a calendarului agricol, pomicol și viticol. Fiind patronul insectelor de tot felul, care pot ataca vegetația, Sfântului Trifon i se acorda o atenție deosebită în lumea bunicilor noștri. În această perioadă sunt celebrate sărbători viticole, precum Arezanului viilor, în care sunt oferite pomeni alimentare și se fac felurite pentru a spori rodul viei.

În calendarul pastoral, în intervalul 1-3 februarie este celebrat alt ciclu, de trei zile, de sărbători ale lupului. După unele credințe, Sfântul Trif este chiar patronul lupilor, așa cum atestă numeroase legende populare, care îl pun în legătură pe Sf. Trifon cu Sf. Petru și cu lupii acestuia.

* Cum îi protejează Sfântul Mucenic Trifon pe cei credincioși

Sfântul Mucenic și făcător de minuni Trifon a trăit în secolul al III-lea d.H. S-a născut în anul 232, în Lamsacus, localitate așezată în Turcia de astăzi. A pătimit în timpul persecuției creștinilor ordonate de împăratul Decius și a primit moarte mucenicească în anul 250, prin tăierea capului, răbdând mai înainte multe alte chinuri. Creştinii au înfăşurat trupul sfântului mucenic într-un giulgiu, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a pătimit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul său natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sf. Trifon au fost mutate la Constantinopol, iar după ce cruciații apuseni au cucerit cetatea, în 1204, au ajuns la Roma.

Sfântul Mucenic Trifon este cinstit – în Calendarul popular, dar și în Calendarul Sfinților creștini – drept protector al grădinilor și al livezilor, împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale.

În lumea creștină de altădată, exista obiceiul de a se sfinți apa în prima zi a fiecărei luni. Astfel, aghiasma din 1 februarie era numită ”Aghiasma Sfântului Trifon”.

De ziua Sfântului Trifon, viticultorii, pomicultorii și grădinarii evlavioși țineau post și chemau preotul, pentru a le stropi viile, livezile și grădinile.

Tot în această zi, unii oameni gospodari aduceau la biserică semințe de cereale și legume, spre a fi binecuvântate de preot, înainte de semănat.

Gospodarii stropeau cu apă sfințită pomii și vitele, cărora le dădeau și sare stropită cu puțină agheasmă.

În Molitfelnic, la rânduiala care se citește atunci când ogoarele, podgoriile sau grădinile sunt afectate de anumite calamități, precum seceta, grindina, lăcustele sau alte insecte dăunătoare, se găsește și ”Rugăciunea de exorcizare a Sfântului Mucenic Trifon, care se citește la grădini, vii și țarine”. Preoții erau chemați să facă sfeștanie la plantațiile de viță de vie, ca ele să dea rod bogat și să fie ferite de grindină.

* Superstiții de Trif

Pe 1 februarie, ducându-se Maica Domnului la biserică, să-și facă molifta, că-L născuse pe Iisus Hristos, Sfântul Trifon a tușit în urma ei. Atunci Sfânta Fecioară Maria, întorcându-se la el, i-a spus: ”Fie azi ziua ta, și a mea mâine”.

De Trif cel Nebun sau Trifonul viermilor și lăcustelor, nu se lucra. Ziua Sfântului Trifon este una dintre cele ”mânioase”, iar atributul – ”cel Nebun” – acordat patronului ei de tradiţia populară românească are multiple sensuri. Se credea că sfântul este răzbunător şi neîngăduitor cu cei ce lucrează, le rătăceşte minţile, aruncă boli cumplite asupra lor şi îi face să aibă vedenii.

Ziua se mai ținea și pentru ca oamenii să nu sărăcească.

* Dacă, în noaptea de 1 spre 2 februarie, vulpea putea trece pe gheața formată peste ape, atunci se va împrimăvăra devreme, ziceau bătrânii. Dacă era vreme ”moale” sau ploua, atunci nu se va putea ieși cu plugul la arat până în luna aprilie.

Prin unele sate, se spunea că Trif este mai mare peste animalele sălbatice, el fiind cel care le leagă gura, ca să nu mănânce legumele.

Unii credeau că Sfântul Trifon este cel mai mare peste păduri, codrii munților, turme de vite și peste fiarele sălbatice. Crescătorii de oi dădeau pomeni pentru sporirea turmelor și apărarea lor de boli și lupi.

O altă putere, recunoscută de oamenii de altădată, era că Trif cel Nebun este stăpânul și patronul nu numai al lupilor, dar și al omizilor, gândacilor și al tuturor ”juguliilor celor stricăcioase”. Dacă nu era respectat cum se cuvine, aceste jivine se înmulțeau așa de mult, încât puteau deveni o adevărată pacoste pentru om. Prin sate, se amesteca apa sfințită cu unt și apoi se ungeau pomii contra larvelor.

* Obiceiuri străvechi: Gurbanul viilor sau Arezanul viilor

Gurbanul viilor, obicei străvechi, care s-a traduce prin ”jertfa viilor”, consta în adunarea proprietarilor viticoli și mersul lor, în grup, la vie, cu săniile. Apoi, fiecare se ducea la via sa, dezgropa o sticlă cu vin, pusă de cu toamnă în pământ, stropea vița de vie cu vin din recolta precedentă, tăia câteva corzi, pe care le punea peste piept și în jurul mijlocului, după care toți se întorceau în sat. Acolo, aprindeau un foc și continua o petrecere, la care lua parte întreaga comunitate.

La această sărbătoare nu participau femeile. Ritualul reprezenta începutul activităților legate de vița de vie. Acțiunile bărbaților aveau rol purificator și fertilizator.

Vierul (podgoreanul) se îngrijea din timp să aibă o lumânare de ceară și țărână luată din gunoiul din casă, măturat dinspre ușă spre spate în ziua de Paște. Cu o zi înainte, ei mergeau împreună la una dintre colibele păzitorilor de vie și mâncau toți o cină bogată, a doua zi efectuându-se ”tăiatul de vie”. Împreună cu paznicii de vii înconjurau lotul, având lumânarea aprinsă în mână și azvârlind cu țărână în diferite părți, rostind totodată o rugăciune, numită ”Blestem al mucenicului Trifon”. În următoarele trei zile, nimănui nu-i era permis să mai intre în vie, dar nici paznicilor să iasă. Dacă, totuși, cineva intra în vie pentru a munci, pentru că eravreme bună, nu putea să-și aducă acasă uneltele de fier folosite. Ele trebuiau lăsate la vie sau la coliba paznicului până în ziua culesului strugurilor.

* Legenda Sfântului Trifon și a Sfintei Fecioare Maria

Despre Sfântul Trifon spuneau bătrânii că, atunci «când Fecioara Maria a ieșit cu pruncul Iisus la biserică, a păzit-o de câinii Sfântului Petru. Acesta păștea vitele și n-a băgat de seamă că dulăii săi au sărit la Fecioară s-o muște. Atunci, Sfânta Fecioară Maria i-a mulțumit Sfântului Trifon, dându-i putere peste lăcuste, viermi și alte gângănii. Ea l-a slobozit pe Trifon să facă stricăciuni în holdele celor care nu-l vor serba, iar Sfântului Petru i-a zis: ”Petru, câinii tăi să se facă lupi de azi înainte și să-ți mănânce întâi vitele tale!”». Această legendă a fost culeasă de folcloristul Th. Speranția.