Cetatea, fosta echipă a oraşului Târgu-Neamţ, are mari şanse să se reînfiinţeze în vara acestui an. Cel puţin acesta este dezideratul primarului Daniel Harpa. Deocamdată, echipa de fotbal a oraşului, Steel-Man, va termina acest campionat, mai ales că, pentru revigorarea echipei, a fost adus şi Andrei Isache.
“Andrei Isache se va ocupa de echipă din toate punctele de vedere. Va fi şi antrenor şi manager. Domnul Gligor Mosor va rămâne preşedintele clubului Steel-Man. Însă, în vară, ne dorim să reînfiinţăm echipa de fotbal Cetatea Târgu Neamţ. Totodată, vom lua majoritatea jucătorilor de la echipa Zimbrul Vânători-Neamţ, formaţie care s-a retras din campionatul judeţean. Am încredere în Andrei Isache şi îi doresc mult succes”, a declarat edilul.
“Propunerea a venit din partea domnului primar de a mă ocupa de echipă. De altfel, eu am mai colaborat cu dânsul şi în perioada 2015-2016, atunci când echipa Cetatea Târgu Neamţ a fost destul de aproape de o promovare în Liga a III-a. În acea perioadă, eram un fel de director sportiv. Împreună cu domnul primar am decis să mă ocup de echipa Steel-Man până în vară, să încerc să creez un nucleu de jucători pe care să ne putem baza, şi cu câteva transferuri în vară să încercăm promovarea în Liga a III-a. Această echipă se doreşte a fi şi o rampă de lansare pentru copiii care vin din urmă, iar exemplul cel mai bun este generaţia de fotbalişti ai profesorului Radu Miron, de la Clubul Sportiv Şcolar. De fapt, acesta este şi obiectivul domnului primar şi al meu”, a precizat Andrei Isache.
Andrei Isache este născut în 1989, este absolvent al Liceului cu Program Sportiv din Piatra-Neamţ, absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii “Spiru Haret” din Bucureşti şi actualmente este student în anul III la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Bacău. În perioada 2008-2010 a evoluat ca jucător la Ceahlăul 2, apoi în perioada 2010-2011 a jucat la prima echipă cu care a şi promovat în Liga I. Este fiul lui Neculai Isache, secretar general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I.
Despre Cetatea Târgu Neamţ, Mesagerul de Neamţ a scris AICI. (C.T. STURZU)