TRADIȚII Baba Dochia și Mărțișorul

Calendaristic, astronomic și tradițional, martie este luna începutului de primăvară. Zilele Babelor încep cu 1 martie, cu Dochia, și se gată la Sfinți, țin însă și douăsprezece sau chiar paisprezece zile. În Hațeg, se crede că zilele Babelor încep deodată cu prinderea postului de Paști și țin nouă zile, iar ziua a zecea e ziua Babei Dochii. Oamenii care păstrează aceste obiceiuri au posibilitatea să aleagă una dintre cele șapte sau douăsprezece zile ale Babelor. Ei consideră că astfel pot să-și afle caracterul lor sau al ursitelor. Existau și pentru această perioadă unele interdicții de muncă, pentru ca ”frigul de primăvară să nu facă pagubă în câmpuri”.

Primăvara să aducă în sufletul cititorilor ziarului Mesagerul de Neamț Veselie, Fericiri, Bucurii, Frumuseți și multă Iubire!

Zilele Babelor sunt, de regulă, șapte. Douăsprezece zile reprezenta un echivalent al celor douăsprezece luni ale anului. Numărul 12 își confirmă valoarea magică prin cele două cupluri de șase zile – șase friguroase, șase călduroase -, care marchează o ieșire rituală din iarnă și intrarea primăverii. Calendarul popular era mobil în ceea ce privește venirea primăverii.

Oamenii de altădată aveau credințele împărțite privind începutul de primăvară. Era o perioadă în care se dezlănțuiau energii nefaste, de care era considerat răspunzător soarele periculos al primăverii. Să ne amintim că, de la Dragobete, fetele începeau să se spele pe față cu apă din zăpadă topită, pentru a-și feri obrazul de razele dăunătoare ale soarelui de primăvară.

Una dintre explicațiile obiceiului Mărțișorului se referă la faptul că acesta era purtat de persoanele sensibile, copiii, tinerele fete, pentru a contracara funcția distructivă a soarelui alb. De aceea, Mărțișorul se punea la piept în dimineața zilei de 1 martie, până a nu răsări soarele.

Un alt motiv al legării sau punerii mărțișorului la gâtul sau la mâinile copiilor era acela de a avea noroc în decursul anului, să fie sănătoși și curați ca argintul, odată cu venirea primăverii, și, peste vară, să nu-i apuce și să-i scuture frigurile.

* Simbolistica Mărțișorului și a Babei Dochia

Mărțișorul era format din două fire împletite, înnodate, alb și roșu sau alb și negru, care semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii. Mărțișorul era aruncat sau purtat până la venirea berzelor, iar acesta trebuia să ia ”negrețele” și să aducă ”albeața” sănătoasă a obrazului.

Dacă nu se arunca, Mărțișorul era agățat într-un pom înflorit sau pe un trandafir, pentru a ajuta la trezirea vieții naturii.

Poporul spunea că, la Stretenie, ca și la Dochia, de 1 martie, se întâlnește iarna cu vara și se iau la luptă, vara afirmând că ”de-amu iarna să se ducă, pentru că vine ea, dar iarna nu se dă bătută și se luptă”. Ursul iese din bârlog și își privește umbra. Dacă este soare și cald, își adună lemne, ca să-și repare ”locuința” și se bagă din nou în bârlog. Dacă este frig și cer înnorat, nu mai intră în adăpost și începe să se plimbe prin pădure.

La 1 martie, Biserica Creștin Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Mucenița Evdochia, care, în grecește, înseamnă ”biruitoarea”. Ea și-a trecut tinerețea în desfrâu, dar a fost botezată, s-a pocăit și și-a împărțit averea la săraci. Credința ei i-a dat puterea să înfăptuiască și câteva minuni, drept pentru care a fost trecută în rândul celor sfinți. Dochia românilor a preluat de la Evdochia numai numele și data de prăznuire, adică 1 martie. În Calendarul popular, Dochia este surprinsă în ipostaza de ”babă”, așa cum un alt bătrân, Crăciun, este numit ”moș”.

* Legenda Babei Dochia

În unele legende, soacra, Dochia, își trimite nora, soția lui Dragobete, la sfârșitul lunii februarie, deci în plină iarnă, să-i aducă fragi copți. În alte legende, îi cere să meargă la râu și să spele lână neagră până o face albă, iar pe cea albă să o facă neagră. Nora Dochiei apare în unele legende ca fiind și soră a eroului vegetațional Lazăr sau Lăzărică. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ea reușește să umple o ulcică cu fragi copți. Dochia crede că a sosit primăvara și, fără să mai asculte de ceilalți ciobani, se hotărăște să urce oile la munte. La plecare, intră în conflict cu ciobanii. Își pune, totuși, 9 cojoace în spate – sau 12 în variantele moldovenești și bucovinene – și începe urcușul, însoțită de fiul său, Dragobete. Pe drum, se pornește o căldură mare, care nu încetează 9 zile și 9 nopți. Dochia dezbracă pe rând cojoacele, câte unul pe zi, până rămâne în ie sau cămașă. În ziua a 9-a sau a 12-a de la plecare, se lasă un ger cumplit, iar Dochia moare înghețată și, împreună cu oile sale, se transformă în stane de piatră.

* Superstiții de Baba Dochia sau Babele

Baba Dochia este numită și Cap de primăvară în unele zone din România. Dochia era serbată ca o martiră, care se roagă lui Dumnezeu neîncetat, pentru a aduce mai curând timpul călduros pe pământ.

Baba Dochia, întâia zi a Babelor, se ține spre apărare de furtuni și pentru ca frigul de primăvară să nu facă pagubă în câmpuri.

Baba Dochia sau Baba Marta ținea de regulă nouă sau douăsprezece zile. Cei care vor să știe cum le va fi anul, își aleg o ”babă” în acest interval. Se spune că, dacă este soare în ziua când ți-ai ales baba, va fi un an bun, iar dacă este timp rău lucrurile vor sta pe dos.

* Zilele împrumutate

Zilele care trec peste numărul doisprezece se numesc ”Zile împrumutate”. Ele se numesc: prima zi – a sturzului, a doua zi – a mierlei, a treia – a cocostârcului, a patra – a ciocârliei, a cincea – a cucului, a șasea – a rândunelelor etc., iar cea de pe urmă omătul, țurțurii sau ziua mieilor. Asta din cauză că aceste zile prevestesc reîntoarcerea în țară a păsărilor pribegite de cu toamnă și epoca nașterii mieilor. Aceste obiceiuri au fost culese și reamintite de etnologul Simion Florea Marian.

În anumite zone din țară, se spunea că Baba Dochia are douăsprezece cojoace. Șase rele, adică șase zile friguroase, și șase bune, adică șase zile frumoase. Dacă ningea în aceste zile, se spunea că baba își scutură cojoacele.

Se mai numește și Baba Marta, cea cu nouă cojoace. Ea leapădă zilnic câte unul. ”De la 9 martie, când l-a lepădat pe ultimul, începe și vremea a se încălzi”, spuneau bătrânii de altădată.

* Numele zilelor împrumutate

Țăranii de altădată au ”botezat” zilele Dochiei, ținând cont de diferite caracteristici ale anotimpului, dar și de poveștile populare care se spuneau cel mai adesea în perioada iernii la gura focului. Iată câteva numiri în ordinea în care vin și zilele: Dochia, Todorași Todosia. Sau Dochia, Lunica – luni, Mărțica – marți, Mărcurana – miercuri, Joiana – joi, Virita, Sitița, Dominica duminica.

Alte numiri sunt: Dochia, Barbura, Sava, Ileana, Cosânzeana, Măriuța, Salomnie, Nie și Aftinie. Prin alte părți, mai erau denumite ca Dochia, Sofia, Sâia, Lina, Rebi, Lucia, Frăsina, Cătălina și Jofica. În toate părțile locuite de români, se credea că, dintre babe, cea mai mare, căpetenia tuturor și, în același timp, cea mai urâtă și cea mai urâcioasă e Dochia. Aceasta era cunoscută în Basarabia, precum și în unele părți ale Munteniei, Baba Marta.

* Credințe străvechi în luna Martie

În ziua de 1 martie, ”femeile pân-la amiazăzi se lau, ca să fie sănătoase și să nu aibă visuri rele, că visuri rele ca în luna lui Mart n-ai tot anul”, spuneau bătrânii de altădată. Tot ei recomandau ca, de aceste vise, ”să nu ții samă”. ”Visurile cele rele sunt din pricina strigoaicelor, că atunci umblă mai tare”.

În săptămâna Sfântului Toader, cum asfințește soarele, ”nu se iese din casă, nici nu se aduce apă, căci strigoaicele atunci umblă cu moroaicele și cu vârcolacii și spre Sfântul Toader țin sesie, ce au să facă peste tot anul, și umblă tot postul”.

”Puricele ce vei prinde întâi în luna lui mart nu trebuie ucis, că altfel te frig puricii pe vară”, scria etnologul A. Gorovei. Iar el continua: ”Dacă vrei să nu te mănânce puricii, să nu le zici pe nume, nici să-i omori în luna lui mart”.

”Să nu zici șerpe în luna lui mart, căci toată vara îți iese în cale”.

”În luna lui martie, cine prinde un șarpe și îi taie capul cu o para, acel cap de șarpe este bun de dragoste”, șușoteau unele babe. În luna lui mărțișor, femeile descântătoare și fermecătoare obișnuiau de ”luau sau puneau mâna pe un șerpe, care le dă apoi leac peste tot anul și cu deosebire vindecă prin descântecul de friguri, frigurile cele îmbătrânite”.

”Urzica e buruiana lui mart, e ca mart de iute și tare, iar cine o mănâncă se întărește”.

Cunoscătorii adunau ghiocei mici, micșunelele, cocoșeii, viorelele, pupăza, rujițiele, fragile, brebeneii și agricele. Toate aceste flori, acum, în luna lui mărțișor, adunate și împreunate, se legau laolaltă și astfel se aruncau în apă curgătoare.

Se spunea că apa le va duce în sânul său, întru iertarea păcatelor celui ce le-a împreunat și aruncat în apă, căci aceste flori se socot ca opt frați, patru frați și patru surori și un tată – ghiocelul.