Când nu sunt preocupați cu locurile disponibile în administrația locală sau prin societățile de stat, membrii PMP sunt prea-ocupați să-și umple timpul liber cu activități lejere, gen pescuit. Nu membri noi, ci chiar pește. Așa au făcut și la sfârșitul săptămânii, la Iazuri, sat Agârcia, unde s-a ținut o competiție de pescuit. Oficial, se spune că ”40 de concurenți s-au întrecut în acest weekend la o competiție de pescuit organizată de Partidul Mișcarea Populară, organizația Piatra Neamț”, condusă de Laurențiu Dulamă. Nu se știe exact câți din participanți sunt cu adeziune la partid, dar se știe că marele premiu a fost câștigat de Ciprian Catană, cu un crap de 3 kg, și că s-au acordat alte 7 premii, constând în ”trusouri” de pescuit și diplome, inclusiv de participare, pentru toți concurenții.
În limbajul său specific, de partid, președintele filialei Neamț a PMP i-a mângâiat pe creștet pe organizatori și și-a exprimat speranța că vor munci și mai mult pentru relansarea partidului, chiar și atunci când (se) dau la pește: ”Am participat cu bucurie, alături de colegii mei, la prima ediție a Cupei PMP la pescuit. Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul zilei de sâmbătă, începând cu primele ore ale dimineții și încheindu-se la ora 19.00 seara. Competiția desfășurată la Iazuri, sat Agârcia, comuna Alexandru cel Bun, a fost un prilej pentru toți participanții de a se relaxa în aer liber, de a socializa și a se bucura de pasiunea pentru pescuit. Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție și să ne întâlnim periodic cu pasionații de pescuit din orașul Piatra Neamț și din județ. Felicit colegii mei din cadrul organizației PMP Piatra Neamț pentru organizare și implicare”, a spus Bogdan Gavrilescu pe blogul său.
Și el, și toate celelalte voci oficiale din PMP au omis, însă, să comunice public dacă la concurs s-au prins și chitici și, dacă da, cu ce momeală. (V.B.)
GALERIE via Bogdan Gavrilescu, cu legende foto via Mesagerul:
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital












Un comentariu
Golani!Se mananca intre ei si pe deasupra lovesc in tot ce-i inconjoara!Se cred D-zeu pe Pamant,dar roata se va intoarce mai repede decat cred ei.Un partid care se va autodizolva!