Astăzi, 25 mai, dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Neamţ, a declarat că echipa care a venit ieri de la București a stabilit că tubul este defect și s-a decis înlocuirea acestuia.
“Acum se lucrează la caietul de sarcini, pentru achiziția unui tub nou, domnul fizician Burghelea (n.n. – responsabil cu radioprotecția la SJU Piatra Neamț) se ocupă de procedurile și documentația necesare. N-avem ce altceva să facem”, spune dr. Atănăsoaie. Asta, fiindcă aparatul este ieșit din garanție.
“Prelungim contractul cu Antares până pe 31 mai, în primă fază. Am vorbit și cu șefii de secții, doar urgențele majore sunt pe listă. Sper să finalizăm cât mai repede procedurile de achiziție a tubului”, mai spune managerul spitalului.
Două săptămâni au fost avansate pentru procedura de achiziție, cel mai scurt termen dat de conducerea SJU Piatra Neamț. Asta, în condițiile în care cei 550.000 lei necesari pentru tub există la Consiliul Județean Neamț. Plus perioada de montare a noului tub, până la repunerea în funcțiune. (C.I.)