În 1997, s-a angajat cameraman la o televiziune din Roman. După un an, pentru a-și mai completa veniturile, în timpul liber, Ovidiu a început să facă fotografii la nunți. Și, timp de 20 de ani, a continuat cu ambele activități. Acum a renunțat la televiziune, fiindcă videografia luând amploare și n-ar putea să le facă bine pe amândouă. Iar Ovidiu ține la calitate.
* Începutul
”O perioadă, fiindcă pretențiile nu erau foarte mari, făceam videografia completă. Cu o mână filmam și cu cealaltă făceam fotografii. Filmam cu o cameră mare, VHS, fiindcă nu avea lumea aparate video SVHS. Făceam, în studio, genericul casetei pe 3 minute și ceva, după care puneam caseta în cameră și așa făceam filmul. Din REC și STOP. La sfârșitul nunții, le dădeam caseta mirilor. Ce montaj? Ce etalonaj? Asta era tot! Alții nu prea mai opreau camera, filmau tot, cap-coadă și ieșeau casete ca ale camerelor de supraveghere”.
Recunoaște că munca din televiziune i-a prins bine și la nunți: ”Da, tot ABC-ul filmării, încadrarea, unghiurile, luft-urile, spații pozitive și negative, plus interacțiunea cu oamenii. Ca stil, diferă total: televiziunea folosește cadre scurte, unghiuri diferite, totul foarte dinamic, pe când, la nuntă, totul este descriptiv, cadrele sunt lungi, trecerile se fac lin și totul pare că se leagă. Dar, paradoxal, e mai greu de filmat la nuntă. Fiindcă într-o nuntă lucrurile se petrec o singură dată și presiunea dată de grija de a nu pierde anumite momente este foarte mare”.
De prin 2005, s-a trecut pe tehnica digitală, mai ales după ce unii, care făcuseră ceva bani în străinătate, întorși în țară, s-au apucat de filmat la nunți.
”A fost un val de nou-veniți în branșă, care a și stricat și a și ridicat piața”, spune Ana, soția lui Ovidiu, al doilea om în echipă. ”A stricat-o din puncte de vedere calitativ, fiindcă cei noi habar n-aveau de tehnică. Dar asta nu i-a împiedicat să ceară mai mulți bani și așa au ridicat piața”. Ana, cu unele întreruperi cauzate de apariția copiilor, a fost tot timpul cu Ovidiu. Fie că fotografia, fie filma cu camera fixă. Afacerea este, deci, una de familie, iar prezența Anei este binevenită, mai ales la primele întâlniri cu viitorii miri, acelea de cunoaștere și de negocieri primare. Ea dă ”culoare” echipei și deseori poate îmbunătăți cursul negocierilor.
* Ședințe foto în altă zi
Acum fotografiile de la nuntă se asamblează în așa-numitele ”fotocărți”, care, dacă ții la calitate, se editează doar în București, Sibiu, Brașov, Galați, Satu Mare și Baia Mare. Oamenii, însă, nu sunt familiarizați cu termenii și cu tehnica videografiei. ”Marea majoritate a clienților nu știe ce vrea”, spune Ana. ”Ei nu realizează calitatea materialelor pe care tu le-ai produs decât dacă fac comparație. Ni s-a întâmplat să facem contracte cu persoane care, la un eveniment anterior, preferaseră alți videografi, dar, văzând la cineva fotografiile și filmele făcute de noi, au venit la noi”.
Foarte ”în trend” sunt așa-numitele ”ședințe foto în altă zi”, adică fotografierea mirilor la câteva zile după nuntă, plimbându-se în locuri spectaculoase.
”E adevărat că proaspeții soți se îmbracă încă o dată în miri, dar se procedează pentru că, în ziua nunții, mirii nu au nici timpul, nici starea necesare unei ședințe foto de calitate. Sunt și ședințe foto pe care le facem înaintea nunții, acele «engagement shoots» sau «poze de logodnă», cele cu dăruitul inelului de regulă, dar, pentru niște fotografii reușite, se lucrează în altă zi, după nuntă. Iar mirii au o imaginație incredibilă când e vorba de locuri în care să se fotografieze: Cascada Cailor, în Maramureș, Cetatea Râșnov, Cetatea Neamțului, București, la vulcanii noroioși, pe litoral. Păi, pe litoral am stat odată două zile, fiindcă am făcut o ședință foto dimineața, la malul mării și alta, la Cazinoul din Constanța, după-amiaza spre seară. În Iași, mergem frecvent, la Grădina Botanică, la Palatul Culturii și la Operă. Acolo se pot face ședințe foto pe scenă și în foaier, contra unei taxe”.
Sunt din ce în ce mai puțini părinți care plătesc nunta. Tinerii de astăzi, mai ales că sunt nevoiți să-și rezerve localul chiar și cu doi ani înainte, strâng bani până la nuntă și suportă ei cheltuielile.
* Despre tehnică și tradiții
Videografii de nuntă au un ”principiu”: ”Cum prinzi, cum dormi!”. ”Momentul critic e pe la ora 2 dimineața”, spune Ovidiu. ”Efectiv, tu ți-ai cam făcut treaba, mai stai doar pentru tort… Ei, în atâția ani, am reușit și mi-am pus la punct un sistem: fiindcă suntem 3 în echipă, eu pot lipsi la un moment dat. Așa că mă duc în mașină și stau întins o jumătate de oră. Chiar dacă nu dorm, tot mă odihnesc, mă resetez și pot continua fresh”.
Vorbind despre tehnică, Ovidiu este de părere că, în viitorul apropiat, va apărea camera video atât de performantă încât să permită extragerea de cadre care să devină fotografii. ”Există deja un tip de cameră RED, care filmează până la 8K, asta înseamnă peste 6.000 X 4.000 de pixeli rezoluție, ceea ce înseamnă că poți extrage cadre pe care să le transformi în fotografii. Dar, dincolo de faptul că nu sunt chiar accesibile ca preț, mai intervine și mentalitatea clienților, care vor cel puțin 2 videografi la nuntă. Dacă îi spui că tu și filmezi și fotografiezi – cum se făcea odată – gata, se duce la altă firmă… Nu are încredere că vor fi ambele lucrări de calitate. Deși, în general, clientul e «chinez» la tehnică. Mai e ceva: în general, pentru fotografii, se utilizează blitz-ul. Ori nu poți filma calitate cu blitz-uri scăpărând în cadru”.
Dacă e vorba despre tradiții de nuntă, mare parte din ele s-au pierdut. A rămas prinderea florilor în piept la intrarea în local, dar ceremonia s-a scurtat vizibil și nu i se mai dă la fel de multă importanță ca altădată, și furatul miresei. Despre ”cumpăratul găinii”, ”dedicațiile muzicale”, scoaterea voalului, aruncatul buchetului și alte obiceiuri se aude din ce în ce mai rar și mai mult la țară. Încet, încet, se renunță și la limuzină, modă pe val acum câțiva ani.
Ca perspectivă, în domeniu a apărut ”cinematografia de nuntă”. Explică Ovidiu: ”Dincolo de prețurile foarte mari pe care la practică cei care spun că fac cinematografie – și vorbim de peste 1.500 de euro pentru film și tot de atât pentru fotografii -, nu se poate face cu oricine. Fiindcă nunta este regizată aproape în totalitate și, chiar dacă acceptă toți nuntașii să-i așezi tu și să-i întorci și să-i pui să repete, să tragi duble, e nevoie de foarte multă aparatură și de mulți oameni în echipă. Și ce iese? Un film foarte scump în care, la drept vorbind, nu se regăsește nimeni”.
* Amintiri haioase
Familia Mărtici e mulțumită de cariera aleasă. Au cunoscut foarte mulți oameni, au călătorit foarte mult. Au avut nunți în multe orașe din țară, dar și în Italia și Belgia. Au trăit tot felul de întâmplări, unele disperate la momentul lor, dar, în timp, amuzante. Povestește Ana: ”Nuntă la Bârlad. Vară, foarte cald. Până și în biserică era zăpușeală. Mireasa era însărcinată… Preotul, bătrân, uită numele mirelui «Se cunună robul lui Dumnezeu Mihai…» Nașii: «Andrei, părinte!». Preotul nimic, reia «Se cunună robul lui Dumnezeu Mihai…» Acum toți nuntașii: «Andrei, părinte!». În sfârșit, reacționează, ia certificatul de căsătorie, citește, îl lasă pe masă și reia: «Se cunună robul lui Dumnezeu…» și face o pauză. Lumea își ținea răsuflarea. Și preotul: «…Andrei» S-a auzit un imens oftat de ușurare din piepturile tuturor”.
Povestește Ovidiu: ”Nuntă la Hanul Urșilor. Tortul, adus pe o măsuță mult subdimensionată, iar suportul avea 6- brațe… Deci erau multe torturi, de fapt. La îmbinarea dintre mocheta de sub mese și ringul de dans… au căzut toate pe jos. Prăpăd! Mireasa a izbucnit în plâns. Plângea și aduna tortul de pe jos și-l punea înapoi… și încerca să-l reconstituie… Sigur că mireasa m-a rugat, la sfârșit, să scot secvențele cu tortul din film și sigur că le-am scos. Dar, ce să vezi? După o vreme, când deja ștersesem filmarea brută, mireasa voia secvențele acelea. Ca să se distreze”.
* Despre videografi și organizatori
Ce lipsește în zona Romanului este ”organizatorul de nuntă”, fostul vornic de altădată. În alte zone, el există și e util. ”Cel mai bun organizator l-am întâlnit la Piatra Neamț”, povestește Ana. ”Tatăl lui fusese vornic, el era student la drept și, în vacanțe, ca să facă un ban, era vornic. Înalt, prezentabil, cu o voce baritonală, care știa foarte bine să se impună și să țină nunta sub control. Era omul de care îți făcea plăcere să asculți. Iar o nuntă organizată nu obosește pe nimeni, nici pe nuntași, nici pe videografi”.
Despre nuntași, Ovidiu știe destule, a făcut adevărate statistici. ”Nuntașii se împart, în ceea ce privește darul, în două categorii: unii care vin cu o sumă în minte și, indiferent cum e nunta și ce se întâmplă acolo, suma aceea o pun în plic, și cei care abia așteaptă – ba chiar și caută – un motiv să mai scadă din suma alocată inițial nunții. Ăștia sunt veșnicii nemulțumiți, de genul: «Păi cum, dom’ne, pune pâine la mijlocul mesei, ca să trebuiască să mă întind până la ea?» Sau «Să nu dea ei nici o bere, dom’ne, numai vin? Dar poate eu vreau să beau bere la sarmale» Dacă auzi astfel de obiecții și comentarii, persoanele care le fac sigur diminuează suma pregătită drept dar mirilor”.
Și, ca mărturisire de final: ”Niciodată, în cei 20 de ani de serviciu – și în televiziune, și în firma mea -, nu mi s-a întâmplat să nu merg cu drag la muncă. Îmi place ce fac și cred că altceva nici n-aș fi reușit să fac la fel de bine”.
Dan AILINCĂI