Actualizare: În jurul orei 23.00 Gheorghe Ștefan s-a predat la Postul de Poliție din Voluntari.
Știre inițială.
Gheorghe Ștefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamț, a primit astăzi, 29 iunie, sentința definitivă de la Curtea de Apel Bacău, în dosarul Strong Montaj, în care a fost acuzat de spălare de bani și operațiuni financiare incompatibile cu funcția.
Alături de el, în dosar au fost judecate patru firme, care, toate, au fost achitate de Tribunalul Neamț (detalii aici).
La Curtea de Apel, însă, pe lângă faptul că Gheorghe Ștefan a primit o condamnare cu executare de 3 ani și 3 luni, și cele patru societăți au fost obligate să plătească diverse amenzi: Best GSG SRL – 30.000 de lei, Giga Star SRL – 30.000 de lei, Sonic Media SRL – 24.000 lei și Euromedia TV 20.000 de lei.
Totodată, instanța le-a interzis celor patru firme să participe la proceduri de achiziție publică pe o perioadă de doi ani.
La ora 15.15, la Tribunalul Neamț se lucra deja la emiterea mandatului de executare a pedepsei pe numele lui Gheorghe Ștefan. Se pare că acesta nu se află în Piatra Neamț, ci, conform unor surse, este la București. (C.M.)

Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge LIVE Liga Campionilor. Românii cuceresc fotbalul european! Răzvan Marin a dat golul serii, iar Chivu se întoarce pe terenul pe care a câștigat trofeul suprem
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT



