Ludovic Orban președintele PNL, prezent la Piatra Neamț cu ocazia Zilelor Orașului, a susținut o conferință de presă împeună cu lideriii locali ai partidului. Mesajele transmise au fost mult mai directe decât cu alte ocazii. Ludovic Orban a declarat că PNL trebuie să se mobilizeze, indiferent de modalitățile alese, pentru a scăpa România de PSD și Liviu Dragnea. El a îndemnat la unitate și nu s-a sfiit să spună că “suntem guvernați de niște proști, de niște ageamii, de niște analfabeți funcțional”.
Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț a salutat intenția președintelui Klaus Johannis de a candida pentru un nou mandate la președinția țării .
“Prin decizia de ieri a Comitetului Executiv, practic, partidul de guvernământ s-a transformat în frontul salvării lui Dragnea de pușcărie. Parcă în CEX nu ar fi fost parlamentari votați de cetățeni ci CEX ar fi avut în componență indivizi gen Nuțu Cămătaru, Bercea Mondialu, Jenică Boierică și alți oameni de teapa asta. Pentru mine e clar, CEX-ul PSD s-a comportat ca un grup infracțional organizat, iar singurul mesaj pe care trebuie să-l înțeleagă cetățeanul de bună credință din România este acela că de fapt PSD-ul guvernează pentru infractori și nu pentru cetățenii corecți, care respect legea, cetățenii care au frică de Dumnezeu, cetățenii care au respect față de democrație, pentru că numai în felul ăsta putem să găsim o justificare pentru scuzele lui Dragnea pentru cetățenii care se află în pușcării și față de nepăsarea lui totală față de cetățenii români. În pușcării se află 1% din populație. Începând de la această decizie, practic orice mahăr PSD-ist poate să îndrăznească să comită infracțiuni pentru că se poate aștepta ca majoritatea parlamentară dominată de colegii săi, să schimbe orice lege astfel încât să nu mai suporte nicio consecință, să scape de pușcărie “, a declarat Ludovic Orban, președinte al Partidului Național Liberal. (E.C.)
Mesagerul Bacău Jandarmi băcăuani în misiune, intervenție promptă la un accident rutier pe Autostrada A7
ZCH Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit
NewsEdge Pilda semănătorului, ogorul lumii și semințele speranței. Ce rodește în noi și ce se pierde pe drumul vieții
BusinessEdge Jim Cramer despre cum va arăta piața după scăderea Nvidia și a acțiunilor AI. Ce trebuie să faci ca să nu vinzi la panică




