Ploile înseamnă rod pentru recoltă, viaţă pentru câmp, însă nu toate sunt bune, nu toate vin când trebuie şi pleacă la timp. De aceea, ţăranul român se roagă tot anul la Dumnezeu să-i trimită ”ploaie la vreme şi ploaie bună”, pentru că există şi ploaia rea, ploaia păguboasă, blestemată, pricinuită de căderea unui balaur pe pământ.
Când se întâmplă asta, trebuie ”să cetească popa din cartea cea veche”, iar ”balaurul se ridică numaidecât la ceruri şi norii se risipesc. E ploaia cu piatră, temută de toată lumea, care apare şi când doi balauri trec în zbor unul pe lângă celălalt. Atunci, se iscă un asemenea vânt şi frig de îngheață ploaia”.
Din semnele pe care oamenii de altădată le citeau despre ploaie au mai rămas câteva. Astfel, era considerat semn de ploaie, atunci când apărea o spuzeală (alergie) pe mâini.
Un alt semn de ploaie este și când muștele au corpul puțin umed și rece, se lipesc de pielea omului și înțeapă tare, iar, gonite, revin cu insistență în același loc.
Când, după ploaie, norii se lasă jos, de parcă ar atinge dealurile, țăranii spuneau că este semn că vremea se va face frumoasă; în schimb, dacă norii negri fugeau spre înaltul cerului, era semn că vremea se va înrăutăți.
Este semn de ploaie, când dau oalele în foc.
Pentru a scăpa de ploile cele rele, care nu conteneau, femeile mergeau la o fântână aflată la răscruce și acolo plămădeau din lut două păpuși. Una dintre ele, îmbrăcată în alb, era Tatăl Soarelui. Cea de-a doua, îmbrăcată toată în negru și cu batic pe cap, era Muma Ploilor.
Prima păpușă se așeza în vârful troiței întâlnite în cale. În felul acesta, femeile socoteau că Soarele va ieși victorios și va alunga norii.
Cea de-a doua, Muma Ploilor, era îngropată, respectându-se pe de-a-ntregul tipicul unei înmormântări. Femeile o petreceau pe Muma Ploilor până la groapă, o boceau și își luau rămas bun de la ea. Odată întoarse acasă, ele dădeau de pomană și așezau pe masă străchini cu bucate, cel mai adesea fierte, precum și căni cu vin. Din toate acestea se înfruptau toți participanții la înmormântarea ploilor.
Atunci când ploua cu putere sau bătea grindina, exista obiceiul de a pune pe pragul casei lopata pentru pâine sau de a înfige toporul în pământ. Se credea chiar că, săvârșind acest lucru, ploaia se oprește îndată.
* Superstiții despre ploaie și sfârșitul lumii
”Când va fi să se sfârşească lumea, ploaie nu va fi trei ani, şi pământul va fi ca fierul. Atunci diavolul va umbla cu leşia ce să face vinerea şi va adăpa oamenii şi-i va însemna cu pecete roşă pe degetul cel mezin şi are să steie 32 de ani.
Da’ Sf. Ilie, păn’ atunci, are să ucidă pe toţi dracii care sunt pe lume şi atunci se va coborî pe pământ cu Samson cel tare, ce ţine ceriul pe umere, şi încă cu unul, şi diavolul îl va omorî cu sabia lui.
Pământul s-a aprinde şi după ce va fi curat, vor face judecata. Apele se vor preface în sticlă, zic unii… Apele vor fi de aur, zic alţii; galbeni şi ruble vor fi prin bălţi, prin râuri, dar oamenii nu se vor uita, vor fi lihniţi de foame şi de sete.
Dumnezeu va trimite şerpi zburători şi paseri cu clonţul de fier să-i mănânce şi oamenii vor merge la mormânturi şi vor zice: «Sculaţi voi, morţilor, să întrăm noi, viii!»”.
* Locuri creștine uitate în lume
Biserica San Pietro din Bevagna este o bazilică neo-gotică, amplasată aproape de țărmul mării Ionice, în localitatea San Pietro Specchiarica. Biserica a fost construită pentru a proteja relicvele Sfântului Petru. De-a lungul timpului, ea a suferit numeroase modificări de structură.
În Tradiția spirituală a locului, a rămas faptul că Sanctuarul Sfântului Petru s-a ridicat în locul în care Sfântul Apostol Petru a pășit pentru prima dată pe aceste plaiuri, în anii 42 sau 45 d.H., împreună cu Sfinții Apostoli Andrei și Marcu.
O altă legendă amintește de faptul că, în secolul al IV-lea d.H., atunci când au stat aici moaștele Sfântului Apostol Petru, s-au vindecat o mulțime de suferinzi care se atingeau de ele, chiar leproși și bolnavi de holeră.