Începând de vineri, la Piatra neamț va funcționa primul punct de colectare a deșeurilor menajere unde, pietrenii care locuiesc la blocurile arondate, vor avea acces doar cu cartelă.
Sistemul este unic deocamdată în municipiul Piatra Neamț dar conducerea primăriei își propune amenjarea acestui tip de puncte de colectare și în alte zone ale orașului. Shelterul este amplasat în spatele blocului S1 de pe bulevardul Traian în locul de unde, în urmă cu câteva săptămâni, municipalitatea a scos tone de deșeuri și a dezinfectat respectiva zonă ce devenise un adevărat focar de infecție. Tomberoanele pentru deșeuri sunt împrejmuite de gard metalic dotat cu o poartă, iar accesul se face pe baza unor cartele electronice.
„Este vorba despre primul shelter de acest gen din municipiul Piatra Neamț. Până vineri vor fi gata și cartelele de acces care vor fi predate asociației de proprietari – una foarte mare, cu 220 de apartamente, iar mai apoi administratorul le va da locatarilor. În acest fel sperăm că se va păstra curățenia în zonă, se va face colectarea selectiv, iar oamenii străzii nu vor mai putea intra să caute în tomberoane. Până la sfârșitul anului colectarea se va face la fel ca și până acum, iar dacă totul va funcționa așa cum trebuie, vom accesa fonduri și vom transforma toate shelterele din oraș”, a declarat Bogdan Gavrilescu, viceprimar al municipiului Piatra Neamț. (E.C.)
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





Un comentariu
Felicitari pentru edilii orasului. Asteptam extinderea experientei in tot orasul.