După evenimentele de stradă de la Târgu Neamţ, care au adus în atenţia publică nişte vedete locale, poliţiştii au intensificat acţiunile în zonă, inclusiv în târgul săptămânal care a avut loc în ziua de 30 iulie. Controlul din târg s-a făcut cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, a Inspectoratului de Jandarmi Neamţ, a DSVSA Neamţ și a Poliţiei Locale Târgu Neamţ.
“Au fost efectuate activităţi privind legalitatea actelor de comerţ, a transportului şi comercializării materialelor lemnoase, fiind constatate trei infracţiuni, din care una la regimul rutier”, a precizat agentul şef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. “Totodată, au fost efectuate două mandate de percheziţie domiciliară, iar 2 persoane au fost conduse la sediul poliţiei în vederea amprentării”.
În total au fost aplicate 39 de amenzi, în valoare de 15.215 lei şi totodată au fost reţinute 5 certificate de înmatriculare și 4 plăcuţe de înmatriculare.
De asemenea, s-au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de 1620 lei şi suma de 6.259 lei.
Vestea bună este că astfel de acţiuni vor avea loc în viitorul imediat şi în Târgu Neamţ, şi în comuna Vânători.

C.M.
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





