


Actualizare : „A plecat o primă echipă spre locul intervenției și acum pleacă a doua echipă. Noi sperăm să se remedieze defecțiunea tehnică. Oricum, acționăm pe scările de intervenție de la stâlpii de telegondolă, conform procedurilor, cu toate echipamentele din dotare”, a declarat reprezentantul Serviciului SalvamontActualizare: Circulația este blocată pe strada Ștefan cel Mare din Piatra Neamț. Potrivit unor date neconfirmate, este vorba despre 8 persoane blocate în patru cabine, printre ei fiind și un copil. În urma discuțiilor pe telefon, li s-a cerut celor din cabine să semnalizeze cu telefonul unde anume sunt, pentru a putea fi mai ușor localizați. Potrivit unor alte informații, ar exista persoane blocate și în zona Colegiului Calistrat Hogaș.
O
defecțiune tehnică a făcut ca în jurul orelor 20.00, aproximativ 20 de cabine ale telegondolei din Piatra Neamț să rămână blocate pe calea de rulaj, undeva deasupra Parcului Cozla. Mai multe persoane panicate (nu se știe numărul exact al călătorilor) au sunat la 112 pentru a cere ajutor. ISU Neamț a trimis în zonă pompieri alpiniști și a fost anunțat serviciul Salvamont Neamț.
Imediat după anunțarea defecțiunii, primarul Dragoș Chitic declarat: ”S-a luat imediat legătura cu Servicul Salvamont, este vorba despre o defecțiune tehnică, pe care sistemul de protecție a detectat-o și intrat în autoblocaj. Nu știm exact despre câte persoane este vorba, însă la fața locului au plecat cei de la Salvamont, pentru ca, în cazul în care nu se reușește repornirea sistemului, oamenii sp fie evacuați cu ajutorul acestora. Acum o lună și jumătate s-a mai înregistrat o astfel de problemă, însă sistemul a fost repornit fără a fi nevoie de intervenție pentru evacuarea pasagerilor.”
Vom reveni cu amănunte.
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital
- Accident pe E85 între o autoutilitară și un TIR




