Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ioan Cap Tăiat

În tradiția populară românească, sărbătoarea poartă nume semnificative: Sfântul Ioan Cap Tăiat, Sfântul Ioan de Toamnă şi Crucea Mică.

De ziua Sfântului Ioan Cap Tăiat, nu se mânuiește cuţitul, ci totul se rupe cu mâna. Nu se pune mâncarea pe tipsie, nu se consumă legume sau fructe rotunde, ”cu cap”, de culoare roşie sau vânătă şi nici nu se bea vin roşu. Toate aceste reguli făceau trimitere la martiriul Botezătorului.

În tradițiile românești, Sfântul Ioan Botezătorul mai era cunoscut și ca ”nănaşul lui Dumnezeu”.

Personaj de prim rang al Bisericii creştine, Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul este numit şi Înaintemergătorul Domnului, întrucât el a propăvăduit şi a aşteptat cu încredere şi speranţă venirea lui Iisus Hristos ca Mântuitor.

Acestui mare sfânt, care ”este cel mai mare născut dintâi născut din femeie”, îi sunt dedicate un număr impresionant de zile de prăznuire: 29 august – Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (Sântion de Toamnă sau Ioan Cap-Tăiat), 24 iunie – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sântion de Vară, Sânzienele în Transilvania sau Drăgaica în Muntenia şi Moldova), 24 februarie – Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul (Sântion Cap-de-Primăvară), 25 mai – A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul şi 7 ianuarie – Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (Sântion de Iarnă). Această din urmă zi constituie sărbătoarea ce încheie ciclul festiv de iarnă, fiind fixată de Biserică imediat după Dumnezeiasca Arătare, spre al cinsti pe Botezător şi a-l slăvi în cântările credincioşilor adunaţi în sobor.

* Legende ale Botezătorului

Legendele ni-l înfăţişează ca pe un păstor de capre, care a trăit în desăvârşită retragere de lume, hrănindu-se cu lapte şi roade ale pământului şi închinându-se cu simplă şi naivă curăţenie… unui buştean.

Într-o bună zi, nişte creştini l-au învăţat cum trebuie să meargă la un lăcaş sfânt, unde să se roage. Pe drum, trecând prin albia unui râu, nu s-a udat, ci a păşit pe deasupra. Ajuns acolo, Sfântul Ion a văzut că toţi cei care se aflau înăuntru purtau în spate sarcini de paie şi a cerut şi el unui om să-i vândă paie, crezând că aşa e rânduiala obligatorie, dar preotul, văzându-l, s-a mâniat şi l-a gonit din lăcaş.

Sfântul Ion s-a supărat pe preot, făcând în acest fel primul păcat din viaţa lui, de aceea, întorcându-se în pustietățile din care venise, şi-a rănit picioarele pe drum şi şi-a udat straiele. El a continuat să trăiască în singurătate şi în curăţenie, până când Dumnezeu i-a vestit voinţa Sa, de a da botezul Fiului Său întrupat.

O altă legendă spune că mama sfântului a fugit cu el în pustietate, de teama crudului împărat Irod, care voia să-l piardă. Acolo şi-au aflat adăpost într-o peşteră, unde o piatră s-a deschis şi i-a înghiţit. Din când în când, Sfântul Ion ieşea, într-ascuns de oameni, şi se hrănea cu miere sălbatică şi ierburi. Așa a trăit o vreme, până când a crescut şi a devenit prooroc.

* Tradițiile creștine ale Sfântul Ioan Botezătorul

Trebuie amintit că Sfântul Ioan nu este numai cel de la care Iisus şi, odată cu El, întreaga omenire au primit Botezul, ci şi întemeietorul posturilor şi cel care, prin cuvântul şi fapta lui, a salvat oamenii de la zdrobitorul contract al diavolului cu Adam.

Înaintea lui, după cum am văzut, se povesteşte că au mai încercat atât Sfântul Arhanghel Mihail, cât şi Sfântul Nicolae, dar nu au izbutit întru totul să scoată de sub puterea celui rău sufletele oamenilor vândute de strămoşul lor pentru o bucată de pământ roditor, atunci când a fost izgonit din Rai. Legământul acesta a fost scris de diavol pe o cărămidă, pe care apoi a îngropat-o sub o stâncă, în adâncurile apei Iordanului, fiind sigur că nimeni, niciodată, n-o va putea scoate de acolo. Atunci când Botezătorul L-a botezat pe Mântuitor, cărămida s-a sfărâmat: ”Ioan se temea să strige prea tare, căci, cu cât striga el mai tare, cu atâta mai multe bucăţi de cărămidă ieşeau din apă şi-l loveau, ca şi când ar fi azvârlit cineva anume cu nişte pietre într-însul. Iisus, însă, îi zicea să nu se teamă, ci să strige şi mai tare. Ioan l-a ascultat şi a strigat, şi cu cât mai vitejeşte striga şi-l boteza pe Iisus, cu atâta şi mai mult se sfărâma, astfel că, atunci când a gătit de botezat, toată apa Iordanului s-a roşit de pulberea cărămizii care s-a sfărâmat. Şi aşa s-a nimicit contractul prin care-şi vânduse Adam sufletul său, precum şi al urmaşilor săi, Dracului!”, scria etnologul Simeon M. Florea, în volumul ”Sărbătorile la români. Studiu etnografic”.

* Botezătorul ocrotitorul

Pentru acestea și multe minuni făptuite de acesta, Sântion a devenit ocrotitorul roadelor pământului, patron al agricultorilor, dar şi al crescătorilor de vite.

Totodată, fiind unul dintre numele cele mai răspândite în onomastica românească, în multe zone ale ţării este socotit patronul familiei şi cinstit ca atare.

Pentru că i-a dat botezul lui Iisus, românii îl socotesc şi ocrotitor al copiilor. El îi apără pe prunci de toate nenorocirile şi mai ales de aceea de a muri nebotezaţi. ”Ziua Sfântului Ion este o zi de bucurie. Cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul”, spunea o veche zicală. De aceea, în unele zone se făceau petreceri zgomotoase şi bogate, atât pentru cei care-i poartă numele, cât şi pentru întreaga familie.

* Tradiții de ziua Crucii mici

Crucea-mică este o altă denumire a sărbătorii Sfântul Ioan de Toamnă. Sărbătoarea Sfântului Ioan Cap Tăiat aducea cu sine o seamă de interdicții asupra tăiatului fructelor și legumelor care au formă rotundă sau alimentelor care amintesc de sângele vărsat. Tot în completarea biografiei sfântului, această zi era considerată deosebit de periculoasă, fiind ținută pentru a nu se îmbolnăvi de friguri.

Ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de post. Se recomandă să postim, pe de o parte ca să nu ne asemănăm cu Irod, care, din cauza ospățului fără măsură, și-a pierdut simțurile și a răsplată capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar, pe de altă parte, ca să ne asemănăm cu viața înfrânată a lui Ioan.

Se spunea că lui Sfântul Ion i s-a tăiat capul pe curechi. De aceea se postește, ”nu se mănâncă poamă roșie și curechi roș, nici fiertură”. Unii mănâncă numai struguri sau ajunează. Nu se mănâncă din blid sau tipsie. Oamenii împart pere sau castraveți.

”Nu se mănâncă varză, căci Sfântului Ioan de șapte ori i-au tăiat capul pe varză și iar a înviat. Nu e bine să se mănânce fructe rotunde, care seamănă cu un cap, respectiv mere, pere, nuci, căpățâni de usturoi, sau cu o cruce , nuci, pepene, nu se bea vin roșu, nu se mănâncă fructe sau legume roșii”.

* Obiceiuri creștine ale postului ”de la cruce pân la cruce”

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul reprezenta și începutul postului negru, numit și sec, ”de la cruce până la cruce”, până la Înălțarea crucii, pe 14 septembrie.

O datină dintre cele mai întâlnite la poporul român ”este ținerea postului negru, și asta în răstimpul de la Tăierea capului Sf. Ioan (29 august) până la Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Prin acest post, postitorii își mântuiesc sufletul de cele mai grele păcate făcute în viață, precum: furturi cu ucideri, cauza rămânerii familiei fără căpătâi, omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuți noaptea, în somn, fără știre și voie, lepădarea pruncilor fără vreme, cu voie ori prin oarecare neatenție etc. Se mai poate împlini și de frați pentru surori, de surori pentru frați, de părinți pentru copii și contrar, ba chiar pentru oarecare consângen mai apropiat pierdut în lume, sinucis ori înecat.

De mai multe și mai adese ori însă se postește de părinți pentru blestemățiile și vorbele urâte și grele vorbite în ceasuri necurate, în mânie și furie contra copiilor”.

Acest post se ținea mâncând în fiecare zi o pogace (turtă) de grâu sau turtă de mălai, coaptă în spuză (pe cărbuni), pe care ”singur păcătosul sau cel ce postește trebuie să o facă și să o coacă și iarăși numai el să o atingă”.

”Nu era apoi permis să o taie, ci totdeauna, mâncând, să o frângă, păstrându-se restul rămas de la mâncare jos, pe pământ, sub icoană sfântă și, dacă se poate, să fie icoana Preacuratei.

La păcate mai ușoare se pot mânca și poame. Asemenea este oprită dormirea pe așternut ridicat (în pat), ci pe pământ și, de se poate, fără așternut, numai la căpătâi o perină umplută cu paie de grâu și neacoperit cu nimic.

La sfârșitul postului, mergând la biserică, duce pomană menită celui care postește: colac, struguri, untdelemn, o chită de flori în al cărei mijloc este o luminare de ceară curată și făcută de femeie iertată ori de fată fecioară”. Aceste reguli stricte au fost culese din obiceiurile locurilor de etnologul Ion Pop-Reteganul.