
”Se știe că de mai bine de o lună de zile este un control tematic la IPJ Neamț și se știe, de asemenea, că la capătul unui control pus pe decapitări se găsesc, de obicei, câte 40/50 de nereguli, pentru ca raportul să fie cât mai stufos”, a declarat Neculai Isache. ”Cred că membrii Corpului de control n-au găsit suficiente nereguli încât să justifice cercetarea prealabilă a comisarului șef Paul Tablan, care doar așa poate fi dat jos din funcție, și atunci folosesc intervenția de la Târgu Neamț. Este la limita ridicolului să invoci, în 2018, o dispoziție din anul 2005 și să aduci în discuție niște presupuse abateri, când agentul Busuioc nu putea să mobilizeze alte forțe, pentru că este un simplu agent, nu are funcție de decizie, și nici nu avea cum să acționeze din mai multe puncte cum i se reproșează”.


Filmul evenimentului (postat azi pe contul nostru de facebook) arată clar că acesta a acţionat singur, o perioadă de timp, utilizând legal armamentul din dotare, fără a pune în pericol viaţa sau integritatea fizică a scandalagiilor. Aceştia utilizau unii împotriva altora bâte, rângi, topoare, pietre etc., adică obiecte suficient de periculoase pentru a justifica focurile de avertisment ale colegului nostru, care a ales spontan cea mai bună cale de intervenţie, dându-şi seamna că bastonul sau sprayul nu ar fi avut niciun efect, ba mai mult, cel din urmă le-ar fi putut provoca probleme de respiraţie copiilor. Orice poliţist cu minimă experienţă ,,în operativ” îşi dă uşor seama că modul general în care a fost gestionat evenimentul infracţional a condus la evitarea escaladării violenţelor, prevenind totodată producerea unor fapte cu urmări deosebit de grave, cu atât mai mult cu cât în conflictul respectiv au fost implicate persoane mai în vărstă, femei şi minori.
Pentru modul curajos de intervenţie, primarul din Târgu-Neamţ, dl. Vasilică Harpa, a propus Consiliului Local ca, în data de joi, 9 august 2018, colegul nostru – membru SNPPC, să fie declarat ,,Cetăţean de onoare al oraşului”, considerând că gestul său este unul exemplar pentru un om al legii, care şi-a riscat viaţa în efortul de restabilire a ordinii publice.
Felicitări d-lui primar şi Consiliului Local Târgu-Neamţ! Aşteptăm cu interes raportul final al controlului realizat de MAI şi îl asigurăm pe dl. Busuioc Ovidiu că îi vom fi alături, în continuare, conform deontologiei profesionale, Codului onoarei sindicale şi Statutului nostru juridic!”.
Modest, agentul Ovidiu Busuioc aflase că va deveni cetățean de onoare al orașului, dar bucuria îi era umbrită de posibilitatea de a fi cercetat disciplinar: ”Încă nu s-a dispus cercetarea mea, însă există posibilitatea să se întâmple acest lucru. De 19 ani lucrez în poliție și, chiar dacă acum am un gust amar, voi continua să port haina cu onoare și să-mi fac datoria la fel ca până acum. Consider că prin modul în care am acționat am făcut exact ceea ce trebuia să fac ca să împiedic amplificarea scandalului și pierderea de vieți omenești”.
Secretarul general al SNPPC a mai precizat că sindicatul le va asigura asistență juridică atât agentului Ovidiu Busuioc, cât și comisarului șef Paul Tablan, dacă va fi cazul și dacă ei vor solicita acest lucru, ambii fiind membri SNPPC. Concluzia acidă a lui Neculai Isache a fost că ”Numai niște oameni care nu au o zi de muncă reală în poliție și care nu știu decât să coboare din bloc ca să meargă la minister, îi pot reproșa agentului Busuioc modul în care a intervenit. Eu, care am instrumentat multe dosare cu țiganii din zonă și știu exact cum se comportă și cât sunt de ”pașnici” nu pot decât să-l felicit”.
Cristina MIRCEA






Un comentariu
Agentul conform indicatiilor prin care trebuia sa foloseasca bastonul de cauciuc si spray-ul lacrimogen ar fi trebuit sa faca asta bagindu-le direct in cur dupa care cu telefonul personal la ureche sa solicite interventia colegilor !
Nici macar militieni nu mai sunt in Politia romana ci doar niste oportunisti care isi baga cotiere din orice pozitie !