Ambulatoriul integrat de specialitate al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț este închis în perioada 15-17 august, în zilele libere acordate de guvern.
Cele trei zile lucrătoare, în care personalul medical din policlinică nu are activitate, vor fi recuperate până pe 6 septembrie, programul normal al fiecărui cabinet, din fiecare specialitate, prelungindu-se cu câte o oră pe zi, potrivit asistentei medicale Angela Gherasim.
Cei care, în aceste zile, au nevoie de consultație medicală se pot adresa personalului medical din centrele de permanență. Garda, în zilele libere legale, este asigurată de un medic de familie și un asistent medical, după același program din week-end, de la ora 8 până a doua zi, la ora 8. În centrele de permanență se acordă asistență medicală oricăror persoane, asigurate sau nu în sistemul public de sănătate, pentru mici urgențe chirurgicale (răniri, înțepături, arsuri minore), pentru afecțiuni acute ușoare. Pacientul poate primi trimitere către medici specialiști pentru internare, când medicul de familie este depășit de caz, din punct de vedere al competențelor. Poate primi o adeverinţă medicală pentru a se prezenta la propriul medic de familie pentru prescrierea reţetei. Conform normelor legale, medicaţia necesară unui pacient se asigură din trusa de urgenţă care există la fiecare centru de permanență, pe perioada care se impune și până când pacientul ajunge la medicul său de familie. Personalul medical administrează pacientului tratamentul de urgență, care se asigură din trusa de urgență a centrului de permanență sau a cabinetului medical dacă garda se asigură la cabinetul medical.
În Piatra Neamț funcționează centre de permanență în fiecare cartier: două în Dărmănești (unul lângă piață și celălalt în zona Topaz), unul lângă piața centrală, unul lângă piața Bistrița, unul pentru zona 1 Mai, unul în cartierul Văleni și unul în cartierul Speranța. (C.I.)

Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge Ilie Vlaicu, președintele ARA, la ExpoApa 2026: „România traversează o criză hidrologică cu efecte grave”. Râurile au scăzut dramatic, iar dezvoltarea infrastructurii bate pasul pe loc
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT





Un comentariu
Spitalul nu se inchide ?