Sâmbătă, 8 septembrie, la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din Târgu-Neamţ s-a oficiat o slujbă religioasă şi Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii religioase Naşterea Maicii Domnului de către preotul Ioan Mihoc alături de un sobor de preoţi de la bisericile din urbe, la care au participat numeroşi credincioşi alături de oficialităţi locale. Din partea administraţiei locale au fost prezenţi primarul Daniel Harpa, consilierii locali Ana Acsintoae, Ciprian Bistriceanu, Gheorghe Vartic, Vasile Dron, Daniel Cozma, Gică Onu, consilierul personal al primarului, Gheorghe Trofin şi şeful Ocolului Silvic Târgu-Neamţ, Traian Humulescu.
„Noi, creştinii ortodoxi avem mare evlavie pentru această sărbătoare. Maica Domnului este o neostenită ajutătoare. Este frumos că la sărbătoarea oraşului ne întâlnim mai întâi la biserică, nu numai între noi credincioşii, ci şi cu autorităţile locale, cu domnul primar Harpa şi cu consilierii locali ai oraşului. Ne întâlnim în rugăciune să-i mulţumim lui Dumnezeu şi Maica Domnului. Să ne rugăm să ne protejeze în continuare. Îl rugăm pe domnul primar să transmită urări tuturor celor care poartă numele Maria”, a transmis preotul Ioan Mihoc.
„Transmit multă sănătate tuturor celor prezenţi şi un sincer la mulţi ani tuturor celor care poartă numele Maria. Mă bucur că astăzi am început zilele oraşului cu această frumoasă slujbă. Maica Domnului ne va ocroti în continuare”, a transmis primarul Daniel Harpa.
La final, preotul Ioan Mihoc a invitat credincioşii şi aleşii locali în prăznicarul bisericii, pentru a servi masa.
C.T. STURZU
Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut
NewsEdge Mircea Man, secretar general ANRE: Consumul scăzut de energie și gaze arată starea economiei românești
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare









