Dr. Florin Apostoae, managerul spitalului orăşenesc ”Sf. Dimitrie” din Târgu Neamţ, a solicitat membrilor Consiliului Local în şedinţa ordinară de joi, 25 octombrie, să aprobe proiectul de hotărâre ce viza modificarea structurii organizatorice a spitalului, prin înfiinţarea unui compartiment de ortopedie în cadrul secţiei de chirurgie. De altfel, proiectul aflat pe ordinea de zi a fost aprobat în unanimitate de către aleşii locali.
”De aproximativ un an de zile avem un medic ortoped. În această perioadă, am făcut toate demersurile pentru deschiderea unui compartiment de ortopedie în cadrul secţiei de chirurgie. Întrucât nu ni s-au aprobat paturi suplimentare de la minister, am făcut o redistribuire astfel: am dat două paturi de la secţia de chirurgie şi trei paturi de la compartimentul de neonatologie, conform procedurilor legale. Astăzi (25 octombrie), am primit de la minister avizul favorabil în vederea deschiderii compartimentului de ortopedie. Conform legii, acest aviz trebuie obţinut în final şi de la Consiliul Local, privind aprobarea noii structuri. Vom încerca ca, de la 1 noiembrie, să deschidem acest compartiment de ortopedie atât de necesar pentru pacienţii din zonă”, a declarat dr. Florin Apostoae.
Singurul medic ortoped din spitalul de la Târgu Neamţ este dr. Alexandru Pătraşcu, care a şi anunţat public prin intermediul unui interviu din Mesagerul de Neamţ din 12 mai a.c, că se va stabili definitiv la Târgu Neamţ, doar în cazul în care se va înfiinţa şi un compartiment de ortopedie.
Contactat telefonic, dr. Alexandru Pătraşcu ne-a declarat: ”Este primul pas care trebuia făcut şi de abia de acum începe greul. Organizarea şi dotarea compartimentului. Sunt mulţumit că s-au ţinut de cuvânt şi vor înfiinţa acest compartiment. Am tot insistat să înfiinţăm acest compartiment ca să ne putem face treaba aici, aşa cum trebuie”.
C.T. STURZU
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)
- Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală





