Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, a reacționat la atacul îndreptat împotriva sa de colegul de PSD, Adrian Țuțuianu, despre care puteți reciti aici. Reacția a venit aseară, pe pagina de socializare, sub forma unui mesaj mai lung. Andrușcă pomenește de șobolăneli și spectacol, garantează că nu se va lăsa intimidat și promite că-și va vedea de treabă ca și până acum.
Mesajul său integral:
«În spațiul public au apărut, și sunt convins că vor continua să apară, o serie întreagă de atacuri la adresa mea. Unele sunt politice, altele sunt personale. Toate vin, însă, din zone gri și reprezintă diverse grupuri de interese.
La unele dintre atacuri mă așteptam, la altele nu. Sunt, însă, convins că imaginația și creativitatea celor care au decis să mă transforme într-o țintă nu are limită și voi mai auzi lucruri despre mine la care acum nici nu mă pot gândi.
Când am vorbit în plenul Camerei Deputaților despre ”șobolăneli”, exact la acest tip de atacuri mă refeream. Poate este o coincidență că tot acest ”spectacol” a început exact după ce am demascat, luni, acest mod de a face politică. E clar că am deranjat pe cineva, sau pe mai mulți.
Nu voi ezita să-mi apăr onoarea și demnitatea, inclusiv în instanța de judecată, împotriva tuturor celor care abuzează de decența mea și folosesc tot felul de injurii. Repet, sunt un om bine-crescut și cu frică de Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că voi tolera la nesfârșit toate insultele din spațiul public care se vehiculează la persoana mea. Nu spun asta ca o amenințare, ci ca o avertizare!
Eu îmi voi vedea de treabă, exact ca și până acum. De asemenea, voi vorbi cu moderație, atunci când va fi cazul. Ministerul va continua să comunice instituțional, așa cum a făcut-o până în prezent. După cum spuneam la declarația de presă în care am prezentat bilanțul la 6 luni de mandat: Sunt un om discret, onorat să lucrez pentru țara mea.
La final, o concluzie: nu mă voi lăsa intimidat de reprezentanții acestor grupuri de interese. Nu mă pot ei denigra, cât pot eu rezista (că tot este această sintagmă la modă prin România).
PS: Sunt convins că am înțeles cu toții că aceste atacuri recente nu-l au drept miză principală pe Dănuț Andrușcă, ci vizează grupul celor care am decis să-l susținem pe dl Președinte Liviu Dragnea. Spre deosebire de cei care le-au comandat și le execută, eu sunt și voi rămâne un jucător de echipă».
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Primar din Neamț lăsat fără atribuții- Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise
- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital




