Cele două ore de educație fizică, obligatorii în programa școlară, sunt, pentru mulți copii, singura ocazie în care fac mișcare în cadru organizat, respectând reguli și, sub supravegherea cuiva priceput, asigurându-și mens sana in corpore sano.
Adevărul din celebrul dicton nu ia în calcul, însă, vremurile actuale, intens tehnologizate. Sigur, în teorie, toată lumea autorizată susține sportul ca activitate crucială pentru dezvoltarea unui copil. Între a planta puștiul cu ochii în ecrane de telefon, tabletă, consolă de jocuri, calculator etc. și a-l ști zbenguindu-se pe un teren de sport, alegerea adulților va fi mereu cea din urmă, măcar declarativ. Așa s-a ajuns, de altfel, la două ore de sport săptămânal în programa școlară, după ce, ani la rând, la educație fizică – dar și la alte materii, gen dirigenție sau educație civică ori muzică sau desen – se făcea matematică sau limba română.
Acele vremuri s-au dus. Acum se face sport în școli. Oare?
Într-un periplu prin școlile din Piatra Neamț, pentru a vedea starea sălilor de sport ale acestora, am putut constata că, judecând după condițiile care le sunt oferite, copiii au parte mai degrabă de pregătire în sport extrem. Asta doar la vedere, fără a intra în amănunte de genul câți bani încasează școala pentru închirierea sălii de sport către diverse entități, câți bani dă primăria pentru un sistem video într-o școală unde sala de sport deservește clase I-VIII în aceleași condiții ca acum 25 de ani sau câți bani dau părinții pentru a asigura niște banale mingi cu care ăia mici să dea pase jumătate de oră.
Clamăm că educația fizică este importantă – și este! -, dar prioritățile, de decenii întregi, sunt cu totul altele. Privind lista investițiilor care înghit bani oficial, vară de vară, pare mult mai importantă văruirea anuală a cancelariei decât rașchetarea parchetului într-o sală de sport. Asta în cazul în care sala de sport este folosibilă. Că nu sunt toate. Și, atenție, vorbim despre municipiul reședință de județ, nicidecum de o școală la țară.
Pare greu de crezut, dar, la Școala nr. 8, din Dărmănești, cartier mare, cu mulți copii, nu există sală de sport. Acest mic impediment este motivul pentru care sute de copii fac educație fizică într-o sală de clasă.
O încăpere mult prea înghesuită și pentru a adăposti elevii unei clase normale, darămite pentru activități ce presupun alinierea, încălzirea, alergări, sărituri, nemaivorbind de practicarea unor sporturi de echipă, ca-n programă.
Când vremea permite, copiii fac sport pe terenul de sport garnisit în această vară cu gazonul sintetic dat gratuit de primărie. În rest, adică în cea mai mare parte a anului școlar, elevii se înghesuie, prin rotație, în sala de sport improvizată, că doar au de dat probele obligatorii. În fine, cele care se pretează la spațiu și dotări, că alergarea viteză sau gimnastica ies din discuție. Rămân simple competențe ”achiziționate” din pix, conform programei și manualului, de clasa a V-a bunăoară.
O altă școală, nr. 2, dintr-un alt cartier la fel de mare, Mărăței. Aici învață cam 1.300 de elevi. Există sală de sport. E drept, una singură, în clădirea veche a școlii. Nu prea e de ajuns pentru cele 4 clase care au sportul în același timp. Nu compensează nici terenul de sport, unde cei 4 profesori dau dovadă de imaginație și măiestrie când lansează comenzile în așa fel încât elevii care execută pas adăugat pe diagonală să nu se lovească de cei care fac pasul piticului ori de echipele de la badminton.
În curtea interioară a școlii mai e un teren de sport, micuț, la care se apelează când se suprapun prea multe clase în același interval orar. Mai greu e iarna, când, din nou, sportul în sală devine un lux și profesorii trebuie să cadă la înțelegere între ei, pentru ca măcar una din cele două ore pe săptămână elevii să aibă acces la sală.
Așa cum e ea, sala de sport asigură loc pentru o clasă, că două cu mai mult de 30 de elevi fiecare n-au nicio șansă. Poate doar dacă fac dans sportiv lent, bazat pe multă apropiere…
Conducerea școlii caută soluții pentru supraînălțarea clădirii vechi, în ideea de a extinde, cumva, sala de sport. În mod cert, copiii o merită, o arată vitrina cu rezultate în sporturile pe echipe.
Totuși, soluția se lasă așteptată, împotmolită fiind în legislația dură din domeniul construcțiilor și respectarea mediului verde.
De 25 de ani, de când a fost ridicată școala 10, acum ”Nicu Albu”, din cartierul Precista, sala ei de sport nu a văzut nici var, nici reparații la acoperișul din țiglă, răscolit de intemperii și incapabil să mai protejeze ceva, orice. Infiltrațiile, odată apărute, s-au instalat ca la ele acasă și rod constant structura.
Vopseaua și luciul parchetului au cedat sub pașii atâtor generații și e vizibil că pardoseala n-o mai duce mult în atâta ”suferință”.
Și aici, direcțiunea școlii speră la banii europeni pentru o reabilitare ca la carte.
S-ar crede că-n buricul târgului situația e mai roz și parchetul mai drept. Nu e cazul. Renumele și tradiția nu țin loc de reparații și reabilitări, deși structurile încă rezistă, semn că, pe vremuri, lucrurile se făceau trainic. Totuși, rezistența neîntreținută are un preț. Iar catacombele pe care a fost construită una din cele mai vechi săli de sport din Piatra Neamț, cea de la Școala nr. 3, ”devorează” lent, sigur și vizibil nu doar planeitatea pardoselii de pe care mingea țâșnește pe-o traiectorie imprevizibilă, ci și siguranța întregii clădiri, a copiilor care fac orele de sport aici și a celor din grădiniță.
Nici terenul de sport nu stă mai bine, cu asfaltul scurgându-se printre crăpăturile năpădite de iarbă.
Cât despre prețul neîntreținerii, și aici nădejdea e tot la fonduri europene, printr-un proiect ajuns la faza de documentații.
Rămași în centrul liniștitului târg al Pietrei și al elitei învățământului nemțean, elevii Colegiului Național ”Petru Rareș”, școală cu tradiție, se bucură de sala de sport. De vreo douăzeci de ani aceeași, în aceeași stare. Și aici urmele infiltrațiilor sunt adânci, coșcovind pereții.
Totuși, la Rareș se face constant și continuu educație fizică. După ce, astă vară, s-a făcut scurgerea la acoperiș, se speră că, pe viitor, sportul se va face pe uscat.
E un început și, dacă restul școlii a fost pusă la punct și dotată pentru a susține performanța de aici, poate va veni și rândul sălii de sport.
Aceeași problemă cu acoperișul și infiltrațiile este și la cea mai modernă sală de sport din Piatra Neamț, la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș”. Numai că aici nu e așa vizibilă și întrucâtva remediată.
Despre dotări e greu de vorbit, fiindcă cele de bază și obligatorii, cum sunt plasele, fileele, saltele, trambulina, capra, spalierele sunt, în general, din cele vechi, cam peste tot. Sigur, încă folosibile.
Puține școli și-au cumpărat o capră, plase sau filee, iar când au făcut-o a fost pe bază de sponsorizări. Mingi de baschet și de volei există și ele, mai vechi sau mai noi, în funcție de generozitatea părinților. Și mingi de oină mai sunt, doar că nu prea le mai folosește nimeni.
Acesta e cadrul în care se face educație fizică la Piatra Neamț. Vechi, peticit, cârpit cu improvizații și înnoit doar prin darea de mână a câtorva sponsori. Culmea e că aceste săli de sport – majoritatea, oricum -, deși improprii pentru menirea lor, sunt surse de bani pentru școli. Mai toate sunt închiriate către cluburi sau asociații, care, la rându-le, prestează educație fizică, antrenamente, mișcare. De ce nu se alocă parte din banii încasați pentru repararea și dotarea sălilor? E o întrebare la care directorii ridică din umeri și răspund, cu glas stins, că jumătate din încasări merge la primărie, ca proprietar al imobilului.
Primăria, la rându-i, primește cereri de la școli, pentru reparații. Câte școli au cerut bani pentru sălile de sport? Iar umeri ridicați. E mai importantă o centrală termică, o poartă care se închide și se deschide din buton sau, poate, niște camere video care nu merg niciodată, pentru că nu există spațiu suficient de stocare a imaginilor. Ar fi important și varul din clase, niște jaluzele, parchet schimbat, bănci noi, poate dulapuri și întrerupătoare care nu curentează la atingere, dar acestea se fac oricum, pe banii părinților, nu e nevoie de contribuția primăriei.
Și, în tot acest timp, susținem importanța sportului în dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a copiilor. Evident! Mai ales dacă educația fizică se face din manual, conform programei, și sportul se face la cluburi specializate, pe banii părinților, ca activitate extracurriculară.
Cristina IORDACHE
Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână 
ZCH RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian 
NewsEdge Ungaria expulzează zece diplomați ruși, invocând motive de securitate națională 
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT 
