Bocetul Andreiului

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, denumită în Calendarul popular Sânpetru de Iarnă, îl are personaj principal pe Andrei, patronul lupilor. Cel care, noapte de noapte, împarte prada în vite. Se spunea că Sfântul Petru devine foarte darnic în noaptea de 30 noiembrie, când sunt orânduiți și proprietarii vitelor care nu au ținut Filipii și joile de după Paște, adică Joile verzi.

Mesagerul urează la mulți ani, fericire, dragoste, speranță, credință tuturor celor care poartă Sfântului Apostol care a creștinat România!

Magia dragostei de altădată trimitea fetele să pună sub pernă 41 de boabe de grâu, iar dacă în vis li se arăta că li se fură grâul, însemna că se aveau să se mărite în anul următor. Puteau vedea chipul celui hărăzit de soartă, privind într-o fântână și ținând în mână o lumânare aprinsă, provenind din precedenta noapte a Învierii.

* Ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei sau Noaptea strigoilor

Este unul dintre cele mai mari ajunuri ale Calendarului popular, fiind considerat un moment când se dezlănțuie forțele malefice. Imaginația populară de altădată abunda de strigoi vii sau morți, care luau forma animalelor (lupii).

Intensitatea magică a nopții este subliniată și de pogorârea pe pământ a sfinților patroni ai lupilor, Sfântul Petru sau Sfântul Andrei, care le menesc acestora prada pentru anul ce vine.

Precum ajunul Sfântului Vasile sau al Sfântului Gheorghe, Ajunul Sfântului Apostol Andrei este unul din momentele propice desfășurării de practici magice.

* Bocetul Andreiului

Este un obicei care atestă suprapunerea sărbătorii creștine a Apostolului Andrei peste Anul Nou dacic. Dintre ritualurile de altădată, practicate în această noapte, amintim pe cel în care tinerele fete, după ce confecționau o păpușă din cârpe, numită Andrei, ce întruchipa vechiul an, o jeleau ca pe un mort. Se credea că, în această noapte, lupoaica prinde pui, pe care îi fată în noaptea dinspre Sfântul Gheorghe, tocmai la 23 aprilie.

De asemenea, se credea că toate animalele vorbesc. Tot în această noapte, ”copiii din flori se fac strigoi”, ziceau bătrânele de altădată. Strigoaicele începeau să umble din această noapte și se risipeau la Sfântul Gheorghe, ”iar de atunci nu mai au putere, căci încep a crește florile, busuiocul, adică mâna lui Dumnezeu”.

* Ce sunt strigoii?

În poveștile orale populare, există numeroase descrieri ale acestor ființe imateriale. Strigoii sau strigoaicele sunt duhuri de bărbați sau de femei moarte, care, în această noapte, se întruchipează aievea din morminte. Tot strigoi se mai numesc și unii bărbați sau femei vii, ”care au coadă și care, în această noapte, își părăsesc culcușurile, fără să aibă știință despre aceasta, și umblă pe afară. Dacă strigoii nu găsesc niciun loc pe unde să intre în casă, caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru”.

De fapt, importanță deosebită o are noaptea care premerge zilei când e prăznuit Sfântul Andrei. Astfel, se credea că, în noaptea dinspre Sântandrei, animalele vorbesc și cine le ascultă ce vorbesc ele, acela moare.

* Măsuri protective în Ajunul Sfântului Apostol Andrei

În lumea străbunicilor noștri, rare erau casele, familiile, care nu căutau să se ferească de ființele ce se presupunea că umblă în noaptea dinspre 29-30 noiembrie.

În noaptea dinspre această zi, oamenii făceau semnul crucii, ungând cu usturoi ferestrele, tocurile ușilor, coarnele vitelor etc., ei înșiși mâncând usturoi, deoarece de mirosul usturoiului fug toți strigoii.

Se crede că, în noaptea dinspre Sântandrei, bântuie strigoii care ies din morminte. Este noaptea oamenilor-lup, a vampirilor și zburătorilor, a morților blestemați să nu aibă liniște în locurile lor de veci și să bântuie prin lume, împrăștiind peste tot spaimă. Strigoii îi pocesc pe cei care nu mănâncă usturoi, iar celor care nu încuie bine ușile și ferestrele le mănâncă inima și le sug sângele. Din această cauză se freacă tocurile ușilor, ferestrelor și clanțele cu usturoi, pentru a împiedica intrarea lor în case, ușile grajdurilor, ugerele vacilor, coarnele boilor și porțile ogrăzilor; peste tot se face semnul crucii cu usturoi. Morții, despre care se credea că ar fi strigoi, erau dezgropați și li se înfigea în inimă un fier, o frigare, un țăruș sau un par, după care cadavrul era dus în afara hotarului satului și i se dădea foc. Sau, pentru a scăpa de ei, se îngropa un cocoș viu deasupra sicriului celui considerat strigoi.

Se crede că nu este bine să se lucreze în această zi, ca animalele sălbatice să nu aducă pagubă în vitele oamenilor.

Nu se mătura prin casă în seara din ajunul acestei zile, deoarece se credea că lupii vor mânca vitele. De asemenea, oamenii nu împrumută nimic unul de la altul.

Noaptea dinspre ziua Sfântului Andrei este timpul când lupii se adună, iar Sfântul Andrei, considerat a fi ocrotitorul lor, este cel care împarte prada pentru iarna care revine fiecărui lup. Pentru încleștarea gurilor lupilor, se luau pieptenii pentru cânepă și înfigeau cu dinții în fuioarele pe care le au în casă femeile. Femeile nu se spălau și nu se pieptănau.

Ca strigoaicele să nu ia laptele vacilor, acestea erau înconjurate, presărându-se mac în jurul lor, în sensul drumului pe cer al soarelui, iar vitelor de parte masculină li se lipea pe cornul drept o cruce făcută din ceară.

Un flăcău, care era mai voinic și mai curajos, prindea un liliac sau o pasăre, îl punea într-o oală de lut nouă și se ducea la hotar. Acolo se considera că au loc bătăi între strigoi. Băiatul îngropa oala acolo. După șapte zile, se ducea iarăși și o dezgropa, având credința că în ea va găsi o greblă, un țepoi și o coasă. Cu grebla aducea binele asupra satului, cu țepoiul împrăștia răul și cu coasa răpunea dușmanii.

* Tradiții și obiceiuri de Andrei de Iarnă

Pe 30 noiembrie, când, în Calendarul creștin-ortodox, este prăznuit Sfântul Apostol Andrei, Calendarul popular consemnează sărbătoarea Andrei de Iarnă, Gădinețul Șchiop, Ieșirea Filipilor de Toamnă, Indrea, Moș Andrei, Ziua Lupului.

Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României, în popor era considerat frate bun cu Apostolul Petru. În credințele românești, ambii aveau legătură cu lupii, însă, în timp ce Andrei era dușmanul lor, Sfântul Apostol Petru era considerat un fel de patron al lor, ocrotindu-i și hrănindu-i, chiar în dauna oamenilor. De aceea, ziua era ținută pentru lupi și strigoi.

În ziua de Sântandrei, mamele ieșeau în grădină și, cu cugetul curat, rupeau mai multe rămurele din fiecare arbore roditor, mai cu seamă din meri, peri și trandafiri. În lipsa acestora, din vișini, zarzări sau gutui. Apoi legau în mănunchiuri câte trei astfel de rămurele diferite, menind câte un mănunchi fiecărui membru al familiei: soțului, copiilor etc. Puneau rămurelele într-un vas cu apă, ca să înmugurească, considerându-se a fi norocos cel căruia îi înfloresc, sau îi înmuguresc, sau măcar îi înverzesc mlădițele.

Ori se puneau boabe de grâu la încolțit în farfuriuțe diferite. Rămurelele înverzite erau, apoi, folosite la Anul Nou, ca material pentru confecționarea sorcovelor.

* Magii de măritiș în noaptea de Sântandrei

În seara ajunului acestei zile, se puneau două străchini în tinda casei, sub prima fiind pus un ștergar, sub a doua o basma, iar dacă fata nemăritată ridica strachina sub care se afla ștergarul însemna că se va mărita în acel an.

Fetele făceau vrăji de ursită, vrăjind de pețire, de dragoste, căutându-și de noroc sau făcând farmece de răutate. Acestea din urmă aveau ca scop să se lipească de dușmani și de casele lor.

Se serba prin post negru, pentru împlinirea unei dorințe, cum ar fi căsătoria, însănătoșirea.

”Fetele își fac de dragoste astfel: într-o sită se pun usturoi și tărâțe. Acest amestec stă pe masa din casă până când fetele gătesc, cu ceea ce fiecare a adus, masa. După masă iau căței de usturoi, îi leagă cu ață roșie și, ieșind afară pe întuneric, leagă parul gardului ce poate nimeri. Cu usturoiul arătat ung și obiectele similare cu cele ce au pierit sau s-au furat. Rezultatul este că în scurt timp vor intra în posesia obiectelor furate sau pierdute prin descoperirea făptuitorului. Sau întoarcerea bărbatului acasă de prin sat”.