Săptămâna aceasta, Colegiul Naţional de Informatică (CNI) Piatra Neamţ serbează 50 de ani de existență prin intermediul mai multor manifestări. Acestea încep astăzi, 17 decembrie, și vor avea loc până vineri, 21 decembrie. Programul manifestărilor dedicate jubileului colegiului cuprinde, pe lângă concursurile obișnuite și competițiile sportive, două momente speciale.

„Am editat un album omagial, structurat în două părți: una, dedicată trecutului, în care foștii profesori și absolvenți își exprimă gândurile lor la acest moment aniversar, și cealaltă, a prezentului, în care sunt imagini din activitățile nostre împreună cu elevi. Ziua de joi, 21 decembrie, este una specială, pentru că va fi dezvelită placa aniversară, ce are înscrise toate numele șefilor de promoție din acești 50 de ani și numele directorilor colegiului. Seara, la Muzeul de Istorie din Piatra Neamț va avea loc recepția de gală, cu invitați speciali: foști profesori, foști absolvenți, oficiali”, a declarat prof. Daniela Neamțu, directoarea CNI Piatra Neamț.
Astăzi, 17 decembrie, este Ziua Părinților, invitați să participe la activități împreună cu copiii și cu profesorii. După concursul de științe TNT și concursul de tenis de masă, la ora 12:00 are loc concursul-spectacol „Info are talent”, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț. Programul integral:
(C.I.)
Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău





