Acasă Actual Comoara din curtea lui Victor Tofan din Tazlău: o casă de 200...

Comoara din curtea lui Victor Tofan din Tazlău: o casă de 200 de ani, cu celar, beci şi grajd

Privită din stradă, curtea lui Victor Tofan din Tazlău – un fiu al satului pe care misiunile economice l-au purtat prin multe părţi ale lumii – pare ca oricare alta. O casă de om gospodar, patriot şi european, cu steaguri arborate şi o bucată generoasă de teren. Adevărata comoară este, însă, în spatele construcţiei cu etaj: o căsuţă cu două cămăruţe, acoperită cu draniţă, cu o tindă bătută cu lut şi cu ferestre mici. O ”soră” a casei lui Creangă de la Humuleşti, la fel de ”vârstnică” şi cu o energie aparte.

În ziua documentării noastre, în casă se făceau filmări: copii, în costume populare, cântau colinde şi cântece de sărbători, lângă un brad împodobit cu colaci, mere şi nuci. În sobă ardea focul, iar pe plită forfotea o oală cu sarmale. Un simplu pas, peste un prag din lemn, făcea deja trecerea spre o altfel de lume. Frumoasă, curată, cu nostalgia şi parfumul altor vremuri…

* ”Sufletul şi gândul au rămas la Tazlău”

Victor Tofan a plecat din satul natal ca să studieze. A urmat cursurile Academiei de Studii Economice Bucureşti şi şi-a dedicat viaţa comerţului exterior şi cooperării internaţionale. În calitatea sa de reprezentat al Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, a fost în misiuni internaţionale cărora le-a pierdut numărul, dar ”sufletul şi gândul au rămas la Tazlău”. Locul în care se întoarce cât de des poate, ca să-şi ia din liniştea binecuvântată, pe care n-o găseşte nicăieri în Bucureşti.

Am elemente de comparație din lumea asiatică, din lumea sud-americană, din lumea nord americană, din Europa occidentală, parțial din fostele țări socialiste. Am şi condei, pentru că am făcut presă, am scris ceva cu caracter economic. Am activat și în partea de presă scrisă liberă, după anii ’90 am fost redactor la primul ziar particular din România, se chema Plus. Îmi doresc să mă stabilizez la Tazlău şi să scriu”.

Mama domnului Tofan a murit în 2006 şi, în timp, casa veche s-a degradat până a ajuns ”într-un hal de plâns”. În sensul că acoperişul a cedat, iar ploile au lucrat tăcut şi distructiv. Când a realizat că este pe punctul de a pierde o valoare reală, Victor Tofan s-a apucat serios de treabă şi a căutat s-o reabiliteze fără să schimbe nimic din aspectul original.

Eu, actualmente, o numesc muzeu. Este o casă care datează de peste 200 de ani. Pentru moment nu i-am făcut o analiză cu carbon, ca să-i stabilim vechimea. În mod sigur, în 2019, vreau să-i facem, pentru că e bine să știm. Din păcate, tatăl meu, născut în 1907, a murit la 86 de ani și, cu minusul meu a de a întreba cine a fost făuritorul acestei case, nu am date exacte. Eu pot să presupun astăzi, în absența unor date certe, că această casă a fost construită de bunicul meu, Alexandru Tofan, erou martir în primul război mondial. Unii apreciază că e și mai veche, însă vom vedea la analiza cu carbon. Am acoperit-o cu draniță şi am căutat s-o reabilitez așa cum era. Am reconstruit bagdadia, ploua peste tot şi era cam neaspectuoasă din cauza deteriorării. M-am străduit, am avut o situație financiară care mi-a permis să investesc la un moment dat. Am respectat, din punct de vedere constructiv, toate elementele. Soba este unicat. Eu am o relație foarte bună cu directorul general al Muzeului Satului «Dimitrie Gusti» din București. Vizitând deja Muzeul Satului de vreo trei ori, nu am găsit o astfel de sobă. Am păstrat formele constructive inițiale, am aplicat lutul cum a fost, ferestrele sunt originale, cu zăbrele metalice, care permiteau să fie lăsat geamul crăpat, cum se spune pe la noi, în condiţii de siguranță. Este o casă care iarna păstrează foarte bine căldura, iar vara o răcoare deosebită”.

Vechea casă din Tazlău, aproape necunoscută în Neamţ, a fost scena unor filmări făcute de artişti din Timişoara şi de o artistă plastică din Botoşani, cu fiica ei, care este doctoriţă. Din Piatra Neamţ, a venit anul acesta Grupul vocal Melisma – cel aflat la filmări în ziua documentării noastre -, din care face parte fetiţa lui Nicu Oprea, om din sat, care se îngrijeşte de grădiniţă. Şi aşa, prin glasurile unor copii, care se ridică din vatra Tazlăului, mesajul obiceiurilor curate ajunge la lumea de azi şi promite să răsune şi în lumea de mâine.

* ”Am căutat 3 ani de zile o meliță și încă nu am găsit”

Am copilărit pe meleagurile acestei localități superbe pentru sufletul și mintea mea și a multor altora care s-au născut, au crescut și-au adus și ei o contribuție, pe cât posibil, la dezvoltarea satului, a obiceiurilor și a preocupărilor de artă şi cultură”, spune Victor Tofan. ”În cea mai mare parte a vieții mele am locuit în București. După terminarea facultății, a trebuit, printr-o repartiție guvernamentală, să încep cariera profesională. Dar am rămas foarte preocupat de lucrurile pe care înaintaşii noștri le-au făurit, le-au creat, le-au folosit, şi-mi doresc ca acest obiectiv să reînvie. Mă căznesc să fac rost de o meliță. Terenul agricol din Tazlău este foarte puțin, dar favorabil plantei numite cânepă. Nu mai cultivă nimeni, o să cultiv eu. Când eram copii, se cultiva și toată lumea avea meliță. Cânepa se ținea un timp în apa râului Tazlău, se macera, se scotea afară și se punea la uscat și după aia intra la meliță și urma toată procedura. Din cânepă se făceau ițari, cămăși. Am căutat 3 ani de zile o meliță și încă nu am găsit. Dar nu m-am descurajat”.

Ansamblul, muzeistic deja, în viziunea proprietarului, având toate atuurile pentru un astfel de statut, cuprinde un celar, şi el refăcut, în care există un război de ţesut şi două juguri pentru boi, obţinute cu trudă şi cu alergătură, ca mai fiecare obiect. Dedesubt este un beci, zidit din piatră, cu boltă, cu aerisire şi cu structură de rezistenţă de ambele părţi ale uşii. Treptele, primele cel puţin, sunt din pietre mari, la fel ca ale casei, dintr-o singura bucată. Grajdul, şi el din lemn, are acoperiş nou, din draniţă, şi este, momentan, adăpost pentru căruţă şi pentru obiectele de uz gospodăresc. În perioadele de absenţă a proprietarului, toate rămân în grija nașei lui Maria Mocanu și a lui Cătălin Toderiţă, sătean de nădejde din Tazlău. El are în plan şi recoltarea nuielelor de alun, la vremea potrivită, în decembrie, când au mai puţină apă şi sunt maleabile, pentru a putea meşteri un gard. Şi tot el, ca un om cu suflet mare ce este, creşte un copil luat în plasament, născut în aceeaşi lună şi în aceeaşi zi cu fiul lui (4 octombrie). Şi, între timp, mai întreabă pe unde poate despre piese vechi, aruncate prin vreun colţ de gospodărie, care ar putea întregi ansamblul din curtea domnului Tofan.

Din păcate, obiectele adunate în cele două camere sunt un fel de depozit, un storage, dar nu au fost puse nici pe categorii, nici ca o poveste în timp”, spune Victor Tofan. ”Doamna Elena Florescu, din Piatra Neamț, doctor în etnografie, care este mentor în înființarea acestui muzeu, ne-a stabilit un fel de plan de lucru pentru fiecare cameră, cu ceea ce avem de făcut, lucru care acum s-a «detonat». Am fost un pic îngrijorat, cu filmările de acum, pentru că piesele din interior formau o eterogenitate, în 3-4 ore, am aranjat totul într-o formulă pe care dl. Oprea o anvizaja deja că se va întâmpla, dar care a fost îmbunătățită 80-90%. A ieșit cu totul altceva și, până la urmă, am aflat că tematica va fi colinde de Crăciun”.

* ”Eu nu fac operaţiuni mercantile”

Fiecare obiect, ”piesă”, cum spune dl. Tofan, a însemnat efort. Într-o lume în care PVC-ul bate orice altă tâmplărie ca performanţă, iar tabla ondulată se dovedeşte cea mai căutată, draniţa şi meliţa sunt foarte greu de găsit.

Colecționarea obiectelor este o întreagă istorie, pot să povestesc foarte multe lucruri. Am plecat de la o idee deschisă, sinceră, şi am făcut un registru cu evidenţa donatorilor şi a primitorului, cu semnături de predare şi semnături de primire, lucru pe care i l-am arătat şi primarului din localitate, că aveam nevoie. La un moment dat, să pun şi o ştampilă. Voiam să le transmit donatorilor potenţiali că eu nu fac operaţiuni mercantile, eu fac nişte operaţiuni sociale pentru dezvoltarea cultural- spirituală a localităţii Tazlău, beneficiind de partea arhitecturală a casei vechi, în principal. Cine mi-a dat, indiferent că a făcut-o cu bani sau fără bani, este înregistrat acolo, cu nume, prenume, data, obiectul şi vechimea. Majoritatea celor care mi-au dat obiecte sunt din Tazlău, dar şi un fost director din Frumoasa, Bacău, pe numele lui Vasile Țepeș, de la care am nişte piese foarte interesante. Din Balcani am luat de la cineva nişte componente pentru un război de ţesut, dar nu s-au potrivit şi, până la urmă, am găsit tot la cineva din Tazlău, persoana fiind originară din Borleşti. Iar la altcineva, din Oneşti, am găsit partea principală a unei căruţe din lemn. Dacă nu vor fi alte impedimente, am putea să finalizăm ansamblul în 2019, unul din obiective, la care eu ţin foarte mult, contrar altor păreri, fiind gardul de nuiele, exact ca la Muzeul memorial Ion Creangă. În plus, vrem să creăm nişte ateliere, fiecare cu obiect de activitatea specifică, să le departajăm, atfel încât să se regăsească tot arealul de profesii existent în timp în localitatea noastră. Separat de acest obiectiv, care mie mi se pare foarte important, va fi o uşoară extensie a grajdului. În grajd avem o încăpere, care va fi camera pentru vacă. Cu iesle, cu loc prin care se dă fânul din pod, organizată exact cum era odată”.

Cine nu are imaginea efortului necesar pentru a învia un loc de asemenea valoare, poate doar să-şi imagineze cât durează până găseşte nişte draniţă uitată în magazia unui pădurar din Frumoasa şi până află că există o femeie, în acelaşi sat, care ştie să bată lutul în tindă, aşa cum se făcea acum 100 de ani. Peste toate, pentru ca draniţa – pentru care e greu să mai găseşti meşteri în ziua de azi – să reziste, trebuie ”ajutată” periodic cu ulei ars. Şi nu e singura operaţiune care necesită atenţie şi migală, ca să întreţii un adevărat muzeu. Fără să baţi la uşa nimănui. Dar… merită.

* Viitorul sună bine

Daniel, băiatul de 14 ani al administratorului Cătălin Toderiţă, este una din certitudini. Tazlăul va merge, şi prin el, mai departe. Cântă, îşi iubeşte părinţii – pe cei care l-au crescut, nu neapărat pe cei care l-au născut – şi are deja planul făcut pentru toată viaţa. Iar viaţa lui e în sat, lângă fântâna din curtea domnului Tofan sau în camera lui, seara, când doineşte. Cântă admirabil, pentru un copil fără studii de canto, ”Cine iubeşte şi lasă”.

Profesorii mi-au spus să merg la muzică, părinţii la fel şi, iată, cânt din octombrie în Ansamblul «Floare de colţ» Piatra Neamț. De fapt, am început pe la 8-9 ani şi am ajuns, uşor-uşor, să cânt şi doine. Vreau să studiez la «Victor Brauner», la muzică, iar peste 10 ani mă văd solist la «Codrii Neamţului», cu familie şi cu doi copii: băiat şi fată, obligatoriu. Acum sunt şi în Ceata de irozi de la Tazlău şi-mi place să cred că tradiţiile noastre nu vor muri niciodată”. (Cristina MIRCEA)

FOTOGALERIE

1 COMENTARIU

  1. Felicitari proprietarului. Exista posibilitatea datarii mai exacte cu un studiu dendrocronologic. Sunt mai multi specialisti care fac asa ceva in Romania. Spor in continuare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here