Încurcate mai sunt căile incompatibilităților când vine vorba despre unele personaje importante din Neamț! Iar deciziile instanțelor se bat cap în cap, într-un specific pur românesc. Mai ales când este vorba despre persoane și fapte de notorietate publică.
Cazul lui Vasile Ouatu, fost viceprimar, fost patron, la vedere, de echipă de volei, patron important al județului, într-un fel chiar unic, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate, pentru că a încheiat ”un număr de 48 contracte de prestări servicii și 5 acte adiționale aferente acestora, în valoare totală de aproximativ 4.161.456 lei, contracte încheiate de către Primăria Municipiului Piatra-Neamț sau societăți comerciale aflate în subordinea C.L. al Municipiului Piatra-Neamț și diverse societăți comerciale în cadrul cărora atât OUATU VASILE, cât și soția și fiul său au deținut sau dețin funcții și calități, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”.
Hotărârea a fost atacată de Vasile Ouatu la Curtea de Apel Bacău, instanță care a anulat raportul celor de la ANI. La Înalta Curte de Casație și Justiție, lucrurile s-au tranșat destul de rapid: instanța a admis recursul celor de la ANI, a casat hotărârea de la Bacău și a respins acțiunea lui Ouatu.
Sentința este definitivă, din mai 2018, ceea ce înseamnă că fostul viceprimar trebuia să suporte consecințele incompatibilității de mult. De când era viceprimar și se ocupa direct și de firma proprie. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, dacă secretarii municipiului/ prefecții/ alții cu atribuții în acest sens și-ar fi făcut datoria, mare parte din banii care au ajuns la firmele sau asociațiile în care Vasile Ouatu este parte, ar fi rămas la buget. Și, cine știe, dacă nu ajungeau la alții asemenea patronului de la UNIC, poate s-ar fi cheltuit pentru necesități reale ale orașului.
(V.B.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





