O ședință, chiar și extraordinară, în care se vorbește despre acoperirea (definitivă) a deficitului secțiunii de dezvoltare a municipiului în cuantum de 1.368.688,39 lei și despre creșterea prețului la colectarea gunoaielor, care durează doar 10 minute, poate ridica semne de întrebare cu privire la implicarea reală a consilierilor locali în evaluarea activității executivului. Chiar și în cazul în care s-a discutat și s-a făcut o analiză detaliată pe comisii (glumim, parol), măcar de amorul artei și pentru a atrage atenția alegătorilor, consilierii ar fi putut mima o dezbatere. Cînd votezi pentru un deficit de peste 13,6 milioane lei și-l ”compensezi” sau ”acoperi” cu un excedent bugetar extrem de generos cît să umple ”gaura”, ar trebui măcar să ceri o explicație, în numele alegătorilor, cu privire la natura deficitului și la sursele excedentului, în condițiile în care foamea de bani este continuă la Primărie. Ar fi fost bine și pentru consilierul care ar fi întrebat și pentru primarul Chitic care ar fi putut explica și în fața celor prezenți în sală cum s-a ajuns în această situație fericită. Sau ar fi putut spune că este o simplă operațiune contabilă. Dar chiar și așa ar fi fost interesant de ce avem în fiecare an deficit la dezvoltare și excedent per total.
Este drept că acolo unde era vorba despre creșterea prețului la gunoi cu 97 bani/lună/persoană în Piatra Neamț, Dragoș Chitic a venit cu explicații din proprie inițiativă. Era interesul său să explice de ce se mărește prețul. Că opratorul a cerut mai mult, dar că s-a negociat și că s-a ajuns la această soluție. Că Guvernul a pus o taxă generală. Argumentul că cele mai multe gunoaie din Piatra Neamț sunt selectate și nu ajung la groapa de gunoi este de luat în considerare, chiar dacă acesta este meritul operatorului, care în felul acesta face și el economii apreciabile. Cu atât mai mult ar fi trebuit explicate și celelalte proiecte, ori măcar prezentate pe scurt, pentru ca să le înțeleagă toată lumea, inclusiv consilierii care nu au citit documentele din spatele proiectelor de hotărîri. (V.B.)