Astăzi, 10 ianuarie 2019, pârtia Cozla din municipiul Piatra Neamț a fost deschisă, la ora 14 și, contrar așteptărilor pesimiștilor, deja s-a făcut coadă la îmbarcare. Peste 60 de persoane așteptau la îmbarcare să se încheie pauza personalului, dintre orele 15-16. Este foarte posibil ca după ora 17, când se va aprinde și nocturna iar pietrenii termină programul de lucru, pârtia să fie și mai animată.
Schiorii au acces pe pârtie în cursul săptămânii între orele 11-15 și 16-19, iar în week-end programul începe cu o oră mai devreme și se încheie cu o oră mai târziu.
Primăria Piatra Neamț administrează pârtia din acest an și abia după anul nou au fost condiții meteo potrivite. „Mă bucur că vremea ne-a ajutat să putem deschide în acest an pârtia Cozla; chiar dacă nu am avut o cantitate de zăpadă naturală suficientă, am reușit în perioadele cu temperaturi scăzute să producem zăpadă artificială încât să asigurăm un strat care să permită folosirea pârtiei în condiții optime. Sper ca vremea să ne ajute în continuare pentru a beneficia de un sezon de schi cât mai lung la Piatra-Neamț”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Administrația municipală dă asigurări iubitorilor sporturilor de iarnă că există contracte pentru serviciul salvamont, contract pentru funcționarea telescaunului cu societatea Perla Invest și contract pentru gestionarea ratrack-ului și a tunurilor de zăpadă. Toate acestea, pentru a asigura funcționarea optimă și în condiții de siguranță a pârtiei.
Schiorii se pot abona pe o săptămână, iar copiii au reduceri la tarife. ( C.I.)

Mesagerul Bacău Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan! A acceptat nominalizarea printr-un mesaj publicat pe Facebook
ZCH Rar se poate vedea așa ceva! Cu bicicleta în masivul ce străjuie Neamțul, pe scările ce duc la Vârful Toaca
NewsEdge Analiză. Desemnarea lui Mureșan, șah la Bolojan? Ce urmărește Nicușor Dan prin mișcarea politică făcută joi
BusinessEdge Ce companii pot avea de câștigat din consolidarea relației dintre Canada și UE. Marile contracte încep deja să ajungă la grupuri europene




