Gabriel Mihai Bordianu, portarul formaţiei Arsenal Văleni, a fost desemnat cel mai bun jucător al Ligii a V-a în același sondaj Mesagerul (detalii aici), întrunind 49 de voturi, cel mai mare număr în ambele sondaje, dovedindu-se a fi cel mai cunoscut şi cel mai apreciat jucător din întreg fotbalul judeţean.
”Sunt bucuros de rezultatul sondajului, iar partea plăcută e că am fost votat şi de foarte mulţi adversari. Apreciez spiritul de fair-play şi mulţumesc celor ce mi-au încredinţat votul lor, chiar dacă, poate, uneori, le-am făcut zilele mai grele atacanţilor adverşi acolo în faţa porţii. Îi felicit şi pe cei ce promovează fotbalul şi sportul în general. Sunt recunoscător şi colegilor pentru că au încredere în mine şi sper ca în noul an să rămân la fel de constant şi împreună cu ei să facem meciuri cât mai frumoase în Liga a V-a”, a declarat Gabriel Mihai Bordianu.
”Suntem onoraţi că Mişu Bordianu a fost ales cel mai bun portar din L5. Este un jucător foarte bun, indispensabil pentru echipa noastră, fiind de altfel şi al doilea căpitan din lot. Ne-a ajutat în foarte multe meciuri, păstrând poarta intactă şi contribuind decisiv la reuşitele noastre. Este un profesionist desăvârşit, se vede că a trecut pe la echipe mari, având o mare experienţă de viaţă şi de joc. Şi, nu în ultimul rând, este un om de caracter, care a refuzat multe oferte avantajoase de la diferite echipe, alegând să continue cu Arsenal Văleni, fiindcă îi place jocul nostru şi atmosfera extraordinară din sânul echipei. Felicitări Mişu şi la cât mai multe trofee câştigate în carieră!”, a precizat Cristian Cocea, antrenor-jucător al echipei Arsenal Văleni.
În topul ”celui mai bun portar” din Liga a V-a, Gabriel Mihai Bordianu este urmat de Rafael Blaj (Siretul Doljeşti)-17, Adrian Blaj (Vulturul Costişa)-9, Daniel Burlacu (Voinţa Valea Ursului)-8, Răzvan Dombici (Unirea Tămăşeni)-3 şi Andrei Nica (ASF Girov)-2.
Cel mai bun fundaş al Ligii a V-a a fost ales Ionuţ Nuţu (Bravo Bodeşti), care a acumulat 30 de voturi. În top au mai punctat: Irinel Dogariu (Siretul Doljeşti)-14, Petronel Chiuariu (ASF Girov)-13, Ioan Măgureanu (Voinţa Valea Ursului)-8, Alexandru Murariu (Voinţa Dochia)-8, Claudiu Nastasia (Arsenal Văleni)-8, Bogdan Scutaru (Vulturul Costişa)-6, Bogdan Chihalău (Unirea Tămăşeni)-3, Daniel Vârlan (Ozana Timişeşti)-3, Andrei Olariu (Voinţa Bozieni)-2 şi Denis Todireanu (Stejarul Stăniţa)-un singur vot.
Aurelian Duca (Voinţa Bozieni) a fost desemnat cel mai bun mijlocaş al toamnei fotbalistice în Liga a V-a, cu 19 voturi. El este urmat în clasament de Marian Georgescu (Bravo Bodeşti)-17, Alexandru Blaga (Voinţa Dochia)-12, Petru Tofan (Voinţa Valea Ursului)-9, Cosmin Nistor (Arsenal Văleni)-8, Alexandru Aştefănoaie (Siretul Doljeşti)-5, Ioan Cozma (Vulturul Costişa)-5, Florin Boboc (Zorile Urecheni)-2 şi Lucian David (Ozana Timişeşti)-un singur vot.
Cel mai bun atacant al Ligii a V-a a fost ales Ionuţ Tofan (Voinţa Valea Ursului)-23 de voturi. Au urmat în clasamentul acestei categorii: Ştefan Luca (Bravo Bodeşti)-19, Vlad Cojoc (ASF Girov)-13, Marius Banga (Arsenal Văleni)-9, Claudiu Demetercă (Siretul Doljeşti)-9, Ovidiu Ostahie (Voinţa Dochia)-8, Andrei Munteanu (Vulturul Costişa)-5, Daniel Beda (Unirea Tămăşeni)-2 şi Vlad Căutişanu (Arsenal Văleni)-un singur vot.
Grupul de Facebook L4&L5 Neamţ a fost înfiinţat pe 16 octombrie 2018 şi are, în acest moment, peste 170 de membri, majoritatea având calităţi oficiale la echipe din cele două ligi judeţene (jucători, antrenori, preşedinţi). (M. CONSTANTINESCU)