TRADIȚII Cercovii de iarnă

Zilele de 16, 17 și 18 ianuarie sunt numite în popor Cercovii de Iarnă sau Fulgerătoarele. În Calendarul popular, erau menționate ca fiind ”zile de fulgere, trăsnete și vifore”. Cuvântul ”cercov” vine din sintagma slavonă ”țercovnaia viata”, care semnifică ”sfinți bisericești”. Prin unele părți, poate cea mai importantă dintre aceste trei zile este cea de 16 ianuarie, când, în Calendarul creștin-ortodox, este amintită Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru. Ziua este denumită în popor Sân-Petru-de-Iarnă sau Sfântul Petru al Lupilor.

* Superstiții în Miezul iernii

În Calendarul popular, 16 ianuarie era consemnată drept miezul iernii și era ținută de gospodari pentru ocrotirea vitelor. Se crede că lupii mănâncă vitele numai cu încuviințarea Sfântului Petru și numai pe care el le hărăzește, deoarece Sfântul Petru este patronul lupilor. Ca și fratele său, Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Petru era considerat patronul lupilor, deoarece ”lupul este câinele Sfântului Apostol Petru”. Unde se strângeau mai mulți la un loc și urlau, se spunea că ei se roagă de Sfântul Petru să le orânduiască prada.

O legendă amintea oamenilor de altădată că Sfântul Apostol Petru a scăpat din închisoare, fiindu-i deschise ușile de chiar Îngerul Domnului, exact în această zi. Din această cauză, ziua era ținută de oameni, ca să-i ajute Dumnezeu să scape de toate necazurile, nevoile și relele, tot așa cum a scăpat și Sfântul Apostol Petru din închisoare.

Existau multe credințe și superstiții care interziceau munca în sărbătoarea Cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru. Oamenii spuneau că Sânpetru poartă lupii, iar celui care nu respectă această zi lupii îi vor sfârteca vitele. Mai mult, și oamenii din acea gospodărie vor suferi tot timpul anului de dureri de cap, amețeli și junghiuri și vor fi necăjiți de dușmani.

Prin unele zone, se credea că, în noaptea dinspre 16 ianuarie, Sfântul Petru ursește destinul fiecărei vite care trebuie sacrificată de lupi.

Alții credeau că, ținând ziua aceasta, Sfântul Petru îi va feri de prigoniri și de închisori, iar că, de vor ține post, roadele nu li se vor strica peste an.

Cei care aveau prisăci țineau ziua pentru ca albinele să roiască spornic și să facă multă miere.

Dacă în această zi exista în gospodărie un stog de fân neatins, era bine ca unul dintre cei ai casei să se suie pe el și să-l spargă, descântând iarna.

* Superstiții de Cercovii de iarnă

În lumea străbunicilor noștri, zilele de 16, 17, 18 ianuarie erau cunoscute sub denumirea de Cercovii de iarnă. O altă denumire în Calendarul popular era Antanasiile, formată prin contragerea numelor Sf. Antonie cel Mare, prăznuit pe 17 ianuarie, și Sf. Atanasie, prăznuit pe 18 ianuarie. Iar Atanasie și Chiril erau numiți Tănasă și Chirică.

Oamenii țineau ziua lui Sânpetru pentru a fi feriți de dureri de cap, amorțeli și junghiuri, dar mai ales pentru a nu fi păgubiți de lupi, iar zilele celorlalți doi pentru a fi protejați contra diferitelor boli.

Femeile bârfeau că Atanasie și Chiril sunt sărbători primejdioase, de unde și mențiunea lui Ion Creangă: ”Măi, parpalacule, nu cumva ești botezat de Sfântul Chirică Șchiopu, care ține dracii de păr?

* Cum credeau șchiopii de altădată că se pot vindeca

Zilele de 17 și 18 ianuarie, pe care cu deosebire femeile le țineau pentru a fi ocrotite ele și familiile lor de pojar, amețeli și ciumă, erau cunoscute și pentru celălalt arhiepiscop al Alexandriei, Sfântul Chiril. Poporul îl numea și Chirică Șchiopu’ care ține dracii de păr. Tradiția populară consideră aceste două zile ca fiind rele, primejdioase de boli grele, dacă nu sunt respectate. În această ultimă zi din cele trei, ținută în special de femei, se făceau turte stropite cu unt, care se dădeau de pomană, pentru a feri oamenii de ciumă.

Chirică Șchiopul era ținut și de oamenii șchiopi, în speranța că beteșugul lor se va îndrepta. Se mai ținea și ca să nu șchioapete caii.

Printre bătrâni umbla vorba că, așa cum va fi vremea de Atanasie și Chiril, așa va fi și anul.

* Credințe de Sfântul Antonie cel Mare

”Părintele monahilor”, care a trăit 85 de ani în pustiu, marele pustnic Antonie tămăduia bolnavii şi-i vindeca pe cei demonizați. În zilele noastre, ca şi în secolul al IV-lea, Sfântul Antonie e considerat ocrotitorul orfanilor şi al oamenilor săraci, ajutându-i degrabă pe cei care se roagă cu credință şi-l cheamă în ajutor.

Sf. Antonie cel mare s-a născut în anul 251 d.H., în satul Coma, din Egiptul de Mijloc.

E socotit întemeietorul vieţii monahale şi este probabil cel mai reprezentativ ascet, cunoscut pentru Calea hristică a vieţii călugăreşti. Vreme de 20 de ani, până în anul 306 d.H., a locuit într-un mormânt idolesc. A plecat din acest loc la îndemnurile ucenicilor, care l-au găsit aproape mort din cauza atacurilor demonilor.

Datorită meritelor sale în slujirea Sfintei Treimi, Sf. Antonie cel Mare a primit Darul Înaintevederii, Darul Vindecării, Darul alungării duhurilor rele. Sfântul Atanasie preciza în scrierile sale: ”Sfântul Antonie priveghea atât de mult, că de multe ori petrecea toată noaptea fără să doarmă şi aceasta făcând-o nu o dată, ci de multe ori, astfel că se minunau toţi de el. Mânca o singură dată pe zi după apusul soarelui. Dar se întâmpla să mănânce şi numai o dată la două zile, iar de multe ori la patru zile. Iar mâncarea lui era pâine şi sare, iar băutura numai apă. Pentru dormit se îndestula cu o rogojină. Dar de cele mai multe ori se întindea pe pământ”.

Chiar dacă sfântul lăcaş a fost distrus de atacurile turcilor şi beduinilor, slujbele se săvârșesc şi acum după modelul lăsat de marele pustnic.

Există însemnări care îl descriu pe Sfântul Antonie cel Mare mergând pe apă, îmblânzind animale și oprind o luptă doar prin puterea rugăciunii. Sufletul său a plecat la Domnul în anul 356 d.H.

* Mănăstiri cu hramul Sfântul Antonie cel Mare

• În județul Neamț, în anul 1821, părintele Filip duhovnicul și Sebastian Cămărașu au ascuns într-o groapă săpată în pământ Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului mult folositoare, de la Mănăstirea Neamț. Locul unde a fost îngropată sfânta icoană și unde este schitul Sfântul Antonie cel Mare a fost o taină știută de puțini călugări.

După mai bine de un secol, a început construcția noii biserici, având hramul Sfântul Antonie cel Mare, fiind sfințită în septembrie 1994, de PS Calinic Botoșăneanul. Schitul Icoana Veche se afla în partea de miază-noapte a Mănăstirii Neamț, la aproximativ 6 km spre vest, pe malul râului Nemțișor, într-o pădure deasă. Pe locul acestui schit, care a ars în 2010, s-a ridicat noua Biserică a Schitului Icoana Veche, sfințită în anul 2017.

• Schitul Sfântul Antonie cel Mare de la Muntele Ceahlău

La vreo 30 km de Bicaz, când începe deja urcușul pe ”Athosul românesc”, se descoperă într-o poiană întinsă, Schitul Sfântului Antonie cel Mare – Stănile, al Mănăstirii ”Schimbarea la Față”, care poartă și hramul ”Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, de pe Muntele Ceahlău. În Poiana Stănilelor Mari, la aproximativ 1.300 de metri altitudine, se găsește Schitul Stănile, cu hramul ”Sfântul Cuvios Antonie cel Mare”, înființat în anul 1998. Fost canton al Ocolului Silvic, astăzi, clădirea de aici adăpostește și un mic paraclis închinat Sfântului Cuvios Antonie cel Mare.

Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Mălăiești

Este o mănăstire creștin-ortodoxă, ce se înalță în satul Mălăiești, în comuna Dumbrăvești, județul Prahova. Accesul către mănăstire se poate face de pe DJ 102, care face legătura între orașele Ploiești și Slănic-Prahova.

Legenda locului amintește că, în pădurea de la Mălăiești, cam cu 250 de ani înainte, a existat un schit de călugări care aparținea de Mănăstirea Vulcănești. Istoria acestui schit s-a pierdut, dar a rămas în memoria locului numele ultimului monah, călugărul Vlad.

Apariția Mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare se datorează și ieromonahului Antonie Lita, de la Mănăstirea Crasna, Prahova. Dumnezeu lucrează prin oameni, astfel că un alt ajutor a venit și de la Ioan Guiu, din Ploiești, care a donat o parcelă de teren.

Unii afirmă despre călugărul Antonie că a primit în vis cum trebuie să arate mănăstirea și locul exact unde trebuie construită, dar și informații despre Harul ce o va înconjura. Călugărul Antonie a început căutările. A aflat la Mălăiești locul indicat și a început a trăi o serie de miracole. Primea donații de teren, materiale de construcții, bunuri, ajutoare, mână de lucru. Cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, a fost înființată actuala mănăstire de monahi, cu hramul ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Locul a fost sfințit pe 17 septembrie 1995.

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here