Dr. Dana Chirilă, de la Spitalul Municipal Pașcani a venit, începând de astăzi, 12 martie 2019, să asigure, prin contract, gărzile în secția Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Medicul specialist de la Pașcaniu se alătură celorlalți trei medici rămași la muncă – dr. Remus Caranfil, șeful secției, dr. Robert Gherghel și dr. Ghenadie Bucătaru – după descinderea DGA Neamț de acum o săptămână. Soluția de criză va continua, pentru că tot astăzi Curtea de Apel Bacău a menținut arestarea preventivă a medicilor acuzați de corupție .
Dr. Codruț Munteanu, managerul spitalului, declară că, în aceste condiții, va face demersuri, în continuare, la conducerea Spitalului Universitar „Sfântul Spiridon” Iași: „Trebuie să vedem în ce condiții legale putem face transfer sau altă formulă pentru ca unul-doi medici de la clinica „Sfântul Spiridon” să vină la noi. Deocamdată, trebuie clarificată situația juridică a medicilor care sunt arestați, pentru ca posturile lor să fie vacantate. Acum, mai avem o doamnă doctoriță de la Pașcani care de astăzi face gărzi în Ortopedie, la noi. Ar mai fi un medic rezident în anul V care trebuie să-și clarifice niște documente pentru a putea veni la noi”.

Neschimbată rămâne situația și în cabinetele de chirurgie-ortopedie din policlinică. Pe de o parte, dr. Constantin Manea, șeful secției Chirurgie a spitalului a stabilit un grafic după care toți medicii chirurgi au program zilnic în policlinică. La cabinetul de ortopedie are program zilnic chiar managerul spitalului: „În secție se operează doar urgențele. În policlinică, sunt chirurgii, prin rotație, organizați de domnul dr. Manea, iar dacă va fi nevoie, eu sunt vizavi, tot pe parte de urgențe”.
Urgențe, în secția Ortopedie, sunt din ce în ce mai puține. Holul, altădată plin de pacienți, astăzi, la o săptămână de la descinderea ofițerilor de anticorupție, era gol. Chiar și neonul pâlpâia, motiv pentru ca cei care treceau pe hol să comenteze posibile variante despre ce-ar putea acest lucru prevesti.
(C.I.)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro






Un comentariu
In policlinica,isi desfasoara activitatea fiecare specialitate chirurgicala a sectiilor corespondente din spital.Serviciile fiind oferite de toti medicii prin rotatie dupa un program prestabilit si afisat pe fiecare usa.(CHIRURGIE GENERALA,CHIRURGIE ORTOPEDIE -PEDIATRICA SI CHIRURGIE ORTOPEDIE)