Mâine, 19 martie, la ora 11, la sediul Primăriei Târgu Neamț , va avea loc o ceremonie care ar trebui să reprezinte baza pentru crearea unui serviciu mai mult decât necesar pentru locuitorii întregii zone: un punct de lucru pentru procesarea cererilor de eliberare sau de schimbare a pașapoartelor. După momentul semnării actelor, la care vor participa Ionel Arsene președintele CJ Neamț, Daniel Harpa, primarul de la Târgu Neamț, primarii din zona arondată respectivului punct de lucru, va trebui ca Prefectura să spună când cetățenii se vor putea bucura cu adevărat de posibilitatea de evita umilitoarele cozi de la Piatra Neamț, mai ales pe timpul verii.
”Pentru locuitorii orașului, dar și pentru cei din zonă este un lucru nemaipomenit că se întâmplă acest lucru. Este important ca tot mai multe servicii de care are nevoie populația să fie cât mai aproape de oameni. Îi mulțumesc lui Ionel Arsene că ne-a sprijinit în acest demers și sper ca Prefectura să poată da drumul cât mai repede acestui punct de lucru a cărui necesitate nici nu se discută. În felul acesta tindem spre normalitate și sperăm să avem servicii cât mai rapide. Tot ce ține de noi, ca administrație locală, vom face pentru ca lucrurile să se miște cât mai repede”, a declarat pentru mesagerulneamt.ro primarul orașului Târgu Neamț.