Toți oamenii președintelui

aleho

Orice om politic important are nevoie de o echipă în jurul său, care să-l ajute, cu care să se sfătuiască sau, în funcție de personalitate, care să execute ordinele. Ionel Arsene, indiscutabil șeful PSD Neamț și președintele Consiliului Județean Neamț, unul dintre cei mai importanți oameni din echipa lui Liviu Dragnea, a fost nevoit să-și construiască o echipă, pentru a putea face față multiplelor activități pe care le gestionează.

Marea problemă pentru Arsene a fost să-și găsească în PSD oameni pe măsura ambițiilor sale. Cu excepția lui Ioan Munteanu, omul fără de care multe asperități din partid ar fi fost mult mai vizibile, vechea gardă nu s-a dat de ceasul morții să stea alături de noul lider cu ambiții naționale. Pe rând, unii au renunțat – cazul lui Ioan Chelaru -, alții s-au dat deoparte. Unii nu l-au înțeles, alții au considerat că nu-i reprezintă, alții au luat lucrurile cum sunt, dar fără pic de entuziasm, mimând activitatea. Lucru care s-a văzut cel mai bine când Arsene a avut necazuri, când nu a existat o solidaritate spontană de partid. Ba chiar se poate spune că a existat un entuziasm moderat.

Când Ionel Arsene a trebuit să gestioneze județul și, apoi, menținând proporțiile, țara pe anumite segmente guvernamentale, a fost nevoit să-și facă o echipă din care să promoveze oameni pe diverse funcții. Cu excepția lui Dănuț Andrușcă, pesedist de frunte de la Târgu Neamț, care a dat chifle monumentale la Ministerul Economiei din postura de ministru cu semnătură, oamenii la vedere sunt pesediști ediție retipărită, vopsiți în roșu din galben, albastru, portocaliu și mov. Adică foști liberali, pedeliști sau pepedediști de-ai lui Dan Diaconescu. Care au fost promovați și par să execute ordinele fără crâcnire, luând fața pesediștilor, câți or mai fi rămas.

* Un trio galben-roș: Soroceanu-Ursărescu-Marcoci

La prima vedere, sar în ochi, prin funcțiile pe care le ocupă cei trei.

Daniela Soroceanu a fost om de bază în PNL, chiar candidat la Senat cu termometre marcate cu săgeată și nume, consilier județean care murea cu social-democrații de beregată, trimisă în concediu de boală lungă când era pe punctul de a-și pierde funcția de director la CAS Neamț. A fost vârf de lance în lupta cu PSD-ul pe vremea lui Culiță Tărâță, a avut biroul spart de conducerea pesedistă a CJ-ului și, la un moment dat, se vorbea de dispariția ei din raza de acțiune a lui Ionel Arsene. Acum este din echipă, cu toate rudele aranjate, plus cunoștințele apropiate. Se poate spune, fără teamă de a greși, că, în acest moment, i se poate aplica ștampila ”Garantat Ionel Arsene”.

Dorinel Ursărescu nu mai are nevoie de prezentare. Vorbesc pentru el condamnările penale, dosarele în curs, faptul că a condus – spre dezastru spun unii – Partidul Național Liberal, plus falimentul firmelor personale. În acest moment, cu sprijinul direct al lui Ionel Arsene, dar și pe filieră tăriceană ALDE, a ajuns consilierul personal al directorului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. Practic, el este interfața instituției, lucru vizibil în Neamț la nivel de autorizații, acordate în diverse spețe. A fost recuperat de Arsene și pentru că, la un moment dat, au fost aliați în Consiliul Județean, plus că are cunoștințe, la un anumit nivel, în PNL și ALDE. Importante și ele, la o mare nevoie.

Vlad Marcoci este, de asemenea, cunoscut ca un cal breaz. A fost de toate, cu precădere în partidul aflat la putere sau care putea să-i ofere ceva. Penelist, pedelist, pesedist, din nou penelist, acum iar în PSD, la pachet cu funcții la Administrația Națională Apele Române, unde are pe mână toate investițiile. Este celebră seara dinainte de a-l trăda pe Arsene, când, la masă, a fost întrebat dacă pleacă din partid și a răspuns cu seninătate că nu. A doua zi era făcut anunțul oficial de plecare la PNL. Astăzi nimeni nu se îndoiește că are un plan B. Poate cu excepția lui Ionel Arsene, care garantează și pentru el.

* Pedeliștii ”care este” social-democrați tehnocrați

În jurul lui Arsene au sosit mai multe personaje care aveau deja aplicată ștampila ”Garantat”, de data aceasta de la Gheorghe Ștefan. În ordinea funcțiilor primite, primul a fost Vasile Panaite, ajuns prefect cu binecuvântarea lui Arsene și cu liber de la Ștefan pentru noua funcție. Panaite a fost om de încredere, a binecuvântat petreceri, a făcut controale, a căzut pe înregistrări pe când media între Arsene și Ștefan, între timp, certați la cuțite, până când a picat în dizgrație și a ajuns în curtea Pro România, unde s-a autodeclarat candidat la Primăria Piatra Neamț pentru 2020.

Pe locul al II-lea este Luminița Vîrlan, fost inspector școlar general, fostă democrată, acum viceprimar PSD de Piatra Neamț, cu realizări la nivelul imaginii publice personale. Deși foarte mulți pesediști sunt nemulțumiți de activitatea de la partid, nimeni nu are curaj să se atingă de ea, din simplul motiv că ar da prost la imaginea și așa șifonată a organizației.

Adrian Niță, actualul om cu imaginea de la Consiliul Județean, a fost, și el, în echipa lui Gheorghe Ștefan. Nu chiar la vârf, dar cât să învețe meserie. Este venit în PSD după o trecere la partidul Monicăi Macovei. În aceeași categorie, a foștilor pedeliști veniți lângă Arsene, pentru că i-a convins cu proiectul său, dar și pentru că sunt tehnocrați în domeniul administrației, se încadrează și Oana Bulai, actualmente în consilier de stat în aparatul primului ministru Viorica Dăncilă.

* Alte importuri, de efect sau cu defect

La capitolul achiziții care s-au dovedit utile, cel puțin până acum, se pot încadra actualul deputat Ciprian Șerban, fostul lider de la PP-DD. Consilier județean pe vremea războiului dintre Ionel Arsene și Culiță Tărâță, a fost factorul care i-a asigurat lui Ionel Arsene majoritatea în Consiliul Județean. Acum, în calitate de deputat, se ocupă de organizația de tineret și pare integrat perfect în peisajul partidului.

La fel, Florentina Moise, venită de la UNPR cu tot cu ștampilă, în prezent directoare a Casei Corpului Didactic Neamț. De ceva timp, se tot vorbește despre ea ca o posibilă candidată la funcții mai înalte, de la cele din Prefectură până la unele prin diverse ministere. Rămâne de văzut doar când se va întâmpla acest lucru, nu și dacă.

Echipa care se presupune că are pe conștiință situația Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a fost, și ea, achiziționată de la alte partide. Consilierul personal pe probleme de sănătate al lui Ionel Arsene a fost doctorul Valeriu Andrița, care ajunsese să-l plictisească până și pe Gheorghe Ștefan. E adevărat că, în CJ Neamț, acesta a venit la pachet cu Vasile Vișan, fostul secretar al muncipiului, o adevărată arhivă vie a mandatului Ștefan.

Liviu Negelschi, avocat de succes în procese ale administrațiilor publice locale, fost consilier local liberal de Piatra Neamț, a condus o bună perioadă de timp spitalul aflat în subordinea Consiliului Județean. În mandatul său, spitalul a reușit să se blocheze, investițional vorbind, și să devină un fel de tărâm al nimănui. Imediat după îndepărtarea acestuia, președinte al Consiliului de Administrație a fost adus un alt consilier personal al lui Arsene, celebrul Octavian Bărbuleț Tărăntuș, fost om de casă al PDL-ului de la Târgu Neamț, pe vremea lui Decebal Arnăutu.

Exemplele pot continua, dar nu ar face decât să întărească o realitate: Ionel Arsene și-a făcut mare parte din echipă din importuri de la alte partide, în condițiile în care, în PSD, nu a găsit oameni în care să se încreadă sau pe care să-i considere potriviți pentru planurile sale.

În definitiv, și la nivel central, PSD este condus de un fost PD-ist, ajutat de PDL-istul Darius Vâlcov și secondați de PRM-iștii Codrin Ștefănescu și Olguța Vasilescu. Dintre toți, Ionel Arsene este elementul politic cel mai stabil. Cel puțin deocamdată.

Valentin BĂLĂNESCU

 

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.