TRADIȚII Maria Iteanca și superstiții la mijlocul Postului Mare

• Sfânta Maria Egipteanca

Pe 1 aprilie, Calendarul creștin-ortodox consemnează praznicul Sfintei Maria Egipteanca. Viața acestei femei este un exemplu extraordinar de înnoire sufletească și a fost consemnată pentru posteritate de patriarhul Ierusalimului, Sofronie.

Tradiția amintește de un monah îmbunătățit, dintr-o mănăstire din Palestina, pe nume Zosima, care era cuprins de dorința de a cunoaște viața părinților pustiei din preajma Iordanului. El a părăsit locașul nevoințelor sale și a mers până dincolo de Iordan. În pustia cea mai adâncă, a întâlnit-o pe Cuvioasa Maria și a aflat despre viața sa. Aceasta i-a mărturisit: ”Șaptesprezece ani și mai bine am făcut desfrânare în popor, nu pentru daruri sau pentru oarecare plăți, ci aceasta o socoteam: ca pre mai mulți să fac să alerge la mine în dar și să-mi împlinească pofta cea trupească… Dar socotesc că Dumnezeu căuta pocăința mea, El care nu voiește moartea păcătosului, ci așteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea” (Viețile sfinților).

* Maria Iteanca în tradițiile populare

”Maria Iteanca a fost o păcătoasă, care, aflându-se în corabie pe mare tocmai când se întâmplase și Mântuitorul Iisus Hristos, l-a rugat s-o ierte de păcatele ei și el a iertat-o”, povesteau femeile mai în vârstă.

Mulți spuneau că ”a fost o păcătoasă de la vârsta de doisprezece ani. Mai târziu a ajuns sfântă. A stat în pustiu patruzeci de ani pentru Pocăință. Ajunsese în urmă așa de sfântă, că trecea pe deasupra Iordanului la doi metri înălțime, dusă de îngeri”.

Ziua Mariei Iteanca se ținea pentru păcate și pentru a fi feriți de ispite. În ziua Sfintei Maria Egipteanca se sădeau pomii.

* Mijlocul Păresimilor sau jumătatea Postului Mare

”Miezul Păreții și-l închipuie oamenii urât și mare, făcător de rău, umblând noaptea, înspre această zi, și omoară din vitele celor care știe el că nu-l serbează”.

Fetele se spălau la râu, cu apă curgătoare, miercuri în a patra săptămână de Păresimi. Așteptau să se tragă clopotul la primul priveghi.

Se numărau ouăle din cuibare, nu pentru a vedea câte s-au adunat, ci pentru că, astfel, găinile aveau să se ouă și mai mult. Se mai credea că ouăle strânse până acum nu sunt bune de clocit, ci numai cele strânse începând cu această zi.

Ouăle se numărau și pentru ca acestea să nu se strice până la Paște. Existau reguli de numărare. Astfel, când începeau a număra, în loc de 1, se zicea 1.000.

Femeile își numărau ouăle strânse și apoi spuneau pe la vecine, având convingerea că, până la Paște, au să se înmulțească. ”Dacă nu s-ar spune sau s-ar spune minciuni, ouăle n-au să se mai înmulțească”, credeau gospodinele de altădată.

Tot acum începeau a pune ”cloștile la cloceală” și nu se lucra, ”că se desclocesc cloștile”.

* Superstiții la mijlocul Postului Mare

Nu se lucra până ce nu se numărau toate ouăle. Miercurea de la jumătatea Postului se ținea că era rea de boale. Dacă era ținută, babele spuneau că ”ferește boalele găinilor, ba chiar la oameni”. Nu se lucra nimic în casă, dar plugurile puteau ara, ”căci este slobod”.

Se ținea pentru pagube în casă și în ogradă. Bătrânii spuneau că le-au pierit lucruri din casă și din curte celor ce n-au ținut această zi.

Mulți o țineau că ”se bubează copiii, dacă lucrează în această zi”. ”Femeile sau oamenii fac bubele cât ouăle dacă nu ții ziua”.

”Cine lucrează ori nu numără ouăle, nu-i vor mai oua găinile, mor găinile și

se înăbușesc puii când ies din găoace. Se ține și pentru ca găinile să nu părăsească cuiburile lor și să se ouă în altă parte”.

”Cine s-ar apuca de lucru înainte de a număra ouăle ar număra aiurea în vis. Se numără ouăle, pentru că, dacă rămâne unul fără soț, moare unul din familie. Nu se lucrează nimic, pentru a nu te durea mâinile și picioarele peste an, pentru a nu înnebuni, pentru ca tot lucrul să meargă cu spor”.