Într-o lume aflată în veșnică agitație, în care, pentru mulți oameni ocupați, pregătirile de Paști se reduc doar la cozile din mall-uri, există ”oaze” de tradiție autentică și de preocupare pentru transmiterea mai departe a unor obiceiuri pline de semnificații și de rost. Am ales trei dintre doamnele care nu doar de marile sărbători creștine se pregătesc într-un fel aparte, ci în fiecare zi sunt în spiritul neamului, al obiceiurilor, al semnificațiilor profunde și al grijei de a nu greși.
* ”Mă interesează generaţiile care vin, să vadă, să prindă, să aibă unde să se ancoreze”
Maria Paraschiv, care are un magazin cu produse de artizanat, cusute cu drag și cu rugăciuni de binecuvântare pentru cei care le vor purta, la Humulești, este unul dintre oamenii care emană frumusețe și curățenie sufletească. Vorbește întotdeauna cu sens și se raportează la generațiile viitoare cu acel aer firesc, al preocupării pentru ce va lăsa după ea, deși este departe de vârsta la care oamenii încep să se gândească la dispariția lor fizică.
”Paştele înseamnă înălţime, înseamnă profunzime, înseamnă o perioadă şi grea, dar, în același timp, și foarte frumoasă. Vorbind despre tainele sufletului, perioada aceasta este a curăției sufletești pentru tot creştinul din ţară şi din lume. Eu asta simt şi asta împărtăşesc cu mult drag. Întâi și întâi este sufletul, care este foarte important, și abia apoi vine primenirea casei și a gospodăriei. Pentru că trebuie să ne găsească Sfintele Paşti – Paști și nu Paște, eu țin tare mult la asta -, cu locuința în curăţenie, cu gospodăria la fel, iar bucuria Sfintei Învieri să vină peste toate înnoite. Cu trecerea timpului, mai greu dăm importanţă straielor noi, dar toate câte le-am prins trebuie să ducem, aşezate și curate, mai departe.
Eu chem nepoţii la noi și încercăm să le transmitem, cu blândeţe, tot ce-am văzut noi la bunica, la mama, la mătuşi. La mine, de Paşti, este totul alandala, unul vopseşte ouă, unul coace pâine, altul cozonaci… Nu cumpărăm nimic de aceste sărbători şi nu numai de sărbătorile de Paşti. Noi suntem, cum să zic, mai de-ai neamului aşa. Mă interesează generaţiile care vin, să vadă, să prindă, să aibă unde să se ancoreze. Eu, când mergeam la bunica, mă uitam și cum arată, şi cum pregăteşte ştergarele curate şi le pune peste tot ce scoate aburind din cuptor, și ce cuvinte rostește. Dar, dincolo de alte pregătiri, înnobilăm această săptămână cu mersul la denii și învățăm să le lăsăm pe toate la voia lui Dumnezeu. Doar așa duminică va fi o mare, mare bucurie”.
* ”Îmi lipsește faptul că nu pot merge la biserică la deniile din Săptămâna Mare, cum făceam acasă”
Rodica Ciocârtău, un artist popular care a învățat mulți copii să coasă, a trăit până acum puțin timp doar în Pipirig, un alt spațiu plin de iubire pentru tradiții. De câteva luni, s-a stabilit în Germania și se ocupă, în primul rând, cu rezolvarea unor probleme de sănătate: ”Aș avea foarte multe să vă spun, începând de la faptul că am reprezentat satul, județul și țara timp de 30 de ani la târguri și expoziții, și am primit în schimb mutilare pe viață din cauza unor doctori, după ani de umblat dintr-un spital în altul și pastile luate fără rost ani de zile. Soarta m-a favorizat cu oportunitatea de a mă stabili în Germania – ceea ce n-am gândit niciodată – și încerc să repar ce mai pot. Sărbătorile de Paști le petrec ca și acasă, doar că nu am alături copiii și nepoții, dar cu aceleași mâncăruri tradiționale: ouă vopsite în coji de ceapă cu tot felul de frunze, friptură de miel trimis de acasă, pască cu brânză de vaci, cozonac cu nucă și mac, borș de perișoare făcut cu borș umplut aici, cu huşte de acasă, salată de cartofi cu multă ceapă și nelipsita salată de sfeclă roșie cu hrean. Îmi lipsește faptul că nu pot merge la biserică la deniile din Săptămâna Mare cum făceam acasă, dar voi merge la Învierea a doua, la biserica ortodoxă din Nürenberg, duminică. Aici mi-am luat un serviciu de 3 ore, pentru a ieși din casă, iar restul timpului fac acele lucruri adevărate pe care n-am avut timp și bani ca să le fac până acum: cămăși tradiționale foarte complicate, după modele foarte vechi. Liniștea sufletească este aceeași, pentru că mă pot bucura de tot ce este specific sărbătorii, chiar dacă sunt departe de casă și pot să le arăt celor de aici că Sărbătoarea Învierii Domnului este foarte importantă pentru noi”.
* ”Facem de toate numai dacă trăim și dacă ne ajută Dumnezeu”
Ioana Dandu, femeia care a ajuns în atenția Direcției Județene pentru Cultură Neamț, este prinsă în treburile sezonului de câteva săptămâni. Pe scurt: văruit, șters geamuri, curățenie în casă și în curte, toate combinate cu pusul în pământ și verificat teancurile de țesături, să nu fi prins molii sau să fie îndoite. De miercuri, în Săptămâna Mare, începe agitația cu mieii: care sunt de ținut, care de dat, care de tăiat în gospodărie.
”Miercuri spre joi noaptea, de la ora 3, dăm foc în curte la tot ce-am strâns movilă, să fumege până în zori. E fumul de purificare. Joi vopsim ouăle, cu coji de ceapă, atât albă, cât și roșie, fiartă în apă cu un pic de oțet. Facem cam 30 cu frunze de pătrunjel, căpșuni și alte plante, legate în ciorapi. Pe lângă ele, mai adăugăm, mai bine de jumătate, ouă simple de gâină, rață și gâscă, ultimele interesante și prin dimensiune, și prin gust. Și ies foarte bine nuanțate în orice culoare. Tot joi tăiem iedul pentru noi. În Vinerea Patimilor nu facem treabă, doar mărunțișuri și, eventual, cumpărături, iar seara mergem la Prohod. Sâmbătă dimineața începem să coacem, până la amiază. Urmează alte bucate: drob, friptură, borș de miel și ciorbă de burtă. La final, curățenie în bucătărie, trecut la surluit – adică să ne spălăm -, deja e seara, nu prea mai ai timp să te culci, că nu te mai poți trezi pentru Înviere.
Oricum, după curățenia din bucătărie, așezăm masa de Paști, cu coșul cu ouă, broderii, o floare roșie – de regulă, ghiveci cu trandafiri roșii – și o lumânare. După Înviere, ne întoarcem acasă, ne spălam pe față cu apă dintr-o cană în care punem un ou roșu pentru sănătate și un bănuț pentru prosperitate. Apoi fiecare se închină. Zicem un «Tatăl nostru» și o «Născătoare de Dumnezeu». Pe rând. Când terminăm, zicem «Hristos a Înviat!» și replica, de trei ori. Apoi ne așezăm la masă. După post, nici nu știi de ce să te apuci. Ai mânca de toate, dar te saturi repede. Dacă venim târziu de la Înviere, până mâncăm e vremea de mers la treburi, la grajd. Se rezolvă acestea și apoi somn de voie. Un pic de odihnă și trezit la amiază, ca după nuntă, când te aștepți ca, atunci când ieși afară, să fie soare și frumos”.
Relatarea aparține Mariei, una din cele două fete gemene ale Ioanei Dandu, dar reflectă exact ce se întâmplă într-o gospodărie sănătoasă de pe Valea Bistriței.
Obiceiuri pe care copiii le duc mai departe, pentru că așa au fost crescuți. Și le înțeleg semnificația și importanța.
Prinsă cu treburile, Ioana Dandu s-a rezumat în a ne spune că totdeauna face cruce cu cociorba înainte de a da ceva la cuptor, iar pâinea o face pe vatră. Și, în rest… ”Facem de toate numai dacă trăim și dacă ne ajută Dumnezeu”.
Cristina MIRCEA
