Concursul pentru funcția de director medical al Spitalului Bicaz a fost câștigat de dr. Pușa Crețu. Singurul candidat în concursul organizat la expirarea mandatului pe care l-a deținut până acum, dr. Pușa Crețu a fost apreciată la superlativ de membrii comisiei condusă de dr. Letiția Damoc, managerul spitalului. La fiecare dintre cele trei probe, directorul medical Pușa Crețu a primit nota maximă. Grila de la proba scrisă, proiectul de specialitate și interviul au fost punctate cu 10 de fiecare membru al comisiei: dr. Letiția Damoc, Dr. Mirela Grădinaru și dr. Elena Mucilenița, din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț, ca și de Oana Caia în calitate de reprezentant al Primăriei Bicaz.
Examenul de la Spitalul Bicaz a fost supervizat de dr. Suzana Constantinescu, șefa Pediatriei Piatra Neamț și delegată ca observator din partea Colegiului Medicilor Neamț și de asistenta Mihaela Ion din partea sindicatului spitalului orășenesc. Urmează ca și Valentina Haidău, actualul director financiar al spitalului din Bicaz, să încheie examenul pentru un nou mandat în funcție. Astăzi, 16 mai, s-a desfășurat testul grilă de verificare a cunoștințelor și mâine, 17 mai sunt programate susținerea proiectului de activitate și interviul. Directoarea Valentina Haidău nu a avut contracandidată. (C.I.)
FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
Descoperire macabră la Alexandru cel Bun- RO-ALERT – posibilă incursiune de drone
- FOTO. Un tractor s-a răsturnat pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.
- Iași. Culoare, varietate și măiestrie la Grădina Botanică – expoziția „Flori de toamnă” și-a deschis porțile
- Iași. Flagrant cu heroină – acuzații ascunseseră drogurile în lenjeria intimă




