Precipitațiile căzute în ultimele două zile au făcut problemele la Borca, Farcașa și Poiana Teiului.
Primarul comunei Borca, Ovidiu-Geo Niță, a declarat: ”Dacă nu aș fi stat cu utilajele o zi și o noapte pe cursurile de apă, am fi avut necazuri ca anul trecut, mai ales pe pârâurile Borca și Sabasa. La fel, și în satul Soci, unde avem doi torenți care provoacă mari necazuri atunci când plouă”.
În comuna Farcașa, situația este asemănătoare cu a vecinilor de la Borca: ”Am avut necazuri cu alunecările de teren în satul Farcașa, apoi, pe cursul unui afluent al pârâului Stejaru, s-au înfundat vreo două podețe, iar apa a ieșit pe drum. La Frumosu, pe torentul Vârlanu, cu toate că a fost modernizat în anii trecuți, acum apa a ieșit pe drumul național. Cauza: înfundarea podețului de scurgere a apei în râul Bistrița. Noi am tot trimis adrese la Drumurile Naționale, ca să intervină în curățarea respectivului podeț, dar lucrarea a fost amânată. Zilele trecute, apa a trecut drumul, provocând teamă conducătorilor auto. Acum mare parte dintre probleme s-au rezolvat, în comună sosind și specialiștii de la Apele Române”.
În comuna Poiana Teiului, apele Bistriței au rupt din zona de protecție, mai ales în apropierea satului Dreptu, existând pericolul prăbușirii parapeților de protecție, dar și a covorului asfaltic în apele Bistriței.
Imagini de la Stejaru:
Constantin NEGRU
Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
- Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României
- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”- Scule și unelte furate dintr-o societate comercială din Roman. Trei bărbați au fost reținuți
- Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital
- Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni
- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea

























