Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat miercuri, 30 aprilie, în deschiderea Olimpiadei Naționale de Geografie, găzduită în municipiul Târgu Mureș, că dorește să extindă învățământul profesional. Precizarea a venit în contextul controverselor publice iscate de intenția de a elimina disciplina geografie de la bacalaureat: “Pentru că la un moment dat a apărut ideea ca Geografia ar fi o disciplină care, în intenţia mea, s-ar scoate de la examenul de Bacalaureat, am vrut să fie semnalul foarte clar: nu intenţionez acest lucru şi aceea era doar o schiţă de dezbatere publică, nu o decizie. Încercăm, prin viitoarea lege, să transformăm liceele tehnologice în licee tehnologice duale. Suntem într-o cu totul altă etapă, suntem în etapa în care în foarte multe locuri din ţară se dezvoltă şcolile profesionale duale. Ce înseamnă aceste şcoli profesionale duale? Sunt acele școli în care angajatorii vin şi cu o contribuţie în bani, care înseamnă o bursă, bursă care se adaugă celei date de statul român, şi o contribuţie în ceea ce priveşte orele de practică, fie prin oferta de locuri de practică, fie prin dotarea unor ateliere”.








Un comentariu
Nu luati in serios ce spune aceasta doamna.Are o anumita varsta si incurca datele.Stiti cum intinerea pcr cadrele;le lasau in functie pana dadeau in mintea copiilor.Normal ca psd este mostenitorul pcr.